Singurătatea e o boală?


Mi-e dat să întâlnesc, prin prisma profesiei, mulți oameni singuri în doi. Emoționant e pentru mine să consiliez tineri care, imediat după căsătorie, realizează că cei (cele) în care și-au pus toată încrederea nu sunt deloc remediile potrivite pentru singurătate: celălalt e un egocentric, un insensibil, care nu știe să asculte, care nu e deloc atent la nevoile afective ale partenerului. Toți aceștia au ceva în comun: așteptări nerealiste de la o relație. Și mai au ceva în comun: își însușesc prea târziu lecția că singurătatea în doi e cruntă comparativ cu propria singurătate.

Iubite prieten, nu știu exact care este cauza singurătății tale! Poate că ai o chemare aparte la singurătate, poate că ai tabieturi incompatibile cu viața în doi, poate că nu e timpul în viața ta pentru o relație, fiind concentrat pe găsirea unui suport adecvat material, poate că nu ai întâlnit persoana potrivită sau mai ai de lucru la propriul caracter până la a te implica într-o prietenie/căsătorie, poate că nu-ți dorești sau nu te crezi împuternicit pentru responsabilitatea vieții de cuplu, poate că ai o boală/infirmitate incompatibilă cu traiul în doi, etc. Nu dispera! Singurătatea nu e o boală, ci însingurarea (înstrăinarea voită și liber comsimțită de Dumnezeu și de oameni) este!

Dacă ești chemat la singurătate, ia seama la câteva gânduri:

– Acceptă că ești singur! Nu este cazul să te minți pe tine sau să-i minți pe ceilalți, inventând prietenii imaginare.

– Schimbă-ți modul de a privi singurătatea!

Majoritatea prejudecăților despre singurătate ți le-ai format ascultându-i pe ceilalți, care habar nu au ce trăiești tu, care e felul tău de-a fi și chemarea ta. Începe să vezi singurătatea ca pe un prilej de a te dedica altor lucruri decât celor pe care le face majoritatea. Iar pe aceste lucruri, fă-le bine!

– Nu te lăsa afectat de stigmatul pe care societatea românească îl pune asupra persoanelor singure! Dacă apropiații nu sunt în stare să-ți accepte singurătatea, e problema lor, nu a ta!

– Umple-ți timpul cu activități creative! Se vorbește chiar despre puterea creatoare a singurătățiii, în sensul că cea mai mare contribuție la tezaurul culturii mondiale au adus-o oamenii singuri, necăsătoriți.

– Înconjoară-te cu animale de casă!

– Implică-te în proiecte de voluntariat!

– Ferește-te de orice ți-ar putea altera starea de dispoziție, făcându-te mai trist (tristă)! Depresia în rândul oamenilor singuri înregistrează rate mai crescute. Fă-ți o listă cu activitățile care-ți umplu viața de bucurie!

– Când mergi pe stradă și-i privești pe alții ținându-se de mână, gândește-te că ceea ce vezi e doar bucata de fațadă socială a traiului lor împreună! În puține cazuri e așa și-n viața de zi cu zi, de cele mai multe ori se stârnesc adesea în conviețuirea lor furtuni inimaginabile, caz în care nu ți-ar plăcea o clipă să fii în locul lor.

– Lasă deoparte concepția potrivit căreia: ”nu voi avea pe nimeni care să mă îngrijească la bătrânețe”: dacă ăsta e motivul pentru care cei mai mulți se căsătoresc sau fac copii, nu văd nimic nobil, altruist și-n spiritul iubirii aici. În plus, nimeni nu-ți poate garanta că partenerul de viață nu va trece la cele veșnice înaintea ta sau că ai tăi copii nu vor pleca departe, văzându-și de viețile lor. Sunt situații imprevizibile și într-o parte, și-ntr-alta. Ajunge zilei necazul ei, nu aduce în prezent și temerile zilei ce va să vină! Ziua de mâine se va îngriji de ea însăși!

– ”Nu mă simt plin!” – e o replică pe care o aud uneori de la cei singuri! Preaiubiților, plinătatea nu o poate da un om, oricât de aproape ar fi de inima ta! În inima noastră e un gol, spunea Augustin, pe care numai Dumnezeu îl poate umple! Că simți mai puternic golul acesta interior decât cei care au familie, e doar o dovadă că singurătatea poate fi spațiul benefic al întâlnirii personale cu Dumnezeu!

Să nu credeți că sunt împotriva căsătoriei! Sau că vă îndemn să rămâneți celibatari o viață întreagă! Deloc. Mesajul de mai sus se adresează persoanelor singure. Și are un scop precis: acela de a-i face pe cei singuri să se vadă în lumina potrivită: oameni demni de toată iubirea, de toată aprecierea, de toată admirația! Oameni deosebiți, cu potențial nebănuit, în dimensiunea terestră singuri la puterea întâi și curajoși la puterea a doua!

Oridecâteori sunteți apăsați peste măsură de solitudinea pe care o traversați, vă aștept aici, ca să vă spuneți durerea, ca să ne purtăm poverile deopotrivă și să găsim împreună drumul spre Casă!

Singurătate de folos spiritual! 🙂

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Singurătatea e o boală?

  1. mada zice:

    Singuratatea… in ultima perioada a devenit ptr multi un handicap …. drept urmare majoritatea tineriilor traiesc fobia cautarii unui partener .Multi tineri „crestini” au uitat demult de voia Domnului ptr viata lor si scopul principal este acela de a-si gasii un partener! Multi au construit sabloane despre cum trebuie sa fie viitorul partener , iar trasaturiile principale sunt cele fizice si materiale .De multe ori s-a intamplat sa aud lista de pretentii a celor din jur, cu privire la persoana imaginara pe care muti o astepta : sa fie frumoasa , blonda , slaba , stare materiala buna , sa fie implicata in biserica si pe deasupra sa fie si cantareata … astea sunt doar putine exemple din lista de pretentii …..e dureros sa constatam ca singuratatea in loc sa fie folosita spre slava lui Dumnezeu si lucrarea lui e irosita prin depresii si cautari haotice de parteneri … Ingrijitiva de lucrurile lui Dumnezeu , si Domnul care este bun si credincios se va ingrijii de lucrurile voastre!

  2. Multumesc! Fobia e insa altceva, as zice furie sau manie, mai degraba! 🙂

  3. maria zice:

    Ai atins multe puncte interesante, şi vreau să subscriu la câteva, sper să fac aceasta în mod inteligibil.:)

    Într-adevăr, Dumnezeu ştie sensul singurătaţii fiecărui om, ştie timpul ei, valoarea ei, lecţia ei. Se poate să nu fie aceleaşi pentru toţi, fiecare se bucură(sau nu) de mai multă sau mai puţină singurătate. Cel care ne-a măsurat singurătatea, poate ne-a măsurat în acelaşi timp, clipele ce le vrea trăite în gondola Sa, sau poate cele trăite în atelierul iubirii, pentru a ştii preţui şi iubi ceea ce El ne dăruieşte în continuare.

    Ce tristă este comparaţia cu alţii, care au alte daruri, şi tendinţa de a le vedea pe acelea mai presus…privind astfel, cum vom descoperi ce diamante avem în noi înşine şi în viaţa noastră? Şi mai tristă este presiunea altora de a ne potrivi „bunului mers”.

    La Dumnezeu, bunul mers, are alte nuanţe pentru fiecare om, potrivit individualitaţii sale, pentru că, deşi ne iubeşte la fel, El, ne declară iubirea în mod diferit.

    Dar mai cred că, Dumnezeu lasă îndestulător de multe lucruri nerezolvate la fiecare dintre parteneri, tocmai spre unitatea lor.

    De exemplu, un caz: G. îmi spunea cât de mult regretă că a căutat mai întâi să se asigure material, pierzând astfel o persoană foarte dragă sufletului său. Erau într-o relaţie de amiciţie, dar se vedea de la o poştă că le este drag unul de celălalt. El, nu i-a spus nimic, avea în gând mai întâi să-i asigure totul material. Ea, îi spunea mai mult indirect, dar bineînteles, el nu s-a prins…Astfel, văzând că nu reacţionează nicicum,a căutat să nu se mai amăgească şi şi-a văzut de viaţă. Când a pus totul la punct, G., a constatat în sfârşit că a pierdut-o pe cea pentru care a „luptat” .
    Acum, este căsătorit cu altcineva, material nu le lipseşte nimic, dar nu au exerciţiul de a construi ceva împreună şi se împiedică unul pe altul la orice iniţiativă, işi anulează visurile reciproc şi le este teamă când unul dintre ei evoluează.

    Nu radicalizez situaţia, este doar o nuanţă din miile de nuanţe.:) Îmi plac poveştile astea.
    Cred că nu există oameni pregătiţi pentru căsătorie. Suntem care mai de care mai nepregătiţi. Dar există oameni, care au puţin curaj şi avânt în a face compromisuri cu defectele celuilalt, animaţi de pasiune, şi se căsătoresc.
    Pe zi ce trece însă comunicarea devine tot mai grea. Trebuie să-i spui despre tine, lucruri neplăcute, care nu le-ai spus până atunci, de teamă să nu-l îndepărtezi. Trebuie să-i spui partenerului lucruri care le-ai observat la el, si nu te împaci cu ele, şi nu ştii cum să faci să nu se simtă atacat şi să înţeleagă Trebuie să răspunzi cu înţelepciune fiecărei provocări.
    Vin clienţii sau pacienţii la noi, cu o groază de lucruri, de plângeri, pe care noi ajungem să le cunoaştem, dar partenerul lor nu. Comunicarea este grea. Dumnezeu ne învaţă însă secretul. El ne cheamă să ne rugăm lui neîncetat, să comunicăm cu El neîncetat…pentru a-L cunoaşte, a ne cere iertare, a ne mărturisi, a învăţa, a cere ajutor, a plânge, a ne bucura….rugăciunea este cheia unei relaţii bune cu Dumnezeu. Tot astfel, este de dorit să fie şi comunicarea dintre soţi, neîncetată. Nu în sensul de a vorbi fiecare fără oprire, vrute şi nevrute, asemănător cu două televizoare puse faţă în faţă. Poţi comunica şi prin tăcere. Las la latitudinea fiecăruia să descopere „rugăciunea dintre soţi”(comunicarea), şi eu mă străduiesc la rândul meu, prin prisma Cuvântului.

    În concluzie, îmi place că ai legat singurătatea în doi de singurătate. Pentru că într-un fel, niciodată nu suntem singuri, şi întotdeauna riscăm să fim singuri în doi, ori pe cine am avea lângă noi. Pe de o parte, putem fi singuri în doi avandu-l totuşi lângă noi pe preascumpul nostru Dumnezeu, pe de altă parte, având, sufletul pereche, cred eu, din cauza lipsei rugăciunii, înspre Cer sau înspre semen….

    Îmi cer iertare, iar m-am lungit.

  4. daniela zice:

    singuratatea e un sentiment care ma incearca si pe mine acum si va pot spune din proprie experienta ca singuratatea apare cand ne-am departat de Dumnezeu.Indiferent ca esti sau nu casatorit(a),singuratatea apare cand nu Il recunosti pe Domnul in viata ta(sau cand L-ai uitat),pentru ca atunci chiar esti singur,nu apartii nimanui,nu simti ca ar avea cineva grija de tine,nu simti ca i-ar pasa cuiva de tine…te simti singur.Referitor la singuratatea in doi…cred ca ambele persoane se simt singure(cand nu Il cunosc sau cand s-au departat de Domnul)doar ca fiecare isi manifesta diferit singuratatea.Eu de exemplu ma simt foarte singura daca merg in oras fara sotul meu si sunt inconjurata de straini.E cea mai buna modalitate de a fi singura…intre straini.Dar desigur eu percep singuratatea ca fiind un sentiment,niciodata o stare fizica(cum ar fi oboseala dupa ce alergi 4 km).Asa ca singuratatea in doi apare cand cei doi s-au instrainat de Domnul si apoi unul de celalalt.Dar totul se poate remedia…daca ne incredintam viata in mana Domnului.Amintiti-va cum a fost cand v-ati predat Domnului…eu eram atat de fericita,desi nu mai aveam aproape pe nimeni langa mine,chiar si mama ma daduse la o parte din cauza ca renuntam la”religia mea”si ma faceam o pocaita.Atunci nu m-am simtit nici o clipa singura si cu cat cei din jur ma paraseau din cauza noii mele credinte,cu atat mai mult simteam ca nu sunt singura,doar ca raman langa mine cei care ma iubesc cu adevarat.

    • Am insistat asupra diferentei dintre „singuratate” si „insingurare”. Singuratatea face parte din cerinta ascezei si e alegerea de bunavoie si-n scopuri sfinte a despartirii temporare de lume, tocmai pentru a prinde puteri de a te intoarce mai mult spre ea cu iubire. Insingurarea este dezlipirea patologica de Dumnezeu si de semeni, cand Divinul si oamenii par demni de a fi ocoliti.

  5. dana j zice:

    Cred totusi ca nu suntem facuti pentru singuratate. Se intampla insa, de multe ori, sa vezi cupluri care se iubesc cu masura omeneasca, limitat. E trist cand esti iubit doar pentru calitati sau realizari, sau doar pentru ce oferi. Cred ca suntem creati spre a fi canale de iubire ale lui Dumnezeu spre partener, sa iubim cu iubirea Lui, „nou matter what”, iar exemplele nereusite ce le intalnim la tot pasul sa nu le lasam sa ne descurajeze.
    Dumnezeu are placerea sa puna in inima ta dragostea si aprecierea Lui pentru partener, iar in inima acestuia reversul pentru tine. Atunci experimentam plinatatea relatiei de iubire in casatorie, garantat! Tot ce putem face este sa devenim un canal de iubire conectat la inima Lui, apoi va veni si directia in care te cheama dragostea.
    Am pus aceasta idee mai frumos in acest articol:
    http://www.resursecrestine.ro/eseuri/62678/pasi-in-vindecarea-inimii-ranite

  6. Multumesc, Dana! Nu putem insa generaliza. Sunt oameni care au chemarea de a ramane singuri si e bine sa respectam vocatia fiecaruia. 🙂

  7. Lidia zice:

    Singuratatea …
    Distructiva sau creativa , negativa sau pozitiva .
    Cand este negativa este o carare invizibila spre o forma sigura de depresie , si daca nu sintem atenti la primele semnale , putem aluneca fara sa realizam in ghearele unei tristeti acute care distruge tot ce atinge , transformand sufletul in cioburi .
    Sau , daca reusim sa o intelegem , in forma ei pozitiva , ea poate reprezenta vocea interioara a fiintei noastre . Poate reprezenta un dialog cu propria constiinta . Un dialog ce este unul din punctele vitale ce sustin echilibrul interior …

  8. Samira zice:

    In singuratate ai ocazia sa te autoanalizezi si sa iti dai seama de propriile brese din viata, insa singuratatea nu e ceva cu care e de dorit sa te obijnuiesti pana la urma .
    Pentru toti solitudinea ar trebui sa fie doar o faza , o sala de asteptare nu insasi viata !

  9. sufletulmuntilor zice:

    Foarte interesant articolul… iar dupa comentariile de mai sus, se pare ca singuratatea este o problema cu care se confrunta mai des fetele, sau poate baietii nu exprima asa mult acesta nevoie. Oricum, e bine sa citesti despre frumusetea ce o gasesti in singuratate… mai ales cand te simti singur.

  10. R. zice:

    Mi-a placut foarte mult ce ai scris . M am regasit , mi au dat lacrimile , m am emotionat , m am regasit si am apreciat talentul unui om de a pune pe hartie intr un mod atat de special si altruist niste cuvinte care pentru unii au insemnat poate mai mult decat s ar fi gandi vreodata. Bigike 👍

  11. Alexandru Stefan zice:

    Interesant articol, felicitari! Si eu trebuie sa ma consider un singuratic, iar din necesitate de exprimare o sa las un comentariu sincer, nu dragut dar sincer.
    Singuratatea te poate distruge sau construi, te poate orbi ori iti poate deschide ochii.
    Pe mine m-a remodelat intr-un agnostic ce se tot „cruceste” stand cu nasul in carti de istorie si psihologie. Daca ar exista un Dumnezeu asa cum cred unii, aici punand laolalta crestinii de toate felurile, musulmanii si alte credinte bazate pe aceleasi idei de mantuire, apocalipsa ar fi venit de mult. Oamenii sunt o specie autodestructiva si distructiva si pe cat credem ca ne-am schimbat pe atat nu e de adevarat, actiunile de masa si cele ale asa numitilor lideri,fie mici sau mari, sunt identice cu a generatiilor ce traiau acum 100, 200, 300 de ani ( reflexie identica a gandirii insului de orice nivel social)si aici ma refer la modul de gandire, stare emotionala si implicare sociala. Suntem mizerabili! sapand cu dintii in umerii celor de langa noi doar ca sa ajungem cu un cap mai sus. Moralitatea si demnitatea au ramas doar o masca afisata si ea prea putin.
    Asa ca,Da! prefer sa fiu singur cu o carte buna decat sa ascult „prieteni” cum se mananca intre ei pe la spate( barfe peste barfe) ,prefer sa privesc cerul cateva ore de pe cel mai inalt deal ori munte, depinde de unde sunt, decat sa comentez cum a furat nu-stiu-cine nu-stiu-ce din patrimoniul statului.
    Fireste mai sunt si momente nasoale cand… ma simt „singur” dar nu o sa dau fuga la nici un Dumnezeu pe care il stiti voi, cuvantul lui Dumnezeu nu exista! Biblia, Coranul si orice alta carte religioasa a fost scrisa de oameni pentru a controla si manipula minti inocente!!!
    Vrei o intalnire cu Dumnezeu!? Mergi sub un copac in padure, rezeama-te si asteapta, asculta vantul, miroase vazduhul, clateste-ti ochii in soare, admira fara sa culegi o floare atunci sa stii ca esti cel mai aproape de orice idee de divinitate si pace.
    Ar fi totusi o chestie… nu sunt oare doua feluri de singuratate!? Atunci cand toti te parasesc si atunci cand tu ii parasesti pe toti!?(nu! Nu ma refer la moarte)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s