În vremea televizoarelor pe lămpi


Televizoare 3D? Wow! Parcă mai ieri, cu greu găseai un televizor alb-negru pe integrate. Îmi amintesc că singurele imagini pe micul ecran le puteam vizualiza, în vremea copilăriei mele, prin intermediul unei ”cutii” pe lămpi, care se strica adesea, iar când funcționa, se aprindea greu și arăta totul deformat. Poate și pentru asta, nu ratam, împreună cu familia, niciun spectacol la ”Casa de Cultură” sau pe stadionul orășenesc, iar filmele la cinematograf erau un deliciu pe care îl așteptam cu foc și îl rememoram apoi îndelung. Puținele activități socio-culturale care aveau loc într-un oraș de provincie mobilizau întreaga urbe. Și orice tragedie se producea în comunitate nu făcea decât să crească coeziunea membrilor ei. Așa era atunci, pe vremea televizoarelor pe lămpi.

A venit însă ”libertatea”. Televizoarele pe lămpi au fost înlocuite rapid cu cele pe integrate, cele pe integrate cu televizoare color rusești, cele rusești cu aparate tv ungurești, germane sau japoneze. Așa s-a ajuns la LCD-uri, plasme și acum aparate tv tridimensionale. Oare ce se va mai descoperi? În vreme ce lumea fanteziei își diversifică și-și perfecționează necurmat oferta, nimeni nu mai are timp și resurse interioare pentru lumea reală. Imaginile preformate ucid în noi orice urmă de creativitate. Știrile părtinitoare și reclamele ”inspirate”, slujind grupurilor de interese, ne sting brutal discernământul. Nefirescul ovaționat pe post îi încurajează pe cei care-l venerează și-i împinge pe moraliști la anxietate și paranoia. Violența oamenilor care apar pe sticlă îi ”hrănește” pe antisocialii de acasă. Abordările apocaliptice ale ”crizei” zămislesc simțiri depresive sau îndeamnă la refugiu în alcool și droguri. Desigur, cauzalitatea tuturor bolilor de mai sus este plurifactorială – o constelație de factori diverși le produce și le întreține -. Dar încep să cred tot mai mult că întreagă această industrie a televiziunii își are și ea rolul ei aici.

Lucrurile autentice, plăcerile calitative, bucuriile durabile nu se lasă găsite la apăsarea unei telecomenzi („telecomande?”, ”telecomenzi?” 🙂 ). Haideți să încercăm să ieșim din fantezie și să găsim, în lumea reală, prilejuri de a ne îmbogăți viețile! Să facem oameni de zăpadă, să ne batem cu neaua rece, să primim colindători, să trimitem urări de bine celor dragi, să mergem la Biserică! Să ne trăim viețile cu bunele și relele dintr-nsele! Să râdem în hohote când e de râs, să plângem ”cu lacrimi de crocodil” când e de plâns! Cândva, în vremea televizoarelor pe lămpi, când aparatul tv era doar o cutie care arăta o realitate deformată, noi eram mai aproape de adevăr decât acum. Cristos, oamenii de lângă noi și sufletele noastre sunt mai importante decât „tembelizorul”, fie el LCD sau 3D. Așa credeam în vremea televizoarelor pe lămpi. Așa cred și acum!

Sărbători autentice tuturor! 🙂

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la În vremea televizoarelor pe lămpi

  1. eumiealmeu zice:

    mi-a plăcut propunerea; chiar dacă afară e frig, e ger chiar, e preferabil să te întorci cu obrajii roşii! o zi bună.

  2. Grati zice:

    frumos articol… m-am dat si eu cu sania zilele astea ;))

  3. Eli zice:

    Asa este Andrei, era o alta lume cea a „televizoarelor pe lampi.”
    Imi povestea bunica mea despre primul televizor al dansei, si cum era o raritate, se adunau mai multi vecini, seara de seara, sa urmareasca stirile pline de prosperitate.
    Mi-este greu sa-mi imaginez, cum imparteau totul, pe acele vremuri, pe cand acum se limiteaza la un salut.

    Am ramas curioasa cum erau stirile pe vremea aceea. Permite-mi te rog sa-ti amintesc si tie:

    Hmm, imi place coloana sonora si limbajul artistic folosit.:) Si este simpatic domnul din Vietnam cum incearca sa vorbeasca cu fostul nostru presedinte poliglot.
    E aproape de imposibil sa ajungi la depresie cu stirile acestea.

    Astazi insa…..lasa, e prea frumoasa zapada afara.

    • Consider valoroase experientele acelea in care vecinii, intotdeauna cu un pas inaintea noastra, prindeau posturi ale televiziunii bulgare care emiteau mai mult decat cele romanesti, iar noi eram, de la mic la mare, stransi in casa sa, pentru a viziona filme bulgaresti, desi nu intelegeam o iota din ce se vorbea acolo. Erau alte vremuri, de mult apuse… 😦
      Dar exista speranta, cata vreme mai e suflare de viata si constienta nevoii de schimbare! 🙂

  4. Eli zice:

    Ce frumos!
    O intrebam pe bunica mea: „Dar nu era un deranj pentru dumneata sa vina seara de seara musafiri?”…S-a gandit atat de mult pana sa-mi raspunda, si pana la urma mi-a spus ca nu s-a gandit la aceasta.

    Distanta de acum face ca oamenii sa nu-si cunoasca durerile si bucuriile unii altora, si astfel se intetesc invidiile, barfele, nemultumirile….iar omul uita, ca semenul este parte din bucuria vietii pe pamant.

    Inseamna ca, odata o sa ne scrii o reflectie in limba bulgara…;)
    Un an nou fericit!

  5. Eli zice:

    O singura implinire imi doresc: sa traiesc mai aproape de Dumnezeu!
    Multumesc!

  6. daniela zice:

    „toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos”-aceasta e parerea mea legata de televizor.Nu ne foloseste nimic din ce am putea vedea la televizor,nimic din ce am putea auzi.Daca vrem sa auzim o predica mergem la adunare,daca vrem scenarii de filme-citim carti(cred ca e mai sanatos),daca vrem sa aflam stiri legate de razboaie,aflam de la lucru sau de pe strada si chiar ne putem ruga pentru popoarele implicate in razboaie si fara sa vedem atatea imagini de care uneori cu greu mai poti scapa.Intr-un cuvant,televizorul nu e de folos,e doar un moft,o scuza sa fim in rand cu lumea.

    • Sunt aspecte din viata unui om unde e potrivit a nu fi directionali. Nu putem decide pentru un altul daca „e bine” sau „nu e bine” sa se uite la televizor. Putem vorbi despre experientele noastre si gandurile noastre cu privire la televiziune, putem ridica niste semne de intrebare, dar, in cele din urma, decizia apartine privitorului. Din punctul meu de vedere, lumea fanteziei a inceput sa primeze de indata ce realitatea si-a pierdut farmecul. Oricine se adanceste in trairea la cote veritabile a propriei vieti, cu abundenta de suferinte si de bucurii pe care o implica, va gasi in a sa existenta suficiente motive pentru a dori sa o guste la maximum. Si aici se poate schimba ceva: sa fim oameni ai relatiilor, sa ne implicam in vietile semenilor, sa fim parte a mangaierii si a vindecarii lor, sa fim oameni care sa le facem suportabila realitatea vietuirii celorlalti si fantezia isi va pierde puterea de atractie!

  7. Cristina A. zice:

    Apreciez ca ai pus cuvantul LIBERTATEA intre ghilimele, la al doilea paragraf… 🙂 „libertatea” … Ajuta-ne Doamne sa vedem, macar ca avem ochii deschisi si sa auzim, macar ca nu suntem surzi! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s