Vă aduceți aminte ”A beautiful mind”? Filmul este ecranizarea unei istorii reale de viață, avându-l în prim plan pe matematicianul John Forbes Nash Jr. Geniul face o descoperire grandioasă, în vreme ce mintea lui este chinuită de idei delirante de persecuție și de halucinații complexe. Filmul surprinde mai ales prin acuratețea cu care regizorul și scenaristul reușesc să surprindă ”realitatea” prin ochii personajului suferind de schizofrenie paranoidă. Dacă nu ții cont de câteva detalii, cazi ușor și tu pradă modului delirant de a gândi al lui Nash.
Nu trebuie să suferi de o tulburare delirantă sau de schizofrenie pentru a fi însă paranoic/cverulent/fanatic. Mulți oameni din jur au o astfel de personalitate și funcționează social destul de bine. Îi întâlnești pe paranoici în rândul marilor lideri politici, sociali, religioși, în rândul procesomanilor sau chiar al oamenilor simpli de la țară care se plâng permanent și nejustificat că vecinii le fac rău.
Iată cum identifici un paranoic/fanatic:
– perseverează în propriile convingeri și credințe, dar nu le verifică valabilitatea
– nu sesizează nuanțele: pentru el, totul e alb sau negru, gri nu există. Exemplu: fanaticul religios crede că numai cei care au aceleași convingeri religioase cu ale lui și aceeași confesiune pot fi mântuiți; șeful fanatic e convins că dacă ai o părere puțin diferită de a lui, ești împotriva lui
– vede mereu altceva în spatele acțiunilor oamenilor: va căuta în toate împrejurările trădarea, subminarea autorității sale, lipsa de respect din partea celorlalți
– e convins că el trăiește la standarde înalte, pe când toți ceilalți sunt greșiți
– e animat de o dorință care se exprimă adesea violent de a face dreptate, de a-i pune pe ceilalți la punct. În religie, un astfel de om vorbește doar despre dreptatea divină, aplicabilă exclusiv celorlalți, nu propriei persoane, ignorând toate pasajele care vorbesc despre iubire, milă, iertarea aproapelui și cercetarea personală
Cum să ne purtăm cu un paranoic? 
– Să avem grijă să ne exprimăm intențiile limpede, clar, concis! Orice scăpare în a ne justifica acțiunile poate naște în mintea fanaticului interpretări eronate
– Într-o confruntare, să facem apel la norme, reguli, rânduieli, legi incontestabile! Paranoicul este un legalist fără pereche.
– Să ne păstrăm calmul și să dialogăm asertiv! Izbucnirile noastre violente nu fac decât să-i crească suspiciunea și interpretativitatea.
– Să păstrăm legătura cu el, izolarea făcându-l să creadă că îl urâm, că-i vrem răul, că punem la cale conspirații împotriva lui!
– Să nu fim istorici! Replici precum: ”-Ți-am zis eu!” nu au ce căuta în comunicarea noastră cu el.
Dacă citim cărțile lui Dan Brown, dacă urmărim ecranizările după scrierile lui, dacă deschidem bine ochii și vedem în jur, vom observa că trăim timpuri de paranoia colectivă: oamenii văd conspirații peste tot, chiar în spatele intențiilor onorabile. Poate cel mai tare mă doare însă să văd fanatism acolo unde ar trebui să troneze Iubirea, adică în Biserica Creștină. Văd totodată cum, pe măsură ce paranoia își întinde chingile, aceeași invitație rămâne să-i cerceteze pe cei care se apropie sincer de Dumnezeu și de oameni: ”Urăște păcatul, iubește păcătosul!” Și-n aceasta stă diferența capitală între un paranoic spiritual și un om al credinței: și paranoicul și credinciosul urăsc păcatul, însă doar credinciosul are puterea de a-l iubi pe păcătos!
Să nu fim paranoici, dar să-i iubim pe cei ce sunt! 😉
Tineri spre fericire 
Hmm…nu-mi mai amintesc bine diferenta dintre paranoia si schizofrenie(ceva intuiesc eu :P), dar ma gandeam ca paranoia spirituala are un aspect comun cu schizofrenia spirituala: acela al excesivei judecati sau aplicari a dreptatii Lui Dumnezeu altora, concomitent cu excesiva permisivitate sau ingaduinta fata de propria persoana si credinta in „meritul” dragostei Lui Dumnezeu. Poate gresesc, dar recunosc si in mine unoeri aceasta schizofrenie spirituala la nivelul iubirii de sine, respectiv al iubirii de semeni.
„Schizofrenia spirituala” nu o stiu omologata in psihiatrie, s-ar prea putea sa aiba alte conotatii decat cele psihiatrice. Schizofrenia este o psihoza cronica, caracterizata in principal prin doua tipuri de simptome: pozitive, gen halucinatii, idei delirante bizare si negative, precum apatie, anhedonie, aplatizare afectiva, retragere sociala, toate cu o durata de peste 6 luni si dupa un bun diagnostic diferential.
Tulburarea de personalitate paranoida, in cazul in care nu se grefeaza peste ea o decompensare psihotica, defineste acele structuri de personalitate inclinate spre suspiciune, interpretare, resentimente, ranchiuna, rigiditate, spirit justitiar, cu idei de prejudiciu non-bizare (adica pot fi reale, intr-un alt context) si fara halucinatii, evident in absenta simptomelor negative.
Schizofrenia este o boala psihica, fara voia si fara discernamantul pacientului, tulburarea de personalitate paranoida este, dupa unii cel putin, o problema de caracter.
Acum este mult mai clar din punct de vedere medical, insa constat ca nu m-am facut inteleasa in ce priveste definitia „schizofreniei spirituale”, termen care nu imi apartine…daca ar fi sa preiau definitia din surse autorizate, ar insemna un dualism spiritual, al trairii(aparente!) in doua lumi antagonice, o criza de identitate, in care mintea se separa de inima… dupa mine, este foarte simplu de definit…boala cu 2 sau mai multe fete a crestinului- un om care afirma o anumita credinta si traieste total in neconformitate cu ea, un „cameleon” spiritual daca vrei, o separare a ceea ce crezi la nivelul mintii de ceea ce alegi sa experimentezi la nivelul inimii si apoi al faptelor… A nu se confunda aceasta schizofrenie spirituala cu lupta dintre fire si Duh, care aparent (presupun eu) ne trimite intr-o frustrare asemanatoare, dar nevoita(neintentionata-:” nu fac ce vreau, ci fac ce urasc”…astept sa mi se spuna daca bat campii, eu sper ca totusi nu ma veti diagnostica cu o idee deliranta, cu atat mai putin schizofrenie sau paranoia 😛
Iti multumesc, Katy, pentru precizari! Nu ma pot pronunta despre „schizofrenia spirituala”, nu am intalnit-o nici in scrieri psihiatrice, nici in cele teologice.
Interesant dialogul ! Am si eu nistre dubii despre linia de demarcatie intre psihologie si teologie; adeseori mi s-a parut ca teoreticienii nostri le amesteca rau de tot – rau si la intamplare !!!
Iti multumesc, B.! Ca le amesteca, nu e mare problema, ca le amesteca cu lipsa de discernamant, aici e baiul! 😉 Si nu ma refer aici la Katy, ci la predicatorii care folosesc termeni necunoscuti in prelegerile lor!
Te mai astept si cu alte comentarii! 🙂
Andrei.Mai ai alte solutii in afara de cele expuse in articol?Nu de alta dar timp de 9 luni am incercat sa conving un paranoic de pseudoproblemele sale folosind exact metodele de mai sus dar fara succes.Acest om considera crestinismul(in special neoprotestantismul) vinovat pentru toate prostiile lumii,dar nu produce dovezi concludente.Cu astia cum sa ma port, ca metodele tale nu au functionat pana acuma?
Este de datoria mea sa te anunt, Adrian, ca o persoana paranoida e foarte rezistenta la orice mijloc de terapie. Cateodata, abordarea psihoterapica are rezultate bune, alteori nu.
Mai este o schema, in viziunea analitic-existentiala, pe care o reduc la trei puncte:
1. NICIODATA SA NU NEGI DIRECT CONVINGEREA DELIRANTA A CELUILALT! Asta e regula pe care e nevoie sa o ai mereu in minte.
2. INTRODUCI, DIN CAND IN CAND, UN MIC SEMN DE INTREBARE: „inteleg ca tu crezi… si iti respect deplin convingerea… exista vreo posibilitate, cat de mica, sa nu fie totul intocmai cum consideri tu?
3. ADUCI ELEMENTE DIN REALITATE, bazat fiind pe dovezi care pot fi verificate.
Paranoicii sunt, in general, rigizi in conceptiile lor si putin responsivi la terapie, chiar cu o abordare adecvata. Cate unul se mai urneste din loc, cate putin. Dar e un efort imens acesta la care te supui si iti doresc mult succes!
Te mai astept pe aici si iti multumesc mult pentru abordare! 😉
Mai exact cazul meu e acest om care frecventeaza acest site
http://www.pasi.ro/
Se semneaza celceciteste.E suficient de viclean si are o inteligenta cu mult peste medie.Ce zici?Are scapare?Grija mea e urmatoarea.Sunt multi tineri deziluzionati care cauta informatii teologice(sa-i zicem hrana spirituala) sau o forma de sprijin.Pe mine nu ma afecteaza teoriile sale,dar problema e ca mai sunt si altii(adolescenti si studenti) care intra pe respectivul site cautand hrana spirituala ,ori temerea mea e ca nu cumva sa fie influentati negativ de catre respectivul. Se stie ca sunt persoane care-si pot pierde nadejdea si pot cadea in depresii daca-si pierd anumite puncte de sprijin.
Adi, eu am avut acum cativa ani experiente similare cu un baiat unitarian. Prezenta lui pe forum a contribuit substantial la distrugerea forumului, prin intimidarea tinerilor si monopolizarea spatiului virtual pus la dispozitie. Nu am luat decizia de a-l exclude si am regretat lucrul acesta.
Tinerii din alte confesiuni, indiferent de ravna lor (mai mult sau mai putin paranoida) sunt datori sa respecte parerile si dreptul la exprimare libera al evanghelicilor. Iar cei care sunt sustinatori ai site-urilor evanghelice, din punctul meu de vedere, au si ei responsabilitatea de a trasa niste granite ferme de protectie a tinerilor din fratietate. E o lectie pe care eu am invatat-o prea tarziu, din pacate!
Iti multumesc mult, Adi, pentru deschidere!
Pace tie! 🙂
Ma uimeste acest ultim raspuns al tau, domnule Andrei ! Am putea oare comunica prin e-mail ? Cel mai mult m-a uimit pe mine modul in care sunt protejate si incurajate pe bloguri si site-uri crestine, acele persoane care la fiecare ocazie minima ce se iveste scriu impotriva credintei, impotriva Scripturii, impotriva moralei crestine si a Bisericii lui Hristos, invocand presupuse motive si ademenind tinerii credinciosi cu minciuni pagane, anarhie sociala si ecleziastica, dezlegare de la rigorile moralei…
Intreb daca aveti stiinta despre un set de reguli sau norme de conduita privind accesarea interenetului si modul in care se poarta dialog pe bloguri pentru crestinul de rand ? Dar vreo conferinta sau colocviu cu blogherii crestini oare se organizeaza ?
Multumesc pentru comentariu! Nu stiu daca exista astfel de norme sau daca cineva a constientizat nevoia de ele. Eu cred ca e mare lipsa de o etica a dialogului in spatiul eclezial!
Andreimedstud@yahoo.com e adresa mea de mail!
http://mihailandrei.wordpress.com/
Andrei.
Ce parere ai despre individul de mai sus?Doresc o opinie profesionala.E paranoid?Un clovn?Sau doar nebun?
Draga Adi, mi-ar trebui mult mai multe date pentru a ma pronunta. Ce-ti pot spune este ca Biserica Ortodoxa incurajeaza acest zel anti orice alta denominatie crestina, ravna care are o puternica amprenta paranoida, din punctul meu de vedere.
Multumesc pentru comentariu si te mai astept si cu altele! 🙂
Parintele Bartolomeu Anania despre caracterul paranoic si despre lingusire.
Buna dimineatza domnule doctor,
Va multumesc pentru promptitudinea cu care mi-ati raspuns si pt adresa de mail oferita. V-am scris imediat dupa ceea, dar fie ca nu v-a parvenit mesajul, fie ca nu doriti sa purtati discutii pe tema respectiva… se face ca n-am primit vreun raspuns pe care il asteptam cu interes…
Revin acum cu o precizare si o rugaminte:
Precizarea ar fi ca pe websitul pasi scandalul ia proportii ingrijoratoare !!!
Rugamintea ar fi ca sa cititi textul ce va atasez – un coment inca nemoderat – si de se poate si contextul „…hatisurile eticii lui Sheller”, dupa care sa-mi puneti un diagnostic. Mie, nu lui passos, nu lui passos, oarecare, abc, ccc… Multumesc
zaharia bonte – belgia
Domnule Zaharia, va multumesc pentru comentariu! Nu pot raspunde solicitarii dvs., intrucat diagnosticele nu se pun pe seama unor scrieri, ci in urma unor examinari complexe si repetate fata in fata. Dar oare doriti cu adevarat „un diagnostic” sau doar sa va faceti auzit (nazuinta legitima, de altfel)? 😉
Nu pot interveni in randuiala interna a vreunui site. Pot sa vorbesc din propria-mi experienta: regret enorm faptul ca nu am trasat niste limite ferme pe forumul moderat de mine odinioara, prin care sa ingradesc accesul celor care ataca virulent -din boala, din rea-vointa- revelatia divina, in felul in care evanghelicii o inteleg si au dreptul a discuta liber despre ea.
Ingaduinta pe care am aratat-o acelui unitarian -recunosc, cu o capacitate de seductie intelectuala specifica personalitatilor patologice- s-a dovedit a fi ignoranta fata de nevoile credinciosilor ale caror interese ma angajasem atunci a le apara. Astazi, nu as porni razboaie cu ereticii, ci le-as limita accesul la a pangari cele sfinte.
Te felicit pentru intelepciunea cu care raspunzi tuturor,
Dumnezeu sa te binecuvinteze cu rabdare, dragoste si modestie.
Multumesc, Carmen! Te mai astept cu interventii! 😉
Multumesc mult d doctor. Totusi nu am retinut daca ati primit corespondenta pe mail, daca raspundeti la mesaje personale; as prefera sa vorbim acolo. Evident daca timpul va permite, daca agreati varianta. Nici faptul daca ati citit putin cum se posteaza si comenteaza pe situl de care vorbeam. Nu am retinut daca ati citit, macar pagina „Sheller si hatisurile eticii…” plus comenturi aferente ! Tare as fi curios sa aud parerea unui neimplicat si bineinteles, in acelasi timp calificat. Multumesc si astept.
Imi cer scuze ca intervin, fara sa fie problema mea.
Am intrat si eu pe pasi. ro, am vazut comentariile.
Raspunsul este evident. Nu are sens sa cautam sa confruntam un om prin defectele lui. Aceasta este esenta razboiului. Si daca ati avea un raspuns ca este paranoic, la ce ar folosi aceasta….Incercati sa-l schimbati? Sau doriti sa-l jigniti in fata cu neputinta lui, ca avezi dovezi ca e paranoic? Care este gandul bun al lui Hristos cu care cautati sa-l confruntati?
De ce nu stergeti pur si simplu comentariile lui, explicandu-i personal motivul, si gata.
Pentru ce trebuie sa le lasati acolo, si sa raspundeti incontinuu la provocarile lui, daca stiti ca nu au nici o urmare.
Puteti sa-i explicati ca, mesajele lui sunt otravitoare pentru cititori, si nu sunt nicidecum placute lui Dumnezeu, iar pe acel site, inchinat lui Dumnezeu, nu permiteti aceasta. Cand isi va schimba atitudinea, poate interveni oricand, dar pana atunci, cu toate regretele, nu mai suntem dispusi sa-i citim cometariile.
Va sugerez sa-l iertati, sa treceti peste ranile care vi le-a provocat, sa le lasati la tronul Domnului Isus, si sa-i interzice-ti omului sa mai pacatuiasca prin cuvant, pe sit-ul dumneavoastra.
Inainte de a intreba un psihiatru despre situatie, cautati intelepciune de la Dumnezeu, si veti vedea, ca Andrei v-a raspuns, cat se poate de intelept, si raspuns mai bun, nu exista.
Te rog, Andrei sa nu te superi ca am raspuns in dreptul tau.
O zi binecuvantata!:)
Iti multumesc mult, Asybaria! Dupa cum bine ai sesizat, tentatia de a raspunde unei persoane suferinde paranoid cu aceeasi moneda este mare si-ti trebuie multa stapanire de sine a nu o face.
Printre randuri, din recomandarile mele de mai sus, reieseau, cu oarecare subtilitate, dar nu mai putin clar, aceleasi ganduri. Ma bucur ca le-ai remarcat!
Articol sanatos si comentarii la obiect.
Va multumesc.
Va multumesc si eu si va mai astept cu alte comentarii!
Buna Andrei am si eu o intrebare mai mult sau mai putin interesanta. Am observat din toate comenatriile de mai sus ca se folosesc foarte multe cuvinte mai mult sau mai putin utilizate de omul de rand asa ca am sa ma exprim cu propriile mele cuvinte si sper sa ma intelegi la fel de bine ca si ceilalti. Cum poti diagnostica un om cu paranoia sau schizofrenie daca el este stie ca este paranoic sau cel putin are momente cand realizeaza.dar nu vrea sa accepte anumite: iesiri /gandiri/ dorinte ciudate/dialoguri cu el insusi cu voce tare/ dorinte sau ganduri de suicid chiar si incercari/ momente cand nu isi poate controla furia gandurile sau comportamentul/ iar apoi isi revine si stie ca ceva nu e cum trebuie ba mai mult ascunde lucru asta. E ceva care ar trebui sa ma ingrijoreze?
Diagnosticul potrivit il poate pune doar psihiatrul. Criteriile sunt mult mai multe decat cele enuntate in articolul de mai sus. Scopul articolului este sa sensibilizeze, nu sa ajute la punerea diagnosticului.
Un consult psihiatric, in cazul spus de tine, ar fi neaparat necesar.
Buna. Ma intrebam daca psihiatrul laic nu se grabeste uneori in a pune diagnosticul de psihoza cu delir mistic in cazul unui pacient cu convingeri religioase ferme. Sau nu stiu pana la urma cum faci diferenta intre credinta si idei delirante, intre convingeri religioase asumate si delir mistic? Pentru mine e o diferenta clara intre credinta si superstitie, intre incredere in Dumnezeu si fanatism. Dar oare pentru un psihiatru agnostic care e limita intre normal si patologic? Nu se grabeste el oare a incadra la patologic orice convingere religioasa pe care nu o intelege…?
Sau poate un psihiatru crestin fi prea tolerant sau subiectiv in fata unui astfel de pacient?
Si pana la urma cum esti tu privit ca psihiatru crestin in randul colegilor de breasla?
Caracteristica unei idei delirante este neconcordanta cu realitatea. Din experienta mea, in ceea ce priveste ideea religioasa, trei sunt instantele de raportare: 1. realitatea ce poate fi demonstrata; 2. realitatea pe care o prezinta religia persoanei in cauza; 3. concordanta cu felul in care e perceputa realitatea de catre membrii aceleiasi comunitati. Adesea, vin la Spitalul de Psihiatrie oameni adusi chiar de persoane din acelasi cult; ei, fratii in credinta, sesizeaza cel mai bine unde s-a intrecut masura. Nu convingerile ferme pot pune diagnosticul de psihoza, ci halucinatiile si ideile delirante pe tema mistica, cu totul altceva. A spune ca esti convins de existenta lui Dumnezeu e o idee religioasa. A spune ca Dumnezeu iti sopteste in ureche sa-ti ucizi copilul in fata celorlalti prunci e idee deliranta deja…
Multumesc de intrebare!
Multumesc de raspuns 🙂
Cu drag!
Uneori ai nevoie de cineva, de la capatul lumii, sa iti confirme ca religia asta, daca ”cade” pe mainile unor nepriceputi, se transforma din binecuvantare in blestem. Una din observatiile pe care le-am facut, mai ales in utima vreme, este cu privire la bolile psihice care ”bantuie” unele comunitati creștine, si uneori chiar pe liderii ei, Acum, daca mai aveam nevoie de vreo confirmare, tu mi-a dat-o. Multumesc.
Multumesc si eu! Cand psihopatii ajung lideri religiosi – si nu sunt putini – religia devine un instrument antimantuitor, indiferent de curatia sau veridicitatea teologica si teopraxica. Multumesc si eu pentru comentariu! Il apreciez si va mai astept!
Am si eu o intrebare pentru domnul doctor. Sotul meu sufera de tulburare deliranta de un an si jumatate. Viata mea a devenit un calvar, nu mai avem aproape deloc viata sociala, nu mai avem prieteni si viata de familie este un calvar. Aceasta tulburare a aparut in 2012 in luna februarie dar inainte de aceasta data au fost semne pe care nici eu si nici familia nu le-am dat importanta (gen o fixatie pe un anumit subiect sau grandomanie tipica gen concurenta cu familia sau cu prietenii pe anumite bunuri, concedii, etc). As vrea sa va cer sfatul in ceea ce priveste corectarea/vindecarea acestei tulburari. In toate cartile de specialitate scrie ca aceasta tulburare nu se vindeca. Imi iubesc sotul, suntem de 17 ani impreuna dar in ultima perioada simt de foarte multe ori ca nu mai fac fata. Psihiatra lui l-a sfatuit sa urmeze tratamentul prescris, la inceput a respectat doua luni, a intrerupt vreo sase luni, iar a urmat trei luni, a intrerupt iarasi sase luni, si tot asa. „Lupta” mea cu el pentru a-si administra corect tratamentul este una enorma pentru ca nu vrea sa urmeze tratamentul prescris. Acum s-a decompensat in urma unor discutii nelalocul lor relatate de catre parintii lui si situatia a degenarat urat de tot. Psihiatra lui l-a sfatuit sa urmeze tratamentul prescris asa cum trebuie si m-a asigurat ca in timp de doi ani lucrurile vor reveni la normal. Eu din ce am citit in lectura de specialitate am ajuns la concluzia ca acest sindrom nu se vindeca niciodata. As vrea sa va cer parerea in ceea ce priveste acest sindrom si cum trebuie sa se comporte familia. Va multumesc.
Va salut. Tulburarea deliranta e o problema dificil de tratat, asa cum bine ati remarcat si dvs. Pentru ca nu a fost intotdeauna asa, ci doar de un timp, inseamna ca e o tulburare deliranta, nu o decompensare a unei personalitati paranoide, deci sunt sanse mai mari de reusita. Cea mai buna solutie este asocierea medicatiei antipsihotice cu psihoterapia. Cum ati putea sa va purtati cu el? Sunt trei pasi recomandati:
1. Nu negati niciodata radical si din prima convingerile lui delirante;
2. Puneti mici semne de intrebare: ”inteleg ca tu crezi ca…, dar nu s-ar putea cumva sa nu fie asa?”
3. Introduceti treptat elemente de adevar, bine argumentate, cu dovezi palpabile.
Buna ziua .Tatal meu vitreg in varsta de 67 de ani de cateva luni are niste idei ciudate ca mama il inseala .Am incercat sa discutam cu el dar dupa ce am plecat de la ei a incercat sa o bata pe mama .Sincer nu stiu cum sa il convingem sa urmeze un tratament .Doarme toata ziua iar cand nu doarme bea alchool .Ma puteti ajuta cu un sfat
Acelasi sfat precum in cazul drei Andreea.
Domnule doctor mama a fost dianosticata cu Tulbuare de personalitate paranoida ( adica pranoica ) si ma tot chinui sa o duc la psihiatru , ea nu vrea de loc , nu vrea sa auda , zice ca medici sunt ce-i mai mari ………. si tot felu de lucruri urate . Cum poti duce un paranoic la psihiatru ???? Multumesc !
Foarte greu poti duce o persoana cu tulburare de personalitate la psihiatru. Eventual, doar cand trece printr-o perioada de tristete, de anxietate sau de insomnii, sa i se spuna ca merge la psihiatru pentru a-si vindeca acele probleme.
Domnule doctor, acum aproximativ 8 luni, partenerul meu de viata a inceput sa aiba aceste simptome. A inceput sa fie foarte suspicios in primele zile, crezend ca i_au fost puse microfoane si camere de luat vederi in camera, ca telefoanele ne sunt ascultate si din aceste motive a spart toate electronicele din casa, a taiat cablurile de electricitate, a scos prizele, etc. De asemenea, credea ca toata lumea incearca the il omoare, ca i se pun pastile si acid in mancare the in bautura, atat acasa, cat si la locul de munca si multe alte simptome, precum gelozia exagerata. Eu citind articolul dumneavoastra la momentul respectiv, i-am explicat si lui, am mers la medic dupa vreo 3 luni de convingere, s a stabilit ca intr adevar are boala paranoia, a primit tratament, Olanzapine de 10 si 20 mg, precizez ca suntem in UK. Dupa o perioada S a simtit bine si nu a mai luat tratamentul. Cu o luna in urma am aflat ca vom avea un copil. De doua saptamani a inceput sa aiba aceleasi simptome ca acum 8 luni in urma, dar refuza sa mearga la doctor. In plus, are idei cum ca vrea sa isi vanda un rinichi, pentru bani sa crestem copilul. Mama lui are schizofrenie, dar nu stiu daca este sau nu relevant. Este posibil ca aflarea vestii ca va fi tata sa fi declansat din nou boala? Are 24 de ani. Cum sa ma comport cu el? Cum sa ii vorbesc, cum sa procedez sa il fac sa inteleaga ca trebuie sa mearga din nou la doctor? Incerc sa fiu calma si intelegatoare, dar uneori simt ca ma scoate din minti, mai ales spunandu,mi ca primesc bani ca sa il omor sau ca il insel sau alte lucruri de genul, fara niciun motiv
Da, faptul ca mama lui sufera de schizofrenie e un lucru important. Bolile de tip psihoza sunt puternic influentate de genetica. In afara de a-l sfatui sa-si ia medicatia antipsihotica, prea multe lucruri nu puteti face. Exista si varianta formelor medicamentoase injectabile, o injectie la 2 saptamani, ca sa nu ia tablete.