De ce avem doar o gură, dar două urechi?


”-Știți de ce sunteți așa de obraznici?”, le spune supărat, în autobuz, un vârstnic, unor tineri zglobii, care tocmai își terminaseră studiile și se îndreptau spre casă. ”Pentru că sunteți niște autiști”, continuă el. Tinerii sunt dezorientați. După câteva clipe de tăcere, unul spune către un altul: ”-Bă, ce înseamnă autist?”. ”-Habar n-am, dar întreabă-l pe cel care ne-a spus așa!”, vine răspunsul celuilalt. ”-Nenea, dar ce înseamnă autist?”, e întrebarea legitimă ce urmează. Bătrânul e blocat pe moment, după care, cu un aer triumfalist continuă: ”-Dacă nu știți ce înseamnă autist, căutați în dicționar!” Să-mi fie cu iertare, nu prea cred că vârstnicul avea măcar o vagă idee despre ce înseamnă autismul… Dar asta e cu totul o altă poveste.

Iubesc tinerii, am o slăbiciune pentru ei, e drept. Cred în ei, îi admir pentru curajul de a se ridica deasupra circumstanțelor și vremurilor care nu le sunt deloc favorabile. Îmi plac și bătrânii, mai cu seamă aceia care au lăsat ca experiența de viață să rodească înțelepciunea înăuntrul lor. Și îmi plac și mai mult vârstnicii care își folosesc răbdarea și cumpătarea pentru a-i ajuta pe tineri să depășească diferite momente de criză din viețile lor.

Mi-a fost milă de toți oamenii din autobuz, implicați în acel conflict. În spatele cuvintelor ce rănesc, se ascund marile lor dureri. Cine știe ce i-a făcut pe micuții cu pricina să fie ceva mai zgomotoși… oare cât de mult sunt ascultați de ai lor părinți, de ai lor prieteni? Oare de câte ori nu au fost numiți obraznici, neascultători, nebuni, ticăloși, vicleni, egoiști, tocmai de persoanele care ar fi trebuit să le acorde ascultare? Cine știe de ce bătrânul era așa de pornit pe tineri? Să fie gândul apăsător că îmbătrânește cel care-l face să-i invidieze pe boboceii scumpi care abia se deschid spre viață? Să fie durerea că ai săi copii sunt acum departe de el? Să fie vreo boală care-l face să nu tolereze zarva? Să fie pur și simplu doar faptul că cineva l-a etichetat pe el drept autist, cândva, în vremea când mintea lui era fragedă și rănile își lăsau adânc amprente? Nu știu… știu doar că, dincolo de atitudinile dure pe care bătrânul și tinerii le adoptau în luptă, undeva în interiorul tuturor, striga o puternică nevoie de a fi ascultați.

Un cuvânt de înțelepciune biblică spune că ”Cine vorbește mult, greșește mult!”. Iar o pildă frumoasă se încheie cu remarca aceasta: ”avem doar o gură ca să vorbim mai puțin, avem două urechi ca să ascultăm mai mult!” Învățăm să facem atâtea lucruri: să avem meserii care ne împlinesc, să clădim familii sau să ne îngrijim de cele care ne sunt date, să ținem discursuri, să conducem mașini, să zburăm în spațiu… Sunt extraordinare și de dorit toate. Un singur lucru uităm adesea: să-i ascultăm pe cei de lângă noi. Nu, la sfaturi ne pricepem cu toții. Noi, românii, judecăm, dăm sentințe și facem recomandări la tot pasul… Ce mă doare este că vorbim prea mult și ascultăm prea puțin.

Prieteni, felul în care-am fost creați, cu o gură și cu două urechi, ne spune suficient despre modul în care suntem chemați să ne raportăm la semenii noștri: ascultându-i mai mult și vorbindu-le cu har!  Doamne-ajută! 😉

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la De ce avem doar o gură, dar două urechi?

  1. Vallerika zice:

    Conflictul dintre generati a existat intotdeauna.

  2. Vallerika zice:

    Este o lege nescrisa care cere respectul fata de cei cu perii albi. Putini parinti isi mai educa azi copii in felul acesta si-i lasa sa creada ca li se cuvine tot, ca sunt o generatie supradotata si ca batrani sunt ramasi in urma. Parinti nu mai arata respectul cuvenit parintilor lor iar la randul lor copii fac la fel. Bunicii au crescut intr-o generatie unde predomina respectul si buna educatie si nu pot concepe ca dupa o viata de truda pentru societate, familie, sa vina un „mucos” si sa-l ia de sus. Copiii la randul lor fiind lipsiti de educatia bunului simt si lipsa exeplului practic din viata lor, nu pot percepe aceste dorinte- ca sa le zicem asa- ale bunicilor si de aici conflictul.
    Acolo unde copilul a vazut in familia lui o umbra de respect, categoric comportamentul lui fata de cei vrastnici va fi diferit. Cat despre bunici, ei vor pleca asa, cu ideile lor batatorite odata cu ani, dar asta nu insemna ca nu trebuie sa fie respectati.
    Acuma eu cred ca va ceda cine-i mai inteligent.

    • Doamna Valerica, tinerii nu sunt „mucosi”. Nici centrul universului, categoric. Ci persoane demne de toata increderea si de tot respectul, ca toti indivizii umani, indiferent de varsta. De cele mai multe ori, oamenii nu se pot ridica dincolo de ceea ce vad ceilalti in ei. Ii spui unui copil sistematic si abuziv ca e rau, vei face din el un monstru in scurt timp. In ralationarea la cei cu varste fragede e nevoie de indreptare si de iubire totodata, provenite ele insele dintr-o cunoastere temeinica de sine si dintr-o mare iubire fata de micutii aflati in grija si ocrotirea ta.

  3. Vallerika zice:

    Am pus mucosi in ghilimele.
    De ce tinerii ii inteleg numai pe tineri? Nu uitati ca noi am trecut pe acolo dar voi nu aati ajunsa inca aici unde suntem noi.

    PS Eu nu vorbesc de cazurile de la extreme ci de cele ce mai pot fi recuperate.

    • Vallerika zice:

      Si a propos de respect, el este reciproc.
      Si inca ceva, nu vreau sa va contrazic in nimic ci doar sa va cunosc opinia.

    • Doamna Valerica, consider ca-n reflectia de mai sus m-am aratat dispus a-i intelege atat pe tineri, cat si pe cel varstnic. Trecerea prin viata, imbatranirea, nu-ti confera dreptul de a-i ponegri pe cei de o alta varsta. Nu stiu de unde ati tras concluzia ca ii inteleg doar pe tineri, dar nu e una care sa-si gaseasca argumente in cele scrise de mine. Responsabilitatea de a ne purta fata de ceilalti plini de blandete si de dragoste e universal valabila, indiferent de culoarea pielii, varsta sau statut social. Ea, responsabilitatea, izvoraste din smerenie si arata nobletea interiorului.

      • Parerea mea este ca avem nevoie sa ne raportam cu respect si sa ne ascultam reciproc, indiferent de varsta. Cu totii suntem la fel de importanti pentru Dumnezeu si pentru umanitate.

  4. Vallerika zice:

    Am generalizat si mi-am lasat imaginatia indreptata spre unele cazuri reale care m-au afectat in mod direct, am fost obiectiva pot sa spun.
    Aveti dreptate, lipsa lui Dumnezeu din viata noastra ne face ursuzi, rautaciosi si egoisti.
    Cu drag
    Valleryka

    • Multumesc pentru deschidere si sinceritate. Asta e ceea ce am relatat mai sus. Prin prisma ranilor pe care le avem din trecut, intram in mecanisme de aparare prin care ii ranim, la randul nostru, pe cei din jur nevinovati. E nevoie doar de cateva reactii nepotrivite din partea varstnicilor, indreptate spre tineri, pentru ca tinerii sa inceapa sa se comporte necuviincios cu varstnicii. E nevoie doar de cateva reactii disproportionate din partea tinerilor, indreptate spre varstnici, pentru ca varstnicii sa ii trateze cu dispret pe tineri. Stiti care-i tragedia? Ca pana una dintre parti nu constientizeaza resorturile inconstiente ale atitudinilor lor nepotrivite, rautatea se va transmite, iar victimile vor fi mereu si mereu tineri si varstnici nevinovati. Haideti sa oprim macelul! In dreptul nostru! 😉

  5. Carmen zice:

    Foarte frumos articolul tau!
    Cele mai frumoase amintiri sunt cele petrecute la bunici.
    Daca exista lipsa de respect astazi e vina celor varsnici, n-ai oferit dragoste, rabdare, afectiune la copii tai, nu te astepta sa primesti astazi de la nepoti.
    In Romania cei batrani lasa de dorit , nu respecta , cred ca au numai drepturi , daca mergi la piata te calca in picioare, tu te retragi „el”, n-a auzit de pardon sau scuzama.
    Am avut cei mai minunati bunici !
    Toti nepotii le-am fost alaturi !

    • Desi una dintre legile acceptarii spune ca „asa cum s-a comportat cineva important cu tine, asa te comporti si tu cu ceilalti”, tinerii au responsabilitatea de a nu perpetua niste tipare maladaptative de relationare intergenerationale.
      Multumesc pentru comentariu! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s