Străinul pe care l-ai iubit cândva


 ”-L-am remarcat din prima clipă. Îmi plăcea blândețea lui. Vocea lui cred că m-a atras cel mai tare. Și apoi, impresia de forță pe care o emana. Erau lucruri despre care nu voia să-mi vorbească, e drept. Erau neliniști ale mele cu privire la caracterul lui. Dar l-am iubit nebunește. L-am luat de soț. Astăzi, caracterul lui se arată în tot grotescul său. Vocea lui mă enervează. Iar forța lui nu-mi mai conferă suportul pe care l-am resimțit cândva”.

”-Era cea mai frumoasă din clasă. M-am îndrăgostit de ea din prima zi. M-a chemat la ea acasă. Bine, m-a deranjat puțin că se purta groaznic cu familia ei. Dar cu mine era drăguță și asta conta. Ne-am unit repede destinele. Astăzi, nu mai e așa de frumoasă. Sau poate nu o mai văd eu așa. În schimb, felul în care se comportă cu rudele sale a devenit și felul în care se relaționează la mine”.

Scumpi prieteni, iată așternute, în fața noastră, două povești triste. O fată care ”s-a îndrăgostit” de o voce și de aerul de forță pe care băiatul îl degaja, un băiat care ”s-a îndrăgostit” de un chip. Peste o vreme, când atracția fizică a scăzut, amândoi și-au dat seama că cei alături de care își împart existența sunt cu totul altfel decât în impresiile lor primordiale. De aceea, ei devin, pentru toți tinerii, pilde.

Adesea se întâmplă să ”te îndrăgostești” de reprezentările cu care îi investești pe ceilalți. În primul exemplu, ea s-a simțit atrasă mai cu seamă de reverberația vocii celuilalt în inima sa, pe când, în al doilea caz, el s-a lăsat fermecat de impresia chipului fetei înăuntrul lui. Să ne imaginăm că cei doi ar putea surprinde fotografic felul în care se arată celălalt. Dar, din greșeală, ar pune degetul propriu în dreptul aparatului de fotografiat. Ce s-ar imprima pe filmul fotografic? Ceva din felul în care se arată celălalt și ceva din degetul propriu, care a obturat pe nesimțite fanta obiectivului. Cam așa ceva s-a întâmplat și în aceste cazuri. A trebuit multă vreme până când cei doi au developat filmul existenței lor și au constatat cu uimire că ce au pozat atunci era o imagine incompletă și infidelă a realității celuilalt.

Drag cititor îndrăgostit, deschide ochii ca să vezi clar ceea ce ți se arată! Să nu cumva să constați, undeva într-un moment al sincerității tale față de tine, că cel pe care l-ai iubit cândva e doar un străin cu care nu te-ai întâlnit în mod real până târziu!

Curaj! 🙂

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Străinul pe care l-ai iubit cândva

  1. Lidia zice:

    Am considerat si eu candva ca un om , il poti schimba printr-o atitudine pozitiva , prin gesturi sincere prin care sa ii exprimi intentiile sau faptul ca nu esti indiferent , ca iti pasa , imi spuneam permanent ca nimic nu este imposibil … si totusi … este .
    Minunea dura o mica perioada de timp si ca raspuns ma trezeam „lovita”, dar indirect nici macar cu acea demnitate de a ma privi in ochi atunci cand o face .
    Mai tarziu , dupa ani si ani am realizat ca m-am inselat , nu se aplica in orice si mi-am invatat lectia , binenteles negeneralizand si in functie de caz si de persoana .
    Sint persoane ce se aseamana cameleonului .
    I-a infatisarea care il avantajeaza pentru un scop anume uitand de moralitate sau etica , apoi arunca ” masca ” si il poti admira in adevarata lui naturalete .
    Probabil se simt bine … nu pot sa inteleg .
    Nu vorbesc despre o relatie de cuplu , dar cred ca regula despre care vorbesti poate fi generala . Cu toata rabdarea din lume , nu poti sensibiliza o inima de piatra , poate ca asa este ea conceputa prin ADN-ul pe care il are , sau cine stie .
    Banuiesc ca intr-un cuplu dezamagirea intr-o situatie de acest gen este si mai mare .
    Numai gandul imi da fiori …
    Imi place sa citesc , pe absolut orice tema , in functie de dispozitie .
    Apoi incerc sa definesc , sa percep sau sa deslusesc , sa-mi conturez noi orizonturi …
    Foarte multi isi scriu povestea sub un anonimat care ascunde identitatea , si o fac cred , pentru a se descarca de tensiunea acumulata , sau din lipsa de incredere in prietenii sau apropiatii lor , in speranta unei opinii impartiala sau un sfat .
    Ma intreb … daca au constiinta impacata pentru ca au facut tot ce era posibil , de ce totusi se simt vinovati si au o teama exagerata de o eventuala „ruptura” ?
    Nu tradeaza un sens de dependenta emotionala si o nesiguranta ? Au nevoie de un impuls si daca il primesc nu uita sa multumeasca , dovada sinceritatii cu care exprima povestea lor .
    Suferinta dezbina gandirea lucida , dar atunci mai mult decat oricand este necesar sa se infrunte un adevar asa cum este el , sa nu se ascunda de realitate pe aripile unor iluzii si sa o priveasca direct , cu ochii larg deschisi .
    Dar in principal , inainte de a se ajunge in mijlocul unei astfel de criza , este vital sa analizeze in detaliu persoana in palmele careia isi va aseza inima .
    Sau , daca se intampla totusi , sa-si asculte instinctul , sa accepte realitatea si , asa cum subliniai tu in final , sa realizeze oricat de mult ar durea „că cel pe care l-ai iubit cândva e doar un străin cu care nu te-ai întâlnit în mod real până târziu ”
    Increderea in propriile forte , siguranta de sine , si curajul de a suporta consecinta unei decizii trebuie sa fie o flacara vie pentru fiecare pas … Instinctele uneori pot fi soapta unui inger !

    •  Iti multumesc pentru comentarii, Lidia!  Problema ascunderii sub anonimat e una dificila si trebuie privita multidirectional. Unii isi ascund trairile si de ei insisi, de aceea prefera anonimatul. Altii, aleg anonimatul dintr-o cutuma mimetic-heredo-colaterala: asa au facut si parintii, asa a invatat si copilul. Unii, din dorinta de a nu fi raniti de cei care ar afla si care nu i-ar mai privi cu aceeasi ochi. Altii, cred ca prin dezvaluire, ar fi o pricina de poticnire pentru cei apropiati lor. Sa nu uitam ca societatea romaneasca este una extrem de fundamentalista, de rigorista, de legalista, de puritana, de pseudomorala (in sensul ca se cere moralitate in toate modurile, dar tocmai cei care o cer ostentativ o incalca primii). Neacceptarea propriilor slabiciuni, ascunderea lor sub covorul inconstientului, zamisleste groteasca isterie a natiei noastre, greu incercate. Ne ascundem atat de mult incat ne pierdem cu totul… 😦

  2. Lidia zice:

    Exact ! Andrei , probabil ai intalnit multe cazuri pana acum .
    Acestia care reusesc sa se ascunda de ei insisi, o fac pe o perioada de timp limitata , cred eu , dar in final constiinta isi intra in drepturi si neavand alte alternative , vor ceda acceptand realitatea . De orice te poti ascunde dar nu de tine insuti !
    Se pierd cu totul , aluneca in disperare sau depresii .
    Probabil acela este cel de-al 12 ceas in care ori se vor trezi , ori se vor pierde definitiv .
    „Altii, aleg anonimatul dintr-o cutuma mimetic-heredo-colaterala: asa au facut si parintii, asa a invatat si copilul. ”
    Copilul ajuns la maturitate , va trebui sa distinga singur , sa faca diferente , sa pastreze ceea ce este bun si i se potriveste si sa abandoneze intr-un coltisor , undeva , ce ramane , sa isi construiasca apoi singur o noua lista de valori , de principii pe care sa le urmeze .
    Pacat ca in mare parte , se intampla exact cum zici tu .
    „Altii, cred ca prin dezvaluire, ar fi o pricina de poticnire pentru cei apropiati lor”
    Asta mi s-a intamplat si mie , dar sub un alt aspect . Mi s-a intamplat sa imi ascund o durere , nu demult , si exact din acest motiv … pentru a nu-i tulbura pe cei care tin la mine . Nu as putea pretinde o imagine care nu mi se atribuie , pentru ca imi place sa simt eu in primul rand ca o merit si daca altii observa sau nu , mai putin conteaza .
    Stiam in adancul sufletului meu ca voi ajunge la suprafata fara a-i implica , dar si pentru ca , doar depasind ceea ce imi este destinat pot deveni mai …nu stiu cum sa ma exprim …
    In viata tuturor apar si caderi , depinde doar de cum le tratam si cat de mult sint dispusi sa se implice . Pentru ca dusmanul principal al omului este indiferenta si fata de el insusi , si fata de ceilalti .
    „Sa nu uitam ca societatea romaneasca este una extrem de fundamentalista, de rigorista, de legalista, de puritana, de pseudomorala (in sensul ca se cere moralitate in toate modurile, dar tocmai cei care o cer ostentativ o incalca primii). ”
    Trist , dar adevarat 😦
    Naturaletea , simplitatea sint calitati atat de rare . Neacceptarea propriilor slabiciuni , orgoliul , veninul care ucide lent tot ce atinge … arta „ego-ului” care incerca sa acapareze cat mai mult spatiu . Intr-o relatie de exemplu , un ego foarte ascutit , indiferent care dintre parteneri il are poate provoca un haos …
    Niciodata nu trebuie eliminata varianta ca poate gresesti fara sa realizezi , ca inainte de arunca o sageata este bine sa te gandesti de doua ori si la efect , pentru ca regretele pot fi tarzii si o greseala devine ireparabila , cu atat mai mult daca tinteste crunt in destinul cuiva.
    Exista darul de a ierta , dar rana ramane deschisa ani si ani la rand cu speranta ca intr-o zi se va putea vindeca complet .
    Unul din parintii mei , tatal meu , este extrem de orgolios , intr-o clipa a dezbinat patru destine .
    Doar in anumite momente are taria de a recunoaste si a-si arata regretul , dar viata nu iarta si zarul aruncat la intamplare are repercursiuni crunte .
    Ar vrea sa se intoarca in timp , dar timpul este ireversibil …
    Titlul se potriveste atat de bine , un strain pentru femeia care ii era sotie si facea atat de multe sacrificii in numele iubirii lor … Nu condamn pentru ca acest drept nu imi apartine , l-am iertat , insa incerc doar sa evit greselile lui , pe care le-am resimtit direct fara nici o vina .
    Iti multumesc , esti mereu disponibil si foarte binevoitor !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s