”Farmecul” istericilor


Iată câteva dintre lucrurile care ne fac să devenim fascinați de isterici, până ajungem să îi cunoaștem:

– știu să fie mereu în centrul atenției

– pot râde și  pot plânge în același timp și-mpreună cu noi, dându-ne impresia că ne sunt alături

– stăpânesc arta seducției

par dezinhibați atunci când trebuie

– țin mult la felul în care arată

– trăiesc într-o lume a fanteziei, parcă plutesc peste viețile lor, fără a fi pe deplin angajați în ele

– folosesc cuvinte pompoase, colorate, dau impresia de erudiție

– sunt actori desăvârșiți

– se comportă cu noi din prima clipă ca și cum ne-ar cunoaște de-o viață

– sunt deschiși la nou

– sunt lideri puternici

– se entuziasmează repede

Din păcate, pe măsură ce primele impresii vor apune, va răsări caracterul real al acestor persoane. Dacă nu inteprind nimic întru schimbare, istericii vor sfârși confundând viața cu un spectacol, căutându-se printre aprecieri și aplauze, victimizându-se după căderea cortinei și acuzându-i pe ceilalți de propria nefericire. 😦

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la ”Farmecul” istericilor

  1. Cat de bine spus. Problema mare nu e numai cu ei insa ci si cu cei pe care i-au prin in mrejele lor carora le da senzatia ca sunt prizonieri.

    O alta problemă e ca !primele impresii! nu apun imediat la toti istericii , la unii dureaza ani de zile jocul și cad după o perioadă lungă apoi își mută ori locația ori sfera in care se miscă din dorinta de a fi iar apreciati si ovationati.

    • Da, Teo. Eu priveam din punctul de vedere al celor din jurul lor. Pentru cei din preajma, daca sunt suficient de autodezvoltati personal (cum imi place sa cred ca sunt multi dintre tinerii din ziua de azi, mai cu seama dintre cititorii ferventi ai blogului 🙂 ), formele dezvaluie relativ usor absenta fondului. Daca peste imaginea reala a histrionicului, noi il investim cu propriile noastre reprezentari, izvorate din dorintele si asteptarile noastre cu privire la el, atunci se mai prelungeste putin calvarul.
      Multumesc de comentariu! 😉

  2. Theodor Rebbe zice:

    Cand am diagnosticat-o pe o prietena de-a mea cu tulburare de personalitate histrionica si narcisista, s-a suparat tare…desi i-am aratat ca se incadreaza perfect in criteriile DSM-IV…si chiar nu am fabulat deoarece prieteni comuni au confirmat comportamentul histrionic al persoanei respective.

    Imi e prietena de ani de zile si i-am trecut multe cu vederea, insa de vreun an incoace sunt mai precaut cu ea.

    • Wow! 😦
      E bine sa avem mare grija in a le impartasi histrionicilor ceva despre tiparul lor de personalitate. De fapt, recomandarea absoluta a psihoterapiei este de a evita sa raspundem unui isteric care ne intreaba ceva despre boala lui. Psihoterapeutii se scot spunand ca „ei nu pun diagnostice”. Asta pentru ca o confruntare de genul acesta cu soarele realitatii lor interioare activeaza in ei toate umbrele defenselor posibile, facandu-i cu mult mai rezistenti la terapie decat pana atunci. In esenta, istericul nu actioneaza voluntar, precum o persoana cu tulburare factica, ci isi cauta inconstient propriul „self” in toti ceilalti din jur, in aprecierea si aplauzele lor. Intelegerea bolii e o problema de durata, necesita un oarecare in-sight si o anumita disponibilitate spre schimbare, calitati pe care cei mai multi cu personalitati rigide nu le au.
      Dar e important sa-i vedem ca atare, sa incercam a-i intelege, a ne pozitiona fata de ei si a le fi sprijin, in masura in care nu ne incalca teritoriul.

  3. pety zice:

    Cum crezi ca este viata de pocainta a unui histrionic?

    • Ce e inauntru mi-e greu a spune. In afara e ceva foarte lamentativ, victimizant, gen: „ce grea e viata…”, „nu ma ajuta Dumnezeu si pe mine…”, „nu sunt bagat in seama in Biserica, numai pe altii ii promoveaza…”, ceva teatral si manipulativ daca nimereste pe la amvon si ceva foarte mandru, pana la fundamentalism, vis-a-vis de cei considerati mai slabi sau de o alta credinta: „eu am credinta mantuitoare, eu ajung in cer, voi in iad”. Multumesc pentru intrebare! 🙂

  4. pety zice:

    Histrionicul pe care-l cunosc si-a creat o teologie proprie in cadrul careia face tot ce-i „cere” structura personalitatii sale.

    Din observatiile mele si din literatura de specialitate (din ceea ce ai scris mai sus), cred ca histrionicul nu stie ce este pocainta autentica. Chiar atunci cand se apropie de Dumnezeu cu „pocainta”, o face intr-un mod seducator si teatral, dorind cu toata ardoarea sa produca impresia dorita. Histrionicul cu care stau in proximitate are urmatorul motto: „Dumnezeu a facut tot ce mi-am planificat, deci sunt mantuit” (?!)

    Ma intrebam de ceva timp daca avem in Biblie personaje cu personalitate histrionica. Cred ca pot fi mantuiti, dar mai greu cu transformarea, cu trairea in sfintenie.

    • Oricat de dureros suna, un histrionic nu a ajuns la propriul „eu”, si-l tot cauta in ceilalti.Adica el nu prea traieste in viata lui. Fiinteaza, dar nu traieste in lumea reala, ci in fantezie. In ceea ce priveste innoirea mantuitoare a vietii lui, chiar nu stiu sa-ti dau un raspuns. Convertirea, in dreptul acestor „psihisme oropsite”, cum le spunea un teolog, e o chestiune mult prea greu de obiectivat. Citandu-l pe acelasi teolog, persoanele acestea se pot converti, dar a lor viata nu va inflori niciodata la aparenta sfintenie a celorlalte.
      Nu stiu sa fie in Biblie vreun astfel de personaj. David a facut odinioara „pe nebunul”, incadrandu-se in tabloul clinic al unei tulburari factice, de simulare.

  5. pety zice:

    Cred că de aceea spune Hristos: „cine vrea să fie ucenicul Meu, trebuie să se lepde de sine…”. Ori, în cazul acesta pentru histrionic lepădarea de sine – în plan real – ar echivala cu sinuciderea.

    Pot să ştiu despre ce teolog e varba şi care sunt lucrările în care citează?

    • Francois Brune, un preot catolic caterisit, vorbeste in cartea „Cristos si Karma” despre acest teolog, dar nu i-am retinut numele… si nici cartea nu o mai gasesc pe nicaieri. 😦

      • pety zice:

        Multumesc! E de ajuns si numele. Voi face o cautare pe Google.
        Tocmai scriu un articol despre personalitatea structurată isteric (Dicţ. Enciclopedic de Psihiatrie, sub redacţia Gorgos, pp. 537-540); am permisiunea să ataşez un link atunci când va fi gata articolul?

  6. Sigur, chiar m-as bucura!

  7. pety zice:

    Aş vrea să văd cum „tratează” Neil Anderson un histrionic, cu „paşii de eliberare”.

  8. Intreba „pety” daca in Biblie sunt personaje isterice, raspunsul este ca in cea autentica nu sunt, insa – fara a dori sa insult pe cineva – in testamentul grecesc sunt astfel de persoane conform interpretarii religiei mele. Chiar am scris un articol mai demult despre Yeshu in acest sens.

  9. pety zice:

    Personalitatea de tip Isteric (Histrionic) intr-un articol aici.

  10. DSM III e depasit de IV-TR, iar la anul poate avem DSM V in care tulburarea de personalitate narcisista nu mai exista ca tulburare mintala, ci trasatura aparte de personalitate – deci in sfera nepatologicului.

    • Am citit si eu linkul. Problematica tulburarilor de personalitate este una extrem de complexa. Cumva, ele sunt situate mai degraba mai aproape de tulburarile de caracter – avand ameliorare psihoterapeutica, daca, cumva, persoanele „suferinde” au oarecare in-sight sau daca sunt comorbide depresia si anxietatea, iar pacientul se adreseaza psihoterapeutului pentru aceste ultime doua patologii -. Poate si esecul psihiatriei in terapia histrionica ii determina pe unii sa o situeze undeva in afara sferei patologiei psihiatrice – care psihiatrie, din pacate, isi pierde tot mai mult din deschiderea de altadata, devenind mai ales biologica decat de granita si de ansamblu.

    • pety zice:

      Nici in prezent nu este vazuta altfel decat ca… tulburare de personalitate. Nu intra in categoria psihozelor, ci in cadrul psihopatiilor, unde nu se rupe (in mod dramatic) contactul cu realitatea (nu avem delir, halucinatii etc.).

      Am un histrionic in familie. Este irecuperabil, cu toate ca nu este psihotic, ci doar psihopat. E o tulburare care afecteaza foarte mult si membrii familiei.

  11. Lidia zice:

    ” formele dezvaluie relativ usor absenta fondului ”
    🙂
    Uneori regasesc in aceste cuvinte o regula nescrisa …
    Frumoasa exprimare si foarte la obiect .
    Eu cred ca sint impartiti in trei categorii , cei care nu constientizeaza deci fac totul involuntar poate din teribilism , cei ce o fac cu un scop anume ( pentru a atinge o tinta ) si cei care probabil ascund o oarecare teama interioara .
    Nu pot fi toti asezati in aceeasi balanta .
    Tu ce crezi ?

  12. Lidia zice:

    Esti o persoana deosebita !
    Cat de mult as vrea sa pot intelege cat mai mult aceste aspecte legate de partea ascunsa a firii . Cat de mult poate influenta subconstientul … reflexele ?
    Iti multumesc mult pentru raspuns …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s