Cum să critici constructiv?


 Nu știu cum sunt alții, dar mie mi se întâmplă adesea să critic cu cele mai bune intenții și, totuși, ale mele cuvinte să nu ajungă la inima celuilalt. De aceea, m-am aplecat mai mult asupra chestiunii ”critică” și, analizând eșecurile din trecut, am desprins următoarele principii pentru o ”mustrare” de folos celuilalt.

Iată, așadar, din punctul meu de vedere, la ce ar fi bine să fii atent atunci când dorești îndreptarea unei persoane:

1. Cercetează-ți motivația! ”Cu adevărat, e adecvat să aduc această critică? De ce o fac? Ce beneficiu prevăd? O fac pentru înjosirea celuilalt, pentru a mă descărca sau pentru a apăra o valoare și a tânji după corectarea celui de criticat?”

2. Alege cadrul potrivit! Cu excepția câtorva situații particulare, e adecvat ca a ta critică să fie făcută în particular, nu sub privirile celorlalți. Când mustri în public ai impresia că ești considerat puternic de către ceilalți. În realitate, râsul celor prezenți la evenimentul criticii în public se va transforma curând într-o atitudine evitantă sau ostilă  a lor față de tine.

3. Ține seama de statut! Unui șef e adecvat să-i tolerezi mai multe, unei autorități din viața ta la fel. Critica se îndreaptă cel mai bine de la un nivel superior de autoritate către unul inferior sau egal și, în situații rare, invers.

4. Ai grijă la forma și conținutul criticii! Sarcasmul, ironia, tonul glumeț îi fac mult rău celui criticat. Tonul disperat, mânios, precipitat, e deasemenea de nedorit. Se începe evocând aspecte pozitive legate de celălalt (”știu că…”, ”apreciez că…”, ”sunt de acord că…”) și se continuă cu cele mai ușor de digerat de către cel criticat. Se încheie cu exprimarea speranței că lucrurile se vor îndrepta și cu asigurarea că îi vei oferi celuilalt sprijinul necondiționat.

4. Manifestă flexibilitate și arată loc de întoarcere! Înainte de a da drumul cuvintelor, verifică dacă ai înțeles bine atitudinea pe care o consideri nepotrivită a celuilalt. Multe critici nu s-ar mai naște dacă oamenii i-ar înțelege cu adevărat pe ceilalți. ”-Ce ai vrut să spui prin…?”, ”de ce ai acționat așa…?”, ”ce te-a determinat să faci asta?” Dacă răspunsul pe care ți-l dă este unul pertinent, arată că ești dispus să cedezi la a ta critică și să-ți reconsideri poziția!

Cu tot dragul pentru tine, cel care citești aceste rânduri, și-ntru o comunicare constructivă, te îndemn să cugeți la rândurile de mai sus, pentru a nu-i răni pe ceilalți și a nu te răni pe tine însuți! 😉

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cum să critici constructiv?

  1. Dana zice:

    Multumesc Andrei, pentru randurile de mai sus! 🙂

  2. Sarut mana! Mi le-am scris mie, inainte de orice! 😉

  3. dana j zice:

    Andrei, as vrea sa abordezi si subiecte care ne secatuieste pe noi, melancolicii, cum ar fi hipersensibilitatea si perfectionismul. Cum putem sa ne vindecam sau sa traim echilibrat totusi in situatia in care sunt imprimate adanc in constructia temperamentului?
    Multumesc!

  4. dana j zice:

    secatuiesc* 🙂

  5. Lidia zice:

    Sint foarte utile aceste postari pentru multi ce vor citi aceste randuri .
    Felicitari !
    Eu merg in general pe acelasi principiu , si ca sa ajung in acest punct a fost necesar sa ma analizez mai intai pe mine insami .
    Atitudinea , exprimarea sint foarte importante …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s