Cum să îți ții în frâu perfecționismul?


Din fericire, nu am crescut sub imboldul imperativelor. Din contră. Părinții ne-au dat, mie și surorii mele, libertate suficientă cât să desprindem noi înșine, prin prisma experiențelor, propriile lecții de viață. Desigur, erau trasate niște limite, dar niciodată nu am resimțit responsabilitățile copilăriei mele ca fiind apăsătoare și încorsetante. Puteam să las patul nefăcut și să am garanția că nimeni nu mă va certa și că lumea nu se va prăbuși pentru asta. Puteam să fac o năzbâtie și să fiu convins că pot căpăta iertare și șansa unui nou început. Puteam să mănânc fără măsură din cele pe care le aveam și să împart hrana, deasemenea, cu vecinii de cartier. Puteam să lipsesc de la școală, pur și simplu pentru că nu rețineam ”Scrisoarea a treia”, și mama să-mi spună: ”cum crezi tu că-i mai bine, doar tu ești elevul!”. Puteam să stric patul sărind în el, să umplu casa cu acvarii, să mă joc neîncetat cu a mea soră de-a v-ați ascunselea, pentru că era mai importantă pentru părinți bucuria noastră decât obiectele din casă și liniștea lor. Cu toate acestea, am fost un copil docil. Nu am spart niciodată vreun geam cu mingea, nu am pus piedică nici unui orb, nu m-am bătut cu alții, nu am consumat nicicând toxice, nu m-au atras găștile, am terminat liceul ca șef de promoție și am intrat la facultatea care m-a dus acolo unde doream profesional. Iar acestea nu le spun drept laude, ci ca infirmare a convingerii multora că, dacă nu te porți brutal cu ai tăi copii, vor fi niște dizarmonici în viața adultă. În vremea studenției, am întâlnit primii oameni perfecționiști, printre cei care au crescut sub imperiul lui ”a trebui”. Pentru ei, era grav dacă hainele se pătau, dacă spărgeau sau stricau ceva, dacă planurile nu le ieșeau cum și le-au dorit. Și, deși lucrau stoic pentru standarde înalte, nu erau nici eficienți, nici mai mulțumiți de rezultatele lor.

Eu sunt adeptul excelenței. Da, cred că e potrivit să faci cât mai bine ceea ce ai de făcut. Dar cred că perfecționismul social (teama că nu voi fi apreciat de alții dacă nu ating standarde nerealiste), față de propria persoană (autocritică excesivă, autoînvinovățire), față de ceilalți (așteptarea ca alții să atingă standarde înalte și blamarea lor dacă nu se conformează dorințelor mele) ne pot face mult rău, pot naște și întreține temeri, pot cauza tristețe nebănuită. De aceea, în cuvinte puține, și-n spiritul aceleiași năzuințe de igienă a minții noastre, îți propun, iubite prieten, care te confrunți cu perfecționismul, să meditezi la acești pași spre schimbare.

Iată, pe scurt, care sunt câteva domenii unde poți interveni pentru a-ți ține în frâu perfecționismul:

1. Concentrează-te pe ceea ce-ți stă imediat în față! Privește viitorul ca pe o cetate pe care o cucerești strategic, pas cu pas, cu mult tact și cu multă răbdare. Nu te îngrijora cu privire la viitorul foarte îndepărtat, ci caută să rezolvi chestiunile urgente ale prezentului și ale viitorului apropiat!

2. Separă acțiunile tale de judecățile de valoare! Cea mai importantă investiție este în caracterul tău, nu în activismul tău! Valoarea ta nu depinde de performanțele tale! Ești prețios pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce faci!

3. Substituie ”a trebui” cu ”a place”! Sunt multe lucruri pe care ești responsabil să le execuți. Dar dacă le făurești doar pentru că ”trebuie”, curând nu vei găsi nicio satisfacție în ele. Caută și-n chestiunile pe care ești dator a le realiza o utilitate, măcar prin prisma satisfacției la care nu poți ajunge decât prin ele! Fă aceleași lucruri, de rutină, în feluri mereu noi, provocatoare pentru tine!

4. Acționează azi! Nu amâna proiectele, confruntă temerile pe care sarcinile ți le aduc!

5. Organizează-ți timpul! Perfecționist fiind, ai impresia că n-ai făcut niciodată destul, că nu e suficient cât ai lucrat. Dar rezervându-ți prea mult timp pentru anumite chestiuni, nu-ți mai rămâne niciun ceas pentru altele. De aceea, stabilește-ți intervale de timp potrivite cu importanța activității pe care o ai de îndeplinit. Ex: nu sta trei zile din sesiune pentru a-ți face curat în cameră și o noapte pentru examenul de a doua zi!

6. Ridică-te mereu din căderi! Nu face din înfrângeri sfârșitul lumii, ci caută să vezi valoroasă orice experiență! Mai degrabă încearcă să descoperi ce ai învățat din situația prin care ai trecut și ce ai de făcut din momentul căderii înainte!

7. Acceptă și speră! Este cel mai greu pas și cel mai important. Vezi lumea prin prisma felului în care persoane și evenimente semnificative din viață ți-au setat ”obiectivul”. Dar, dacă deschizi larg ochii și începi să privești realitatea cum ea ți se descoperă, vei ajunge la concluzia că ce te înconjoară, preajma, nu e precum ți-ai imaginat-o, ci e și bună, și rea, și prietenoasă, și amenințătoare, și suportivă, și ostilă. Așa doar, ești mai aproape de imaginea ei reală. Dacă te vei privi pe tine ca având părți frumoase, părți ale divinului, alături de unghere vulnerabile, rănite, pervertite sau în proces dureros de demolare, ești mai aproape de imaginea ta reală. Oricum ar fi realitatea pe care o descoperi deschizând ochii larg, nu te lăsa dominat de aparenta întindere și putere a răului. Îndrăznește să crezi și să speri că Dumnezeu te va trece biruitor, în ciuda neputințelor tale și ale celor din jur! Acceptă-ți slăbiciunile, cere-ți iertare când ai greșit, iartă-te pentru înfrângeri, crede în biruințe și înlocuiește disperarea cu speranță!

Eu îți sunt alături, oridecâteori ai nevoie de sprijinul meu virtual! 😉

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cum să îți ții în frâu perfecționismul?

  1. Katy zice:

    Asa se explica de ce esti bun in meseria pe care ti-ai ales-o, de ce esti un psiholog bun si o persoana echilibrata- felul in care ai fost crescut conteaza enorm…Cred ca si parintii care impun reguli pentru a ii tine pe copiii lor in frau au fost crescuti la fel si pericolul celor care suntem perfectionisti este sa facem si din copiii nostri sclavii tiparelor perfectioniste cumulate din generatiile trecute, din familiile ambilor parinti…asa ca frustrarea va fi din ce in ce mai mare pentru ei…intotdeauna mi-am dorit sa fac o schimbare, sa nu sufere copiii mei din cauza tiparelor gresite de comportament invatate de mine…sa dea Domnul!- trebuie sa incep sa aplic sfaturile 🙂 multumesc, Andrei!

    • Iti multumesc, Katy! Parintii mei nu au fost perfecti si nici odraslele lor nu au iesit desavarsite. In acest aspect, al liberului arbitru si al cultivarii placerii pentru a face un anumit lucru, s-a dovedit a fi folositor modul in care ei ne-au crescut.
      Schimbare care sa-si atinga tinta iti doresc! ”Burdufuri noi”, ”haine noi”, toate parti ale ”legii celei noi”, sa fie ingredientele caminului pe care ti-l doresti! 😉

  2. Foarte frumos! I like it!

  3. Lidia zice:

    Foarte interesant !
    Sint multe de spus si pe aceasta tema . Eu cred ca depinde de fiecare , cat de serios si cat de profund trateaza o astfel de problema . Pentru ca o fiinta ( copil sau adult ) , este un suflet cu plusuri si minusuri , prin natura umana pe care o are .
    Depinde foarte mult de cum reusesc parintii sa modeleze inca de la inceput … sa sustina , sa ajute , sa ii ofere impulsurile potrivite si suportul necesar copilului ce se pregateste pentru a infrunta o viata care devine in fiecare zi mai complicata .

    • Si mai ales depinde de felul in care parintii reusesc sa-i prezinta lumea in mod realist, si cu potential de a vatama, dar si cu putere de a sustine si oferi siguranta! Perceperea lumii, a vietii, ca nesigure il vor adanci pe copil/tanar/adult in a-si crea un cadru perfectionist de a le supravietui!

      • nelya zice:

        Eu chiar ma aflu intr-o situație grea si as dori un sfat. Sunt mereu in dezacord cu parerile soțului in ceea ce privește cresterea si ingrijirea copiilor. De cele mai multe ori sunt acuzata ba ca nu le sunt bun exemplu, ba că sunt răciți din cauza mea, ba că nu-i învăț sa mamance frumos,ba una, ba alta etc
        Daca copilul nu vrea sa meargă la scoala nesimtindu-se bine (avand o ușoară răceala), el insista sa plece….ca apoi invatatoarea sa ma cheme la școală sa ma întrebe de ce copilul e obosit… Evit sa ma contrazic cu el in fata copiilor, dar ei simt disensiunea , ba chiar încearcă sa ne prinda in dezacord – de obicei fiind vorba de lucruri ce tin de anumite obișnuite casnice. … Eu nu sunt afectata daca capacul wc-ului e sus sau jos, daca copilul bea din sticla sau din pahar, daca sunt jucării pe jos sau nu ….etc …pe cand el e foarte afectat de astfel de minore chestii. Nu sta in firea mea sa fiu tipicara, rigida sau incorsetata .
        Ma doare cand sunt judecată fără nici un minim efort de-a fi înțeleasă empatic… Ma străduiesc sa-i fac pe plac, dar mereu imi „cade garda” nefiindu-i pe plac, descoperindu-ma in delasarea mea…
        NE IUBIM, dar el are o ambitie :vrea sa ma schimbe, si nu suporta sa ma auda zicand: „din punctul meu de vedere e bine si asa”(un alt punct de vedere mai tolerant – zic eu, pe când el zice ca e un punct de vedere de complacere).
        Eu nu sunt perfectionista – el da! Ce pot sa fac ca sa nu „o iau razna” de tot. .. ca uneori o iau ” pe arătură vorbind singura”….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s