Câtă încredere ai în oameni?


Să fie vreun an de când, în cadrul formării în consiliere, am făcut cel mai grăitor exercițiu de testare a încrederii de până acum. Eram invitați să ne lăsăm pe spate, pe rând, cu ochii închiși,  după alegerea unui partener pe care îl consideram suficient de puternic a ne ține. Cei mai mulți dintre noi am primit cu emoție și scepticism provocarea. Cel puțin eu, îmi amintesc că m-am uitat de câteva ori în spate și am țipat la cel ce urma să mă susțină în cursul căderii mele: ”-Ai grijă, că ți-o iei dacă nu mă ții!”. Majoritatea a avut grade variabile de examinare a susținătorului. La sfârșitul probei respective, ne-am recunoscut cu toții: ușurința de a ne lăsa pe spate corespundea cu lejeritatea cu care ne încredem în oameni, iar măsura evaluării celui angajat să ne prevină prăbușirea era în acord cu nivelul estimării responsabile a celor pe care-i alegem drept prieteni pe care ne bizuim. Un singur coleg s-a lăsat pe spate fără a verifica. A recunoscut, singur, fără a fi direcționat la un răspuns anume, că, și-n existența sa de zi cu zi, se bizuia pe oameni fără a se uita cu băgare de seamă la ei.

Încrederea necondiționată în ceilalți, atunci când nu ține de prostie, apare în contextul unei dinamici narcisice spre care virează ceva dinlăuntrul nostru. Dar, despre acest subiect, voi scrie în reflecția de mai sus. Ceea ce aș vrea să subliniez aici este că ne poate costa mult încrederea nelimitată în oameni. Mulți dintre cei pe care i-am întâlnit ca pacienți, în decursul puținei mele activități într-ale psihicului, au trecut prin același scenariu: și-au încredințat viețile lor indivizilor dubioși, neverificați atent în prealabil. Astăzi, sunt undeva căzuți, răniți, muribunzi din punct de vedere psihologic și spiritual. Puțini au fost vigilenți în asocierea cu oamenii. Mai bine de 90% dintre ei nici măcar n-au privit în spate. S-au lăsat cu toată puterea pe brațele doar aparent puternice ale altora.

Preaiubiților, nu vă îndemn la lipsă de încredere în oameni! Avem nevoie de ceilalți, credința e o dimensiune semnificativă a noastră; fără ea, nu putem trăi. Fără relații întemeiate pe încredere, suntem suspicioși, deprivați de energia și bucuria vieții. Eu vă chem, așa cum mă chem și pe mine, să vă aruncați o privire în spate, înainte de a vă încredința curajos pe voi înșivă celor aparent binevoitori în a vă fi prieteni, parteneri, confidenți. Gândiți-vă că sunteți flori nespus de strălucitoare, fiecare dintre voi, și aveți responsabilitatea să nu lăsați pe nimeni să vă zdrobească petalele și să vă întineze mireasma. Iar cei care vă regăsiți în cele scrise de mine, răniți, culcați la pământ și zdrobiți, nu închideți fereastra prieteniei! Deschideți-o însă treptat, iar Soarele pe care l-ați căutat, cu ale lui blânde și tămăduitoare raze, nu va întârzia să răsară și pentru voi!

Eu vă prețuiesc și sunt aici, aproape de voi, oricând vă pot asista pe cărarea devenirii voastre!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Câtă încredere ai în oameni?

  1. Crini Rad zice:

    Așa vorbește Domnul:
    «Blestemat este omul care se încrede în om,
    care face din muritor tăria lui
    și a cărui inimă Îl părăsește pe Domnul.

    http://bible.us/Jer17.5.NTR

    • Depinde pentru ce si cat se increde! 🙂 Aici, in acest verset, e vorba de a te increde la modul absolut, asa cum e bine sa te increzi doar in Dumnezeu!
      Multumesc de comentariu!

  2. Speranta zice:

    Un articol minunat! Se simte ca scrii cu sufletul! Esti o om special si deosebit! Am gasit blogul tau in momentul in care avem nevoie de el, nimic pe lume nu este lasat la voia intamplarii, aseara rasfoind articolele tale am gasit multe raspunsuri la intrebarile care ma framantau, iti multumesc din nou! As vrea sa iti cer un sfat, sunt mama unui adolescent de 16 ani, un copil bun care se confrunta cu fumatul. Unii ar spune nimic nou in asta, insa el de mic a suferit de alergii puternice care se lasau cu spitalizare in stare grava deoarece nu mai putea respira, am reusit sa il vindec cu ajutorul bunului Dumnezeu printr-un tratament homeopat vreme de 5 ani facut de un medic de exceptie. Chiar acum trei ani am revazut medicul care ne-a asigurat ca e perfect sanatos si sunt convinsa ca fumatul i-ar dauna enorm. S-a apucat de fumat la 14 ani. Lupt cu acest lucru de atunci, nu mai stiu cum sa procedez, nu cred ca o face zilnic, poate cand si cand, daca este descoperit isi cere iertare si promite ca se va lasa, vizibil ii pare rau, insa eu ma supar foarte tare pe el de fiecare data si de multe ori nu-i mai vorbesc o vreme, I-am scris si o scrisoare plina de iubire in speranta ca acest lucru il va impresiona intr-un fel, stau de vorba mult cu el si-i dau exemple din viata, o fac cu toata dragostea de mama, Pare ca intelege si iti lasa impresia ca nu va mai face asta. In aceeasi perioada tatal meu a fost operat de o tumoare la plaman si i-a fost scos din cauza fumatului, i-am dat exemplul lui mai ales ca isi iubeste enorm bunicul, il vede zilnic la noi in casa cum se chinuie sa respire si totusi o face, fumeaza… l-am iertat apoi, ca sa o luam de la capat peste ceva vreme. De fiecare data m-a dezamagit profund, astfel ca am ajuns sa imi pierd increderea in el, Imi spune ca este ultima oara cand face acest lucru, si ca imi va demonstra insa eu nu-l mai cred si chiar am ajuns sa ii spun ca nu mai am deloc incredere in el si ma doare deoarece avem o relatie speciala mama fiu…nu mai stiu cum sa procedez cu el, as dori sa il ajut si in acelasi timp sa imi recapat increderea pierduta…gresesc eu oare undeva? Poate tu Andrei vezi lucrurile mai clar si ma poti ajuta cu un sfat, ma poti cumva ajuta sa il ajut, iti multumesc anticipat !

    • Va salut. Sunt convins ca aveti cele mai bune intentii pentru fiul dvs. Sunt insa nevoit, pentru ca mi-ati cerut informatii cu privire la acest subiect, sa va spun anumite lucruri!
      Atitudinea dvs fata de fiul dvs este una manipulativa. De fiecare data cand el greseste, nu doar ii spuneti ca actul lui e unul care va raneste, ci faceti tot posibilul ca el sa se simta prost, culpabil, lovit in valoarea relatiei cu dvs, care, din cate mi-ati spus, este una importanta atat pentru dvs., cat si pentru el. Avand in vedere faptul ca adictia este adesea consecinta depresiei, faptul ca il faceti sa se simta nespus de vinovat, ba chiar ii puneti la indoiala niste constante ale vietii, precum relatia cu dvs., (relație pe care orice om are nevoie a se bizui pentru sanatatea lui interioara, neconditionat), il impinge si mai tare in fumat, alaturi de faptul ca adanceste prapastia dintre dvs si el: ”Mama nu ma iubeste asa cum sunt” – ”eu nu sunt valoros decat daca fac ce doreste ea” – ”eu nu sunt bun de nimic atunci cand nu fac ce spune ea” – ”eu nu sunt bun de nimic decat atunci cand fac ceva ce le place altora sa fac”. Aceasta duce la hipertrofia valorii de sine utilitare, adica la convingerea ca un om e valoros doar atunci cand face ce doreste ceilalti, si, implicit, fie la un conformism exterior, fie la o atitudine de opozitionism. In schimb, resursa inepuizabila a imaginii de sine, adica constienta faptului ca, in ciuda a ceea ce poate sau nu poate, el e valoros, are mult de suferit. Uneori nu se dezvolta deloc si adultul va cauta intotdeauna fie sa le faca tuturor pe plac, fie sa se opuna tuturor, in vreme ce increderea in el e prabusita deplin. In plus, intr-o vreme a conturarii imaginii de sine, adica exact in perioada in care omuletul vrea sa creada despre sine ca e unic, irepetabil, cu un destin si cu un scop cu totul distinct, proiectati asupra lui imaginea bunicului si-l faceti sa se intrebe: ”oare eu sunt bunicul meu?”, ”cat sunt eu si cat e bunicul meu in mine?”, ”oare voi avea un destin similar cu al bunicului meu?”, ”daca sunt ca el, ce rost mai are sa incerc sa fiu eu insumi?”, s.a.
      Hiperprotectia mamei duce la infantilizarea copilului. Eu consider, din putina mea stiinta, ca mai important, in aceasta etapa a dezvoltarii lui, este sa lucrati la consolidarea valorii sale de sine intrinseci: ”te iubesc, indiferent daca sunt sau nu de acord cu tot ceea ce faci!”, ”nimic nu poate intina sprijinul si suportul pe care ti le acord!”, ”esti mai important pentru ceea ce esti, pentru ca esti fiul meu, decat pentru ceea ce faci sau nu faci”, ”esti unic, frumos si irepetabil, iar eu sunt aici, pentru tine, la dispozitia ta, dar respectand decizia ta de a fi tu insuti, cu tot ceea ce esti tu si vei deveni!” Cand imaginea de sine se va desavarsi, de-l veti creste asa, va fi in stare sa ia propriile lui decizii, nu din nevoia de a va face pe plac pentru a nu pierde relatia cu dvs., nici ca reactie de opozitie la presiunea dvs., ci din faptul ca acum stie el insusi ce e bine si ce e rau, stie ca e pretios si ca, in consecinta, merita ce e mai bun pentru el si pentru viata lui.
      Succes!

  3. Speranta zice:

    Offf…cata dreptate ai Andrei in tot ce ai scris! Mi-ai deschis ochii si m-ai facut sa privesc lucrurile din alta perspectiva, aceea corecta! Desi in subconstientul meu exista adesea o voce care imi spunea ca gresesc atunci cand ” apelez la sentimentele lui” pentru a aduce o situatie in favoarea a ceea ce credeam eu ca e corect si bine, refuzam sa accept si mergeam mai departe, asa cum ai spus, facandu-l sa se simta vinovat, si chiar sa isi piarda increderea in el, imi pare rau! Nu vreau sa imi caut scuze, am pus mereu hiperprotectia pe seama suferintei lui din copilarie care m-a afectat enorm si acum imi dau seama ca numai bine nu am facut si sper din tot sufletul sa mai pot schimba ceva. Am sa tin cont de toate sfaturile bune pe care mi le-ai oferit( niciodata nu m-am adresat unui specialist in domeniu) si am sa revin sa iti spun cum si ce am reusit…multumesc din toata inima pentru suport!

    • Eu va multumesc pentru deschidere si receptivitate! Experienta dvs e un prilej de imbogatire launtrica pentru toti cititorii blogului. Abia astept sa vad rezultatele, care nu ma indoiesc ca vor intrece asteptarile noastre! Intr-un fel, ma simt si eu bucuros ca v-am putut ajuta, atat pe dvs., cat si pe baiat.
      Nu-i tarziu pentru a face ceea ce e potrivit!

  4. Ella zice:

    Minunat articol. A fost o incurajare pentru mine, intr-o perioada in care ma confrunt cu dileme in relatia cu semenii. De multe ori nu inteleg pana unde sa merg, care e granita dintre a accepta si a te increde si de partea cealalta, a fi manipulat si folosit pana ti se descarca toate resursele. Cred ca in relatiile dintre noi am fi ,,lupi” fara contractele sociale, si mai ales fara Dumnezeu care sa ne fie punctul de reper. Ce ne facem insa, Andrei, atunci cand suntem inconjurati de persoane care sunt atat de duplicitare si oridecate ori ,,arunci o privire in spate” le vezi cum isi schimba mastile, incat cu adevarat nu intelegi cand sunt aceste persoane ele insele? A te increde intr-un om, cu bune si rele sau…intr-o masca?! Poate niciodata nu vei reusi sa ii dai masca jos si pierzi prea mult timp…Deci, celor care ne-au lasat sa cadem in gol o data, cate sanse sa le tot acordam? Ce bine ar fi daca s-ar inventa un detector de oameni falsi 🙂 Continua sa scrii pe teme care tin de relatii, sunt tonice ca un pahar de limonada intr-o zi torida.

    • Puncte de reper importante ne da maturitatea eului. Ne aplecam asupra traumelor suferite si, eliberati de sub puterea raului pe care ni l-au facut, ne curatam capacitatea de a simti autenticul sau falsul in celalalt. E o deprindere aceea de a evalua corect intentiile bune ale celorlalti. Vom cadea adesea, fie inchizand usi de dorit a fi deschise pentru noi, fie deschizandu-le pe cele nepotrivite. Daca vom analiza plini de sinceritate fiecare dauna launtrica, vom creste spre o incredere sanatoasa in altii si in noi insine.
      Multumesc mult pentru apreciere si coment!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s