De ce nu-și mai iau tinerii bacul?


 ”-Nu știu dacă se mai poate clădi un stat și se mai poate face o revoluție cu tinerii din ziua de azi!”, îmi spunea, plin de convingere, un vârstnic, internat într-unul dintre saloanele unde, cu ceva vreme în urmă, pentru minime investigații, eram și eu. I-am dat dreptate. Vedem cu toții că ne ducem, cu fiecare generație, tot mai departe de existența roditoare și împlinitoare pentru noi, pentru familiile noastre, pentru societatea față de care suntem responsabili. E ușor să dăm vina pe tineri, pe mersul secolelor, pe istoria pervertită a lumii. Cauzalitatea e altundeva decât într-un ”destin” implacabil și pre-apocaliptic.

Da, tinerețea e vremea iluziilor de putere, a căutării bucuriei, a exploziei de energie și de frumusețe exterioară. Dar tinerețea e și pepiniera valorilor. Acum se sădesc răspunsurile existențiale, acum omulețul își caută locul în lume și încearcă să-și arate unicitatea, irepetabilitatea. Cum ar putea să crească drept o astfel de minunată făptură dacă cei chemați a-i lumina drumul și a-i veghea dezvoltarea o conduc pe cărări întortocheate?

În vremea în care eu am dat la medicină, în orașul în care eu am concurat erau șase candidați pe loc. Au trecut anii, admiterea a devenit o banalitate, și locurile aproape că nu s-au completat. Nu îi critic pe tineri. Îi înțeleg. Medicilor li s-a transmis prea mult mesajul că nu e nevoie de ei în România, iar dacă vor să rămână, să-și țină gura și să-și ucidă visurile. Dar nu îi înțeleg doar pe ei, pe cei care ar fi făcut treabă excelentă în domeniile valorizate cândva, ci îi înțeleg pe toți cei care, din diverse pricini, suferă acum dezamăgirea nepromovării examenului de bacalaureat.

Cu ceva ani în urmă, împreună cu responsabilul de tineret de atunci al Bisericii Ortodoxe din Sibiu și cu alți lideri religioși, mergeam în capelele liceelor pentru a-i motiva pe tineri. Am văzut mereu acea sclipire din ochii tinerilor, prezenți în număr mare de fiecare dată, acea licărire plină de viață și de strălucire pe care o are doar cel care, rătăcit fiind, găsește drumul spre casă. Și, de atunci încolo, orice s-ar spune despre ei, eu cred în tineri și îi iubesc nespus.

Tinerii de azi nu mai văd studiile ca fiind o valoare. De aceea, azi nu mai pun preț pe examene, studiu, dezvoltare personală. Dar, de îndată ce noi, cei cu mulți ani peste vârsta lor, lăsăm să renască în noi valorile eterne și punem pasiune în a le vorbi și lor despre nestematele în care noi credem, privirile lor vivace vor descoperi frumosul în noi și îl vor dori cu înflăcărare în viețile lor.

Haideți să ne întoarcem la valori! Cu tinerii născuți, prin modelul nostru, la o viață nouă, se va putea face o nouă revoluție spirituală și se va putea clădi un stat măreț, așezat pe stânca de nezdruncinat a veacurilor!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la De ce nu-și mai iau tinerii bacul?

  1. Ginutza zice:

    „Și, de atunci încolo, orice s-ar spune despre ei, eu cred în tineri și îi iubesc nespus.” 🙂 fii binecuvantat Andrei pentru toata increderea ce o arati celor din jurul tau!… multumim frumos pentru gandurile tale!

  2. moczandc zice:

    Asa-i fr.Andrei,Dumnezeu nu dispretuieste mucul care mai fumega,
    asa ca sa reaprindem in noi acele valori de care vorbeai,si puterea motorului va veni de la ei……Doamne ajuta….Doamne da izbanda!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s