”Viața merită trăită!” -interviu cu Silvia Dumitrescu-


332975_319018394781735_1002738505_oEu:

 -Doamnă Silvia Dumitrescu, suntem onorați să vă putem cunoaște mai bine, din această ipostază a analizei lăuntrice! Vă mulțumim că ați răspuns favorabil invitației noastre! Pentru cei dintre dvs. care nu vă cunosc, v-ați născut într-o zi frumoasă de 3 octombrie, ați absolvit în anul 1978 ”Liceul de muzică George Enescu”și ”Academia de Muzică” în 2004. După cum putem vedea, școlile urmate au fost toate pe linia muzicală. Când v-ați descoperit chemarea spre muzică și care au fost momentele cheie care v-au determinat să îmbrățișați această profesie?

Silvia Dumitrescu:

39593_165257156824527_2780625_n Chemarea spre muzică au descoperit-o părinţii mei: pe vremea când încă nu învăţasem să vorbesc, fredonam cu uşurinţă melodiile de la radio! Aveam un radio mic, lângă pătuţ, care funcţiona aproape în permanenţă. De când îmi amintesc eu, cânt: la grădiniţă, acasă, pe stradă, în tramvai, în maşină Ai mei mi-au cumpărat la început o vioară, apoi un acordeon, iar la 5 ani am primit mult râvnitul pian, achiziționat cu eforturi mari de către părinţii mei! Apoi am luat primele lecţii tot la 5 ani şi după aceea am urmat cursurile preşcolare ale Liceului de Muzică G.Enescu”, continuând cu liceul.

Eu:

-Care sunt, pentru Silvia Dumitrescu, cele mai mari realizări ale vieții sale? Ce sacrificii ați fost nevoită să faceți pentru a le atinge?

Silvia Dumitrescu:

Cariera mea muzicală este rodul unei munci asidue. Alţi copii se jucau, iar eu studiam la pian, aveam audiţii şi examene! De multe ori, studiul meu de câteva ore bune se termina cu mototolirea partiturii sau ruperea ei şi aruncarea ei pe fereastră…profesorii nu erau niciodată mulţumiţi pe deplin, părinţii deasemenea, eu fiind şi o tipă mai rebelă, firea mea nu era foarte agreată, dar, în cele din urmă, talentul şi munca mea începeau să dea roade! la buniciVacanţele mi le-am petrecut şi la bunicii din partea mamei. Bunicul fiind preot, străbunicul preot şi nașul meu de botezapropiat mie tot preot, am fost crescută în spiritul credinţei, iar în biserică mă simţeam ca la mine acasă. Ceilalţi bunici,din partea tatălui, dintr-un sat din Moldova, mi-au dat libertatea de a colinda prin natură de dimineaţă până seara, de a descoperi animalele şi tot ce reprezintă viaţa la ţară: tradiţii, folclor, port popular, dansuri, hore, lăutari, nunţi, colinde…

Eu:

-Printre cititorii blogului ”Tineri spre fericire” se numără mulți tineri care traversează perioade dificile, solicitante din viață. Dumneavoastră, doamnă Silvia, vi se întâmplă uneori să vă simțiți temătoare, întristată, lipsită de speranță? Ne puteți descrie un episod dificil din viața dvs.?

Silvia Dumitrescu:

59683_165257360157840_3551746_n Cred că în viaţa fiecăruia sunt momente dificile…

Pentru mine, primul a fost când am divorţat de Mircea Dumitrescu, primul meu soţ! Am suferit ca un câine şi nu credeam că voi mai putea iubi vreodată! Am stat închisă în casă mult timp şi nu vorbeam cu nimeni, aveam senzaţia că viaţa mea avea să se termine în acea clipă! S-a dovedit în timp că anul acela a fost cel mai norocos pentru cariera mea artistică, când am început colaborarea cu Adrian Enescu şi Doru Caplesc şi am ieşit solista anului.


A fost apoi moartea mamei mele,
care m-a zdruncinat înfiorător, într-un moment când băiatul meu avea 8 luni şi eram tare neajutorată. Atunci când am văzut-o moartă, întinsă pe jos în holul casei, am tras un urlet ca de fiară…au auzit toţi vecinii. Din acel moment, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine pe toată perioada de când mama a fost depusă în casă şi până au înmormântat-o. Şi acum cei care au fost la înmormântare îmi povestesc ce s-a petrecut. Nici atunci nu am crezut că voi putea trece peste acest moment, toţi îmi spuneau să nu plâng de faţă cu băiatul… îmi venea să mă duc într-un codru şi să urlu.

La nici 4 ani, tata, un zdrahon de om, plin de viaţă şi de energie, a căzut pe stradă, în faţă la Favorit, Drumul Taberei, şi a murit în Săptămâna Mare a Paştilor. Am aflat din întâmplare când cineva a sunat la noi să spună că au la Institutul Medicolegal o persoană care deținea o carte de vizită cu nr. meu de telefon. Atunci, lovitura a fost şi mai puternică, pentru că atunci când îţi mor ambii părinţi, care te-au iubit nespus, te-au cocoloşit și te-au protejat, te simţi dintr-o dată fără trecut, ca o frunză în vânt…fără apărare şi a nimănui! Atunci am simţit că s-a rupt ceva din mine, că părinţii mei au plecat cu ceva din mine!

Eu:

Cum reușiți să depășiți obstacolele vieții? Sunteți mai tot timpul plină de energie vitală. Care este secretul acestei forțe care emană dinlăuntrul dvs.?

Silvia Dumitrescu:

-CREDINŢA a fost cea care m-a făcut să pot să merg mai departe…

32039_134980403185536_3258778_nAm stat în spital o lună şi jumătate şi am fost la un pas să-mi pierd vocea…şi atunci, tot prin rugăciune şi nădejde în Dumnezeu, am învăţat din nou să vorbesc şi să emit sunete! Acum, de câte ori înregistrez un cântec nou la studio, ascult şi îmi curg lacrimile pe obraz, mă umplu de bucurie şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Când merg la recitalurile de pian ale băiatului meu, am un nod imens în gât, îmi şterg lacrimile să nu fiu văzută şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Când am împodobit bradul cu soţul meu Florin şi cu băiatul meu Iulian, în sunetele frumoase ale unui colind tradiţional, o lacrimă licărea într-un colţ al ochiului şi sufletul mi se umplea de bucurie … şi n-am uitat niciodată să-I mulţumesc lui Dumnezeu!!!

Eu:

-Merită viața trăită chiar dacă e presărată cu multe dificultăți? De ce? Ce mesaj le-ați transmite tinerilor care trec prin depresie și cochetează cu gândurile suicidare?

Silvia Dumitrescu:

Viaţa merită trăită cu suişurile şi coborâşurile ei! Când durerea e mai mare, nici nu ai idee ce cadou frumos îţi poate face viaţa…prin voinţa LUI!!!

-În numele cititorilor acestui blog, stimată doamnă a muzicii românești de calitate, vă mulțumesc din suflet pentru deschiderea pe care ați arătat-o acordându-ne acest interviu și vă urez un an cât mai aproape de fericire!

Dr. Andrei Pătrîncă

Medic specialist psihiatru

Consilier analitic-existențial în formare

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la ”Viața merită trăită!” -interviu cu Silvia Dumitrescu-

  1. dana j zice:

    Trebuie ca mai intai sa-ti pierzi viata, pentru a o castiga (descoperi)! 😉

  2. Florin-Petrut zice:

    Felicitari!Un interviu foarte frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s