Trei mituri ale politicii religioase românești


IdeologiaPe cât  de mult simpatizez trăirea credinței semenilor mei, pe atât mă întristează felul în care diverși lideri înțeleg să altereze conținuturi spirituale, altfel destul de înălțătoare, folosind religia în alte scopuri decât acela, singurul virtuos, de a-i conduce pe oameni la o relație cu Dumnezeu.

Vă propun să parcurgem, vreme de câteva reflecții, calea înțelegerii strategiilor ideologice ce abundă în spațiul religios mioritic! În acest demers, pe acest drum, eu însumi sunt un novice. Nu am nimic cu nimeni. Am simpatii confesionale, nu convingeri nestrămutate cu privire la inocența intențiilor mai marilor lor. Trăiesc însă într-o țară religioasă, într-un Ardeal religios, în mijlocul unor oameni pe care-i găsesc, ”în toate privințele”, religioși. Și, dincolo de aceste aspecte, am avut ocazia haristică de a întâlni oameni extraordinari, credincioși autentici, demni de a fi modelele nației noastre însetate de Iubire. De la aceștia din urmă îmi iau forța de a crede că, undeva în spatele cortinei politicii religioase, în mod discret, dar plin de putere, trăiește adevărata și eterna spiritualitate.

Începem, așadar, vorbind despre trei mituri utilizate de unii lideri religioși ca unelte ideologice:

1. Mitul religiei unic-mântuitoare: ”în afara religiei noastre, nu există mântuire!” Un astfel de mesaj neutralizează, din start, orice obiecție a destinatarului sau încercare de dialog cu acesta. O asemenea strategie e extrem de puternică, încât mizează pe însuși obiectul fricii: ”necunoscutul”. De ce se teme omul? De necunoscutul morții. Dintr-o dată, incertitudinea destinației eterne e spulberată: flăcăii vânjoși de la vămile raiului nu lasă să treacă niciun spirit venetic de a noastră partidă. Cei consacrați din cult exaltă cu un aer triumfalist. Cei pe picior de plecare îndrăznesc să-și ocărască gruparea doar în șoaptă, dar, la o adică, ei nu se vor dezice nicicând de apartenența lor confesională. Reprezentanții altor orientări religioase sunt supuși oprobiului întregii societăți, în vreme ce membrii partidei privesc la ei cu aceeași uitătură fatalistă cu care bătrânele cârcotașe din sat, ce nu ratează niciun priveghi, se uită la trupul neînsuflețit așezat în sicriu: ”săracul, așa de tânăr!” Arma puterii: frica.

2. Mitul conspirației: ”toți sunt împotriva religiei noastre, dar Dumnezeu e de partea noastră!” Forțe oculte se întâlnesc în secret pentru a pune la punct o strategie de destabilizare a grupării noastre, spun difuzoarele propagandistice. Oricât de multe similitudini ar fi în crez și trăire religioasă între alții și membrii acestei comunități, dacă nu sunt înscriși în registrele partidei sau frecventează întrunirile altora, cu siguranță sunt, cu sau fără voia lor, parte dintr-un proiect secret mondial ocult. Se naște paranoia și xenofobia religioasă.

3. Mitul ontologic: ”religia noastră e cea mai veche, deci singura veritabilă!”. Continuitatea devine argumentul central al puterii. Se apelează la nostalgie. Se cultivă aversiunea față de orice partidă nouă, lipsită de tradiție și, mai ales, posterioară momentului nașterii religiei primordiale. O formă subtilă a acestui mit se întâlnește și la grupările noi: ele fie își falsifică data nașterii, ca să pară mai vârstnice, fie susțin cu tărie că sunt reiterarea exactă a religiei de început.

                Nu vreau să termin într-o notă pesimistă. De aceea, citez un autor pe care îl descopăr acum, în vorbele căruia găsim, cu toții, armura potrivită pentru a ne păstra vie credința, sub asaltul aprig al politicii religioase: ”În spațiul atitudinii critice, avem șanse maxime să fim liberi. E singurul loc în care putem protesta și ne putem opune” (Ștefan Stănciugelu).

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Trei mituri ale politicii religioase românești

  1. Cristina zice:

    folosind religia în alte scopuri decât acela, singurul virtuos, de a-i conduce pe oameni la o relație cu Dumnezeu.

    Exista mai multe religii, nu toate au scopul de a conduce pe oameni la Dumnezeu. Ceea ce se intimpla in Romania cu privire la politica religioasa este din cauza ignorantei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s