”Relația cu Hristos este totul!” – interviu cu Vlad Miriță


798401_544140158938475_1603966218_o-Avem onoarea, iubiţi cititori ai blogului ”Tineri spre fericire”, să-l avem astăzi invitat pe Vlad Miriță, un muzician mult îndrăgit de noi. Vlad, când ţi-ai descoperit talentul muzical şi ai decis să-l pui în valoare?

-Mi s-a spus la o oră de religie în clasa a 6-a că am voce şi am fost sfătuit să urmez cursurile la seminarul teologic în viitor. N-am făcut aceasta, dar mama mea a insistat foarte mult să urmez totuşi cursuri de canto la Şcoala de Artă din Târgovişte. Aşa am început.

-In afară de muzică, ce te-ai vedea făcând?

-Când întrebarea o primeam acum câţiva ani, spuneam deseori că m-aş vedea făcând afaceri. 🙂 Acum spun că aş face agricultură. 🙂

-Care au fost persoanele semnificative ce ţi-au călăuzit drumul devenirii?

-Au fost foarte multe. În parcursul meu, nu am nici un merit să-mi revendic. A rânduit Dumnezeu să îmi iasă în cale de-a lungul timpului oameni care să mă şlefuiască, să mă ajute, să mă sfătuiască, să mă susţină, atât profesional, cât şi în planul devenirii spirituale. Au fost mulţi. La început a fost mama, apoi prima mea profesoară de la Târgovişte, domnişoara Mariana Luca, apoi minunatul om şi profesor şi prieten şi sfătuitor al meu Maestrul Corneliu Fănăteanu, apoi directorul Operei Naţionale Cătălin Arbore, Smaranda Morgovan de la Opera Naţională, ar fi o parte din oamenii care m-au marcat şi m-au ridicat profesional. Se adaugă încă mulţi prieteni care au pus umărul într-un fel sau altul. În plan spiritual, au fost prietenii mei teologi din Târgovişte, apoi în ultimii ani duhovnicul meu care a avut un rol crucial în viaţa mea. Sunt mulţi cei care mi-au întins mâna la nevoie… sunt oamenii cu care lucrez, pianiştii mei Alexandru Burca şi Alexandru Petrovici, Marius Beju impresarul meu, dirijorul Daniel Jinga, baritonul Iordache Basalic… toţi îmi sunt prieteni foarte apropiaţi şi foarte importanţi în devenirea mea. Şi încă mulţi alţii pe care îi rog să mă ierte că nu-i menţionez de câte ori ar merita.

-Un psihiatru te-ar descrie drept o persoană discretă, sensibilă şi empatică. Combinaţie a virtuţilor rar întâlnită în rândul artiştilor. Care este secretul acestui echilibru între profesionalism non-vulgar şi aplecare smerită spre oameni?

-Aceste virtuţi pe care le-aţi enumerat sunt virtuţi către care privesc şi sper să mă ajute Dumnezeu să le dobândesc măcar în parte la un moment dat… Pot doar să spun că orice om are nevoie de un bun sfătuitor, care să fie slujitor al lui Dumnezeu. Trăim vremuri tulburi în care mintea, sufletul şi trupul sunt asaltate de stimuli foarte agresivi, expliciţi sau foarte dinamici. În toată această mişcare dezordonată, nu reuşeşti să îţi păzeşti integritatea morală, fizică, afectivă, duhovnicească doar cu ajutorul experienţei individuale, nici cu sfatul unui prieten, fie el şi virtuos, este nevoie de un duhovnic bun. Şi afirm cu convingere că cine caută găseşte.
Secretul echilibrului este raportarea vieţii la valorile creştine. Şi când Dumnezeu vede că din toată inima omul vrea asta, îl ajută şi pune peste ce nu poate omul.

-Vlad Miriță are şi momente de tristeţe, de temeri, de descurajare şi deznădejde? Cum le depăşeşti? Ce te ajută să treci cu biruinţa peste încercările vieţii?

-Vieţile artiştilor sunt de cele mai multe ori foarte încercate. Este normal ca fiind mai expuşi ispitelor, statistic creşte şi numărul „victimelor”. Artistul este vulnerabil. El manipulează emoţional, dar se şi expune emoţional. Activând emoţii diferite, el devine şi foarte empatic la emoţiile din jur. Adică devine un bun conductor de emoţii – primeşte – transmite mai departe – iarăşi primeşte – el este şi un fin observator al emoţiilor ascunse, ţinute în frâu. Pentru că lucrează cu ele. Riscul este să scapi frâul şi să numeri la greşeli. Deznădejdea e consemnată de Sfinţii Părinţi ca penultima treaptă a păcatului, înainte de sinucidere. Şi, din păcate, în ultima vreme am auzit de cazuri nu puţine de sinucidere în rândul artiştilor. Este foarte greu să guşti succesul şi apoi să rezişti eşecului. Viaţa unui artist de obicei are vârfuri şi abisuri. Distanţele între ele pot dura ani buni, şi atunci ce te faci fără un duhovnic? Sau chiar un psihiatru foarte bun – dar duhovnicul nu poate fi înlocuit, el înfăptuind taina. El restabileşte legătura între sufletul încercat şi Dumnezeu. Unde este Dumnezeu este lumină şi echilibru, unde Dumnezeu este dat la o parte, pleacă lumina şi se aşterne întunericul, şi echilibrul se strică… uneori pe nesimţite te îndepărtezi.
Se spune că un bun creştin este vesel… 🙂 se citeşte bucuria pe faţa lui… deci e împăcat cu toate şi n-are nevoi neîmplinite pentru că nu prea are nevoi decât nevoia de Dumnezeu.
Tind şi eu spre pacea aceasta, dar încă mă mâhnesc, încă mă mai înverşunez, încă mă mai tem de una alta… În momentele de cumpănă, mi-au fost alături prietenii şi duhovnicul. Ce am descoperit că ajută foarte mult este rugăciunea individuală şi, foarte important, rugăciunea celor de lângă tine pentru tine şi a ta pentru ei. Pentru că nu poţi să te rogi să fii tu fericit fără să fie şi cei din jurul tău, ca împreună să trăim bucuria!

-Noi spunem, în psihoterapie, că relaţiile stau la baza emoţiilor noastre. Că ceea ce ne face să ne simţim vii, plini de simţăminte şi de energie vitală, sunt relaţiile pe care le stabilim. Care este relaţia ta, Vlad, cu propria viaţă, cu cei din jurul tău şi cu tine însuţi?

-Încerc să construiesc relaţiile din jur şi cu mine însumi pe valorile creştine. Porunca cea mai importantă este a iubirii. În orice om e ceva ce poţi să iubeşti. Pentru că dacă Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, înseamnă că suntem „iubibili” 🙂 ca să citez din contemporani. Spunea părintele Teofil Părăianu că „pe om dacă-l cauţi de rău, rău îl găseşti, iar dacă-l cauţi de bun, bun îl găseşti”. Şi ştim că fiecare avem bunele şi relele noastre. Totuşi prieteniile se nasc mai mult pe un fond de compatibilitate. Dar de aici ele se cultivă cu dragoste, cu toleranță/iertare şi cu răbdare. După un timp, relaţiile devin foarte puternice şi satisfacţiile sunt pe măsură.

-Are Vlad Miriță, dincolo de concerte şi de pregătiri de turnee, momente de introspecţie, de analiză interioară? Cum îţi e, ţie, Vlad, cu tine însuţi?

-Sfinţii Părinţi recomandă rugăciunea individuală, care este de fapt introspecţie – o recunoaştere a condiţiei de om – o trecere în revistă a greşelilor din trecut – o conştientizare a slăbiciunilor încă existente (numite patimi). Introspecţia nu este suficientă sau nu face neapărat bine dacă nu te raportezi la adevăr – dacă nu ai o direcţie. Pentru că fără să ai un etalon cu care să te compari, faci introspecţie şi rişti să te tulburi şi mai tare. Introspecţia sau filosofia fără raportare la Hristos (care a spus ” Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”) este aflare în treabă în cel mai bun caz, sau cum a spus Țuțea mai plastic „… onanie de prestigiu”. În ce mă priveşte, am încă foarte mult de remediat. La un moment dat, citind din marii Duhovnici Români (Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie… etc), am realizat că este copleşitor şi descurajant să cunoşti virtuţile lor (pe care sunt convins că nu le putem cuprinde decât în parte – ei nelăsând să se vadă adevărata lor dimensiune – din smerenie). Realizând cât de departe eşti de ei, aproape cazi în deznădejde. Şi este un pericol. Dar duhovnicul mi-a dat soluţia: „priveşti la ei ca la un etalon, dar te compari cu tine, nu cu ei!”. Deci azi mai bun ca ieri – măcar cu o celulă mai bun. Şi cu nici un chip paşi înapoi. Orice pas înapoi se spovedeşte şi se continuă drumul …în ascensiune! Deci a-ţi fi „bine cu tine” – nu înseamnă a fi într-o stare de relaxare, de mulţumire de sine. Când eşti mulţumit de tine înseamnă că accepţi că atâta poţi – ca tu nu eşti în stare de mai mult. Deci e greşit şi periculos. Şi e o jignire adusă Divinităţii din tine.
Tot Hristos a zis : „fiţi voi desăvârşiţi, cum desăvârşit este Tatăl vostru Cel din Ceruri”… ne-a spus care este nivelul la care putem ajunge. E clar că nu putem să ne oprim în mulţumirea de sine.

-De pe micile ecrane, viaţa ta pare una împlinită. Şi, totuşi, e loc de mai bine? Resimţi că sunt domenii în viaţa ta unde, dacă ceva s-ar schimba, tu ai fi mai aproape de fericire?

-Am răspuns deja în mare la întrebarea anterioară.
În primul rând – în plan sufletesc – duhovnicesc – e infinit loc de adăugare. Omul este singura fiinţă care se afla pe o scară. În jos – fundul iadului, în sus – infinitul cerului. Un câine nu poate fi mai mult sau mai puţin decât un câine – la fel o pisică sau orice alt animal. Ele sunt programate genetic să fie ce sunt – nici mai mult, nici mai puţin. Omul le poate supune şi le mai poate un pic modela după nevoile lui, că a fost lăsat Stăpân peste Creaţie. Tot Omul poate ceva ce nici o altă parte a creaţiei nu poate -. Poate din proprie iniţiativă să coboare pe scară până în fundul iadului (după faptele sale – pentru că poate insista în păcate din ce în ce mai mari – până sub condiţia de animal – animalul nu violează, nu ucide în masă şi nu torturează, nu premeditează crime şi nu minte) SAU poate urca până la Sfinţenie (şi avem atâtea exemple de Sfinţi – care s-au jertfit pentru alţii, care au renunţat la toate mândriile vieţii pământeşti, care s-au smerit necontenit, care au făcut toate din Iubire mai presus de închipuire – deci oameni care au trăit toată viaţa evoluând spiritual… nici o zi sau măcar o oră pierdută).

E valabil şi profesional şi la fel mai e mult de adăugat – şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu – că tot El a dat ce am – şi doar El poate să îmi îngăduie sau nu mai mult.

-În general, atunci când oamenii dobândesc ceea ce doresc şi încep să devină personalităţi proeminente, se îndepărtează de Dumnezeu. La tine, parcursul spiritual a fost invers. Ce te-a determinat să te apropii de valorile credinţei creştine?

-Fiecare are drumul lui unic spre adevăr. Eu am crescut ţinând post înainte de Sfintele Sărbători – bunicile mele, deşi nu erau foarte evlavioase, ţineau totuşi această rânduială. Apoi în adolescenţă am ieşit mult în afară rânduielilor. Dar probabil rugăciunile prietenilor, ale mamei… ale părinţilor la care m-am spovedit de-a lungul timpului (doar formal, căci repetăm greşelile)… aceste rugăciuni au contat.
Dumnezeu mi-a îngăduit pe parcurs anumite momente de luciditate, anumite greutăţi, anumiţi oameni cu care să stau de vorbă. Şi încet-încet, am înţeles că tot ce avem – talent – abilităţi – sănătate – bani – prieteni – familie – toate sunt de la Dumnezeu şi trebuie să fie preţuite şi îngrijite.
Când mă uit în jur şi văd un copil murdar sau un bătrân amărât sau un om cu handicap (şi mai sunt atâtea exemple), îmi dau seama cât de mult am eu şi îmi e ruşine că uit să mulţumesc pentru că nu sunt în locul lor. Şi nu doar să mulţumeşti – dar să şi împarţi ce ai tu cu cei care nu au. Cum să ai tu, şi foarte mulţi pe lângă tine să nu aibă?
Cei care se îndepărtează de Dumnezeu nu trebuie să fie judecaţi/condamnaţi… nu e uşor să ai putere şi să nu te îmbeţi cu ea… sau talent… sau aspect plăcut. Acestea sunt mari daruri şi totodată capcane. Există ispita ca să-i schimbi tu. Dar Sfinţii Părinţi recomandă să te schimbi tu întâi şi schimbarea lor să fie determinată de exemplul din viaţa ta – nu de sfaturi – „taci tu, să vorbească faptele tale!”… între prieteni, totuşi ne mai sfătuim şi noi …între prieteni merge un sfat. 🙂

-Ce reprezintă relaţia cu Hristos pentru Vlad Miriță?

-Relaţia cu Hristos este totul. Părintele Arsenie Papacioc a fost întrebat: ”ce să faci când în viaţa ai dubii în luarea unei decizii?… când nu îți este clar ce ai de făcut”. Şi el zis : „gândeşte aşa : ce-ar face Hristos în locul meu?”
🙂 … uşor de zis …greu de aplicat …dar totuşi singura cale.

-Care este scopul tău existenţial, Vlad?

-Pe scurt – să mă mântuiesc – şi nu singur.

Altfel… Mi-ar plăcea mult să pot să fac lucruri importante – adică de exemplu să ajut substanţial oameni în dificultate.. şi sunt atâţia… Dar degeaba gândesc eu aşa măreţ, dacă săptămânal arunc mâncare stricată la coș şi nu mă învrednicesc să cumpăr nişte caserole în care să pun mâncarea care îmi prisoseşte şi apoi s-o împart pe la Gara de Nord – sau la semafor – celor care s-ar bucura de ea.

-Ce aştepţi de la anul ce a venit?

🙂 … să mă echilibrez mai mult.

-Ce le-ai transmite tinerilor cititori ai acestui blog, care trec prin momente dificile din viaţă?

-Le recomand să citească vieţile sfinţilor. Să caute sfinţi cu poveşti de viaţă în care se regăsesc dificultăţi asemănătoare cu ale lor! Cum îi găsesc? Întreabă un preot – nu neapărat duhovnicul lor, dacă încă nu-l au… Sau să intre pe net şi acolo găsesc forumuri şi site-uri unde pot întreba!
Să ştie că sunt alţii cu dificultăţi mai mari, care paradoxal, suferă mai puţin! Şi asta înseamnă că dacă alţii suferă mai puţin în condiţii similare sau mai grave… e o chestiune de cum te raportezi la suferinţă.
Să citească despre rezistenţa anti-comunistă şi despre persecuţiile de atunci! Vor vedea că orice suferinţă de azi păleşte lângă suferinţele supraomeneşti la care au fost supuşi mii de oameni în jurul anilor ’50.
Apoi să se roage curat şi să meargă la duhovnici!
Tot părintele A. Papacioc a zis „dacă Dumnezeu ţi-a îngăduit o suferinţă, neapărat o să ieşi cu un folos din ea” … deci RĂBDARE până ieşi, că folosul e garantat!

-Îți mulţumim că ţi-ai rupt din timpul tău preţios şi mult limitat pentru a fi mai aproape de noi, prin acest interviu. Spune-ne, ce am putea face noi, bloggerii, pentru tine?

-Când nu putem fizic să facem ceva unii pentru alţii, cea mai la îndemână dovadă de iubire este Rugăciunea. Să ne rugăm unii pentru alţii!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la ”Relația cu Hristos este totul!” – interviu cu Vlad Miriță

  1. Marian Tudor zice:

    foarte frumos si Adevarat !
    preot tudor
    norway 2013

  2. alina zice:

    Foarte frumos articolul! Iar site-ul este deosebit! Si ceva atat de deosebit nu poate veni decat de la Bunul Dumnezeu! Tare ma bucur ca v-am descoperit…

  3. Ana Vizitiu zice:

    Raportarea la adevar este coordonatoare si divina…iata o personalitate remarcabila, VLAD MIRITA ,care se raporteaza la ceea ce constiinta oricarui om este indestructibil ,,conectata”-DUMNEZEU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s