”Nu mă simt văzut/ă în relație!”


copil vazutÎn ultima vreme, sunt uimit să constat că tot mai mulți dintre pacienții care solicită consiliere suferă de pe urma faptului că nu sunt văzuți de partenerii lor de viață. Cum unii au venit periodic la policlinica unde lucrez, am avut posibilitatea să forez mai în profunzime situația lor existențială. Știți care a fost observația uluitoare? Că cei cu care ei conviețuiesc au serioase probleme de personalitate, de aspect isteric. Într-o traducere sumară, incompletă, dar sugestivă, ”nu se văd pe ei înșiși”. Nevăzându-se pe ei, nu pot vedea persoana nici din ceilalți. Căutându-se permanent în privirile altora și preocupați fiind continuu de felul în care sunt percepuți de cei din jur, nu au nicio resursă în interioritate pentru a-i vedea pe cei cu care au ales să-și împartă viața. Cum să nu te cuprindă temerile și întristarea atunci când nu contezi pentru cel de lângă tine? Când ești văzut ca obiect, resursă de potolire a temerii de singurătate sau ”cel care aduce banii în casă”, dar tu, ca persoană, ca individ, nu ești văzut, ai toate șansele să nu te simți la locul potrivit în relație.

Că cei care au adevăratele probleme nu solicită terapia, asta se știe de multă vreme. Că cei care le devin involuntar victime încep să sesizeze problemele și să solicite consiliere e un lucru salutar și încurajator pentru orice lucrător în sănătate mentală. Pentru cei din prima categorie, prea multe nu se pot face. Pentru cei din a doua, abia începe călătoria mirobolantă a maturizării.

Înainte ca eu să te văd pe tine, e necesar să mă știu vedea pe mine. Dar, cu mult înainte de a mă pricepe la a mă vedea, am nevoie de un altul, mai mare decât mine, care să mă vadă. Așa că, iubiți părinți, dacă nu voiți a vă condamna copiii la drama isteriei, începeți să-i vedeți! Să-i vedeți nu ca proiecții ale propriilor visuri, nu ca instrumente ale împlinirii dvs., nu drept continuatori ai unor proiecte pe care dvs. nu ați reușit a le termina, ci ca făpturi distincte, frumoase, fragile, cu potențial și cu un destin proprii.

Orice ”eu” are nevoie de un ”tu” mai mare pentru a se vedea pe sine. De aici, de la experiențele primordiale ale copilăriei, se dezvoltă sau se sfârșește vederea aceasta.

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ”Nu mă simt văzut/ă în relație!”

  1. mythe9m zice:

    Adevarat ce spuneti. Din trairile mele si a celor din jurul meu pot spune insa ca este un drum greu, daca nu cumva infundat, atat pentru anumiti parinti (prea multi) dar mai ales pentru cei tineri… Multumim si mult succes in ceea ce faceti! M

    • Unde exista o nevoie, exista si solutia pentru implinirea ei! Poate ca pare infundat drumul, intrucat e neexplorat inca, dar asta incercam sa facem: sa desțelenim pământuri sălbatice și neumblate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s