Plânsul ascuns al creștinilor suferinzi psihic


depresiv plangand”-Nu îndrăznesc să vorbesc cu nimeni din Biserică despre asta! Le ascund tuturor prietenilor mei din Biserică faptul că iau medicamente. Deși mă simt mult mai bine de când le iau, atitudinea fraților de credință cu privire la bolile psihice mă face să-mi ascund suferința”.

De o vreme, mă lupt, ca psihiatru, cu problema aceasta. Vin la mine persoane dedicate spiritual, cu o viață devoțională bogată, cu o mărturie frumoasă și cu o slujire rodnică. Stau cu ei mult. Prea mult ca să nu observ, dacă n-ar fi așa, că nu sunt fățarnici, nici robiți de ”întunecate păcate ascunse”. Sunt oameni frumoși ai credinței, suflete pure și născute la o viață duhovnicească. Numai că sunt suferinzi psihic. Unii au depresie, alții au anxietate, câțiva tulburări psihotice. Cei mai mulți au avut în familie părinți bolnavi. S-au născut cu o predispoziție spre suferința psihică și au crescut într-un mediu favorizant. Pentru mulți dintre ei, viața nu le oferă nici prea multe alternative socio-profesionale. Și, cum spuneam, mă lupt de o vreme cu problema aceasta: bolnavii psihic plâng, iar frații lor de credință –oricare ar fi ea- apasă mai tare în rană. ”-Oh, ești posedat!”, ”-Nu va fi vreun duh care te macină?”, ”-Cum să mergi la psihiatru? Doar Dumnezeu e marele medic!” Și așa se închid creștinii noștri în ei, sub presiunea comunităților locale, și-și plâng în ascuns durerea… Ici-colo mai auzim că unul a fost dus de urgență la spitalul ”de nebuni” sau că altul și-a luat viața. ”-I-a luat Satan mințile!”, spun creștinii ce pe toate le știu. Ca să nu mai zic că se apucă unii să scormonească în biografiile lor, descoperind tot felul de slăbiciuni –care și la ei se găsesc din belșug- furnizând, cu mândrie și aroganță, diagnosticul cauzal: ”Așa-i trebuie, că prea devenise liberal! Fetele lui purtau toc și-și mai dădeau și cu funingine pe la ochi! Iar nevastă-sa venea la slujbă ca la parada modei!” Iubiți credincioși ce aveți obiceiuri de-astea: „scoateți-vă bârna din ochi”, ca să vedeți deslușit! Această cârcotire și datul cu presupusul despre viețile altora în chestiuni care nu ne privesc e un act cât se poate de înjositor uman!

Eu sunt creștin. Și sunt bucuros pentru asta. E un har, nu un merit. Sunt și psihiatru. Cred în beneficiile psihiatriei, atunci când e practicată corect, în interesul pacientului și-n spiritul iubirii. Am întâlnit oameni care au devenit credincioși și convertirea lor, alături de grupul de sprijin al Bisericii, le-au adus vindecare. Am întâlnit însă și oameni care s-au întors cu toată inima spre Dumnezeu, dar bolile lor au necesitat în continuare medicație. Știu creștini care s-au îmbolnăvit de cancer și s-au vindecat prin credință. Știu și creștini care s-au îmbolnăvit de cancer și s-au vindecat prin medicație. Așa cum știu și creștini care au trecut dincolo și nimeni și nimic nu le-a putut opri trecerea.

Mulți credincioși cred că boala psihică e un moft sau e o chestiune ce ține strict de relația lor pe verticală. Nu e așa. În bolile psihice, există dereglări ale mediatorilor chimici care necesită medicație pentru ajustarea la parametri normali. Totul e demonstrat și demonstrabil. Netratate, bolile sufletului pot duce la tulburări de somn, dependențe de alcool sau droguri, tulburări ireversibile de comportament, violență, omor, suicid. Până la care dintre acestea dorim să-i împingem pe bolnavii mental continuând să-i stigmatizăm?

Le mulțumesc tuturor păstorilor sufletești, în general catolici și protestanți, care mi-au solicitat sprijinul! De-a lungul vremii, cu-atâta dragoste și cu-atât de mult rod am lucrat împreună, încă din timpul rezidențiatului meu! Le adresez o caldă rugăminte preoților care consideră că rezolvă o tulburare psihică prin slujbe de exorcizare: ”Veniți-vă în fire! Limitați-vă la a-I conduce pe oameni la Cel care le poate dărui viața veșnică!”

Cât despre voi, iubiții mei pacienți, care plângeți în ascuns, dați-mi voie, astăzi, să plâng alături de voi! Vă îmbrățișez cu drag, vă sunt alături cu toată inima și cred, cu tot dinadinsul, că meritați să luptați pentru o picătură de ”mai bine” în viețile voastre:

„Plutiți drept înainte și dacă pământul pe care îl căutați nu există încă, fiți siguri că Dumnezeu Îl va crea înadins pentru a vă răsplăti îndrăzneala” – Regina Izabela, către Cristofor Columb

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

68 de răspunsuri la Plânsul ascuns al creștinilor suferinzi psihic

  1. Anca zice:

    Felicitari pentru ceea ce faceti! E nevoie de mai multi oameni de genul acesta printre noi.

  2. Simona zice:

    Dureros si adevarat… Daca am intelege ca acolo unde nu putem veni cu un plus de bine, ar fi mai „crestineste” sa ramanem rezervati, decat sa adancim o rana, suferinta ar fi mai putina. Succes in ceea ce faceti!!! Cu timpul poate veti trezi constiinte si pe Dumnezeu il vom intelege cu totul altfel…

  3. Beni S zice:

    Datul cu parerea despre orice si oricine este sport national la noi, romanii. Asa putini fac diferenta intre parere (a parea, a nu fi de fapt sigur) si convingere. Avem pareri, dar le transmitem cu asa nerv incat ele arata a convingeri. Ba ne convingem si pe noi insine ca stim, chiar stim ce vorbim. E si asta o forma de mandrie bolnava.
    Andrei, faci o treaba tare buna si ma rusinez si eu de ce pot afirma unii credinciosi, chiar din confesiunea mea. Sa-i iertam, ca nu stiu ce vorbesc! Mergi inainte, cu ajutorul lui Dumnezeu vei ajuta pe multi suferinzi. Sunt alaturi de tine, stii asta.

  4. ileana zice:

    Dimineata cand deschid calculatorul ma uit repede intai pe ce scrii tu,ptr ca stiu ca nu spui „vorbe”ci „suflet vorbit”.Te felicit ptr. tot ce faci.Eu am trecut prin ceea ce ai spus tu(nici acum nu e grozav de bine-uneori mai revine………ca un fur…..dar fug repede la biserica).

  5. andrei multumim pt imbratisare multumim pt ca plangi cu noi si multumim pt ca esti langa omul cazut la care se vede ca ii intinzi o mana pt al ridica eu cred ca dumnezeu asta doreste de la noi

    • Incerc sa-mi fac si eu partea! Restul face Dumnezeu! 😉

      • florica zice:

        Domnul sa-ti dea putere si intepepciune in a veni in ajutorul cat mai multora!Astazi am gasit acest blog pe Facebook,unde Oreste postase articolul cu ”plansul ascuns al crestinilor”. M-am bucurat,m-am regasit si m-am incurajat! Ai o suferinta si sa mai fii si judecat??? Am palpitatii ,simt sufocare,nu pot pronunta rapid si corect cuvintele,imi amortesc buzele…..acestea le mai poti controla???Nu,m-am luptat cu mine pana la extenuare,m-am luptat prin mijloace spirituale,doar ma simteam sleita,dezechilibrata,dezorientata.M-am chinuit luni in sir.Acum fac un usor tratament rec. de un psihiatru,m-am mai echilibrat;a mai ramas o tare de frica cauzata de climatul in care traiesc.Ma lupt cu ea,stiu ca Domnului nu-i place aceasta stare,dar n-o pot controla tot timpul.Scuzat-ma ca am scris asa de mult dar am vrut sa dovedesc ca sunt stari pe care nu le poti depasi SI NU CAPRICII !!!!Multe binecuvantari va doresc!!!!!

      • Asa e, doamna Florica! Multa pace si curaj pe Cale!

  6. mimi zice:

    când nu ai trecut printr-o stare de depresie sau anxietate, sau nu lucrezi cu bieţi oameni suferinzi psihic, e tare uşor să ridici şi să arunci cu piatra, acuzând că este „demonizat” cu duhuri rele…când de fapt nici măcar 2% – aşa ca impozitul pe venit pe care îl dăm diverselor organizaţii- nu ştim ce se ascunde în spatele omului, în sufletul lui. Biblic dacă o luăm aşa: Iisus a avut şi El o stare de depresie în Grădina Ghetsimani, Proorocul Ilie a avut şi el o stare de depresie de se vedea singur şi fără ajutor…ba chiar :pe lista celebritatilor care sufera de tulburare bipolara se numara: Jim Carey, Francis Ford Coppola, Eminem, Ernest Hemingway, Jimi Hendrix, Adolf Hitler, Victor Hugo, Abraham Lincoln, Marilyn Monroe, Ozzy Osborne, Axl Rose, Frank Sinatra, Ben Stiller, Robin Williams, Virginia Wolf.
    Cine este fără de păcat să arunce primul cu piatra!

  7. Roxana zice:

    Foarte frumoase cuvintele, chiar ma motiveaza sa sper in continuare ca pot trece peste. Eu chiar ma confrunt cu aceasta problema de 2 ani, in urma uni accident de masina, mai exact : anxietate , atacuri de panica, frica de boli si tot felul de stari pe care oamenii din jurul meu nu le inteleg pentru ca nu au trecut prin ele. Sunt crestina si cred foarte mult in Dumnezeu si in iubire. Multa sanatate tuturor ! P.S domnule Patrinca daca aveti un site sau un email mi-ar placea sa putem sta mai mult de vorba. O zi minunata !

  8. vera zice:

    d-le dr ,n ati inteles ca fiecare dintre noi are un drum si o misiune pe pamant ?!dvs impreuna cu Isus aveti o legatura stransa si o lucrare grea…dvs incercati sa vindecati trupul dar fara ajutorul Lui nu se termina lucrarea…sa va ajute Domnul sa vindecati si sa ajutati cat mai multi aomeni .cu tot respectul ,o credincioasa !

  9. FlorinB zice:

    Nu va cunosc, insa cred ca sunteti intr-o eroare considerand ca o suferinta sufleteasca se vindeca cu medicamente. Mediatori chimici ergo medicamente pentru echilibrare…este un rationament cel putin pueril.

    • Dupa cum vedeti in alte comentarii, domnule Florin, cei care chiar au avut de-a face cu depresivi reali, printre rudele lor, si au gasit remedii in medicatie și psihoterapie, spun altceva. Pe cine sa cred?

  10. Lili zice:

    Ma bucur „sa vad” un psihiatru, adica un doctor de suflete care-si pune propriul suflet la bataie in vindecarea pacientilor sai. Frumos! Felicitari! Dar si foarte greu. Extrem de greu. Extenuant. Coplesitor .
    Eu nu sunt medic , nici pacient .Sunt doar un simplu om care s-a implicat total in tratarea unei fiinte dragi. Si stiu cat de mare este efortul si cat de mici sunt pasii in tratarea bolnavului. Sunt aproape trei ani de atunci. Iar viata mea e cu totul altfel acum.
    Am trecut prin toate fazele : ingrijorare, disperare , furie , speranta , rabdare iar in final intelegere si acceptare .
    Tatal meu sufera de tulburare afectiva depresiva cu episoade psihotice. Diagnosticul a cazut peste mine ca un traznet . Realizasem ca ceva e in neregula cu el si, sub pretextul unor analize de rutina , l-am plimbat pe la toate specialitatile medicale , ca printre ele sa strecor si psihiatria. Socul a fost mai mare pentru mine decat pentru el… . Ghinionul a fost sa incap pe mana unui medic care efectiv nu a avut curajul sa-i dozeze antipshihoticele asa cum trebuia (el avind si probleme cu inima) . Un an de zile am plutit si eu si el intre vis si realitate . A fost cea mai crunta iarna din viata mea . Starea lui se inrautatea pe zi ce trece. Intr-un final am ajuns la un medic avizat care a reusit sa gaseasca acel suport chimic de care vorbiti dvs. Si a reusit sa-l aduca efectiv din nou printre noi.

    Nu am inteles boala tatei la inceput. Asimilam totul cu nebunia .Simplist nu? E nebun….. cati nu zicem asa? Aveam tot felul de scenarii in cap – mi-era groaza sa ma gandesc la viitor , la ce se va intimpla cu el, cum va ajunge . Apoi ma gandeam cu groaza la mine , la copilul meu . Daca si noi……. Am studiat tot arborele genealogic in incercarea de a gasi o explicatie genetica ; am cotrobait prin amintirile lui pentru a descoperi traumele , grijiile , problemele care ar fi putut declansa totul .Am cautat cauzele ca sa inteleg efectul .

    Va spun sincer, e foarte greu pentru cel bolnav dar este extenuant si pentru cei apropiati lui. Pentru cei carora le pasa . Si dupa multe nopti albe , multe lacrimi si multa rugaciune am ales sa nu mai pling de mila lui si a urmasilor sai. Am ales sa ma documentez, sa citesc cat mai mult pe tema asta (asa am ajuns si pe blogul dvs) si sa ma implic mai mult decat printr-o simpla vizita lunara la psihiatru.

    Luptei cu boala i s-a mai adaugat inca una . Lupta cu lumea (cum frumos spune parintele Arsenie Boca) cu privirile de sub sprincene ,cu soaptele din spatele tau. Sa nu credeti ca exagerez . Este purul adevar . Lupta cu lumea a fost „real” si stiti de de? Pentru simplul fapt ca noi locuim la tara , intr-un mediu in care numai daca spui „fond psihic” esti trimis direct la Socola, daramite sa spui ca ai fost la psihoterapie…..

    Nu ascund faptul ca l-a inceput ma durea . Tare . Pana in adincul fiintei mele . Sa nu credeti insa ca era o durere nascuta din mandria firii , era o durere nascuta din dragostea si mila pe care i-o port.
    Nu pot sa uit o intilnire de familie cu socrii mei , care nu au facut nimic altceva in timpul mesei decat sa-l studieze ca pe un extraterestru.

    Dar am avut taria sa trecem peste asta . Sa luam „sacul „ in spinare si sa-l ducem IMPREUNA. Asta e fratilor cheia reusitei unui tratament psihiatric. Nu-i izolati. Aratati-le intelegerea si dragostea voastra. Acceptati-i asa. Dar nu traduceti „acceptarea” prin renuntarea la lupta, prin ignorare . Eu il atrag pe tata in toate activitatile noastre zilnice – de la gradinarit pana la gatit sau la jocul cu fiica mea pana . E foarte greu . Un depresiv , spunea psihiatra care-l trateaza pe tata , are vointa amputata. Asa o fi , dar eu nu am vrut sa-l las ca pe o leguma intr-un sanatoriu. Am ales sa merg pe drum alaturi de el si sa ignor soaptele din spatele nostru.

    • Ce exemplu frumos si emotionant! Va multumesc ca ne-ati facut parte de experienta dvs.!
      Mergeti inainte, drumul e bun! 🙂

      • Lili zice:

        Multumesc pt. incurajari . V-am impartasit experienta mea doar pt. a puncta un aspect: de cele mai multe ori ( daca nu intotdeauna) medicul nu se foloseste de familia pacientului in tratarea bolii. Se merge pe psihoterapie , pe medicatie dar nu se sugereaza implicarea familiei (acolo unde este posibil bineinteles) . Iar o familie iubitoare si interesata in mod real poate face multe pt. pacient .
        Mult succes in munca dvs. si sper sa avem ocazia sa ne si cunoastem.

      • Da, asa e. Si asta si datorita faptului ca multe familii ale celor care sufera de astfel de probleme nu sunt deschisi colaborarii sau nu au ei insisi resursele interioare pentru a accepta si ingriji o persoana suferinda psihic.

  11. Lucian Toma zice:

    Ce parere aveti de maerialul acesta. Niacina sau B3 sustin tot mai multi psihiatrii (pensionari) ca ar vindeca schizofreniile…..

  12. dalida zice:

    Mult adevar graiesti prin aceste cuvinte.Mereu am in minte cuvintele Domnului spuse lui Moise „Eu ma indur de cine vreau eu sa ma indur si am mila de cine vreau Eu sa am mila” Exod 33.De aceea unii se vindeca de la Domnul, la unii Domnul vindeca prin medicamente, alteori Domnul lucreaza prin oameni si pe altii ii ia la El pt ca si-au terminat „lupta” pe acest pamant.Dar nu este bine sa judecam.Pe Iov, Domnul doar l-a incercat, nu l-a pedepsit.Eu pot sa ii multumesc Domnului, ca de mine s-a indurat si El mi-a dat vindecare fizica si psihica.Ma uit in trecut si habar nu am cum de nu am luat-o „pe aratura” Am vrut de nenumarate ori sa merg la psiholog pt ca ….. Dar de mine Domnul s-a indurat, nu ca am meritat sau ca sunt mai „smerita” Nu stiu de ce m-a ales dar stiu ca ii multumesc si il slavesc.Esti binecuvantat, Domnul lucreaxa foarte frumos prin tine.

    • Multumesc. Ma bucur de experienta dvs. si de incredintarea sfanta ca Dumnezeu are modurile Lui de a lucra, dincolo de incercarile noastre disperate de a-L crede dupa chipul, asemanarea si prejudecatile noastre! 🙂

  13. N. A. zice:

    Este imposibil sa confunzi un demonizat cu un om ce are afectiuni psihice. doar un om prea simplu si care nu a vazut asa ceva poate face o confuzie – sau sa creada ca s-ar putea face aceasta – din cauza unor anumite manifestari comune – pe care daca cineva le-ar vedea pe viu nu le-ar mai considera asa de comune.
    Bineinteles – nu din cauza credintei, confesiunii sau bisericii – oamenii gandesc asa ci din cauza educatiei.
    Mi se pare putin exagerat sa plasezi in spinarea unei biserici sau confesiuni ceva ce tine practic de educatia fiecaruia: nu biserica sau confesiunea spune ca femeia respectiva si-a dat cu ceva la ochi si din cauza asta are demoni mascati in afectiuni psihice. Cel mult sunt cateva voci care ar putea sustine aceasta din nestiinta sau pur si simplu din anumite lacune de educatie- inclusiv religioasa – si ar fi preluati de altii aflati in aceeasi eroare din aceleasi motive. Exceptie fac confesiunile care practic refuza ajutorul medical poate dintr-o intelegere mai speciala a credintei.
    Biserica nu a spus niciodata ca anumite persoane nu ar trebui sa mearga la medic, sa fie tatate in spital. Cei care au apelat la persoane harismatice si s-au vindecat de anumite boli au facut-o in lipsa unui tratament medical la indemana, in disperare de cauza, in ultima instanta, cand epuizasera toate posibilitatile omenesti. De precizat ca respectivele persoane harismatice nu fac tamaduirile pe banda, ca la aprozar, ci chiar acele tamaduiri sunt niste exceptii, ca urmare a unor eforturi sustinute atat ale celui vindecat cat si ale vindecatorului… exista semne mari de indoiala asupra celor care fac acestea pe banda, au o coada considerabila la poarta si care cum intra iese vindecat ca din fantana de leac, doar [prin atingere in urma platii unui comision. Dar si pentru a intelege aceasta trebuie o educatie religioasa corespunzatoare si poate aplecarea cu mai multa sinceritrate asupra fenomenului religios.
    As vrea sa amintesc – poate reusiti sa mai scrieti un articol si pe tema aceasta – de acei medici care, asemenea credinciosilor care iau drept demonizati anumite persoane cu afectiuni psihice, iau drept posibili pacienti ai spitalelor de psihiatrie pe unii care chiar sunt demonizati . Consider ca un psihiatru crestin – spre deosebire de un credincios cu 4 clase de la tara si cu putina cultura care intr-adevar confunda termenii de bolnav psihic si demonizat din cauza manifestarilor asemantoare pana la un punct si poate e singura sa explicatie pentru cineva bolnav – ca l-a batut Dumnezeu, sau alte expresii populare fara legatura cu invatatura crestina- ar trebui sa poata face diferenta . Un preot / pastor ar trebui sa faca diferenta si sa trimita bolnavul psihic la doctor si sa explice fenomenul pur medical comunitatii care trebuie sa sustina fratele bolnav. Dar exista si reciproca – cunoasteti vreun caz in care un psiholog/ psihiatru sa isi trimita pacientul la exorcist? Sau vreo carte a vreunui psiholog care sa vorbeasca despre demonizarea ca atare – nu cea inchipuita datorita bolii – ci de cea autentica pe care el ca specialist trebuie sa o recunoasca atunci cand are de a face cu ea ? Simpla idee pare deplasata pentru multi psihologi banuiesc. De fapt si ei sunt in aceeasi confuzie ca si preotii de care vorbiti in articol si cauza din pacate este aceeasi – ignoranta .
    Va dau o idee, daca doriti sa mergeti pe latura sinceritatii si a adevarului si sa scrieti o completare a articolului dvs. – cercetati in profunzime fenomenul si cautati un demonizat autentic. Nu un bolnav psihic cu idei mistice, care se crede posedat si care este exploatat de ingoranti in domeniu- pastori, preoti,calugari etc. Incercati sa gasiti un demonizat autentic. Asistati la o reala slujba de exorcizare – care de multe ori nu reuseste de prima data, luati notite – nu pe carnetelul de la cabinet ci in fiinta dumneavoastra, observati ce simtiti – si va asigur ca veti face o diferenta clara intre cele doua fenomene. Nu va fi necesar ca demonizatul sa vorbeasca pe 2-3 voci in acelasi timp, sa miste obiecte fara sa le atinga, sa se ridice in aer- desi unii o fac – sa strige prin incapere lucruri personale-intime despre cei prezenti desi nu ii cunoaste, sa apara in cateva minute diverse modificari fizice pe corpul sau , modificari pe care, evident, un bolnav psihic nu le poate avea in timpul slujbei de exorcizare – efectiv va veti da seama daca veti fi acolo.
    Incercati sa ocoliti sarlatanii mistici sau fanaticii religiosi care – normal – se afla in interiorul comunitatilor religioase de pretutindeni, si care chiar fac aceasta confuzie intre demonizat si bolnav psihic tarand si pe altii in aceasta confuzie, ajungand sa tortureze la propriu oameni nevinovati – desi in cadrul exorcizarii nu exista motiv de tortura pentru cel exorcizat, legare cu lanturi, crucificare ( sunt cazuri in care respectivii exorcisti inchipuiti ar trebui sa viziteze cabinete specializate in tratarea afectiunilor de natura psihica, deoarece chiar au probleme grave in a intelege relatiile interumane, respectul pentru semeni, viata, invatatura crestina pe care o propovaduiesc de altfel ).

  14. PAPDAN DANIEL zice:

    DOMNUL ISUS SA VA BINECUVINTEZE SI SA VA – NTAREASCA CA SA DUCETI LA BUN SFARSIT TOT CEEA CE A PREGATIT – E L – SA FACETI SPRE SLAVA – S A – SI BINELE OAMENILOR DIN JURUL D – STRA ! ! ! A M I N ! ! !

  15. PAPDAN DANIEL zice:

    ACEEASTA O DORESC SI TUTUROR CELOR CE VOR CITI RANDURILE SCRISE ! ! !

  16. Violeta zice:

    Multumesc pentru acest articol care pentru mine ,care sufar de o grea boala psihica, reprezinta o dovada ca exista si …OAMENI. Eu am ales sa lupt si Dumnezeu mi-a dat si oamenii alaturi de care sa lupt. In prezent, la 33 de ani , pot spune ca am invins caci am , in ciuda tuturor piedicilor si scepticismului celor din jur, o minune de copil , sanatos si destept foc, si un sot ca un balsam bun de pus pe rana. Asa stiu ca Dumnezeu e langa mine si am si o minune de medic alaturi de care lupt de 13 ani cu boala cici eu personal nu am gasit intelegere la preoti. Dar asta nu m-a indepartat de Dumnezeu ci din potriva,
    El mi se dezvaluie zilnic prin viata minunata pe care o am si prin puterea pe care mi-o da sa lupt. Celor care suferiti va spun sa-l cautati pe Dumnezeu in voi si in lucruri marunte si sa nu cedati, sa nu va indoiti ca laurii sunt ai celor ce lupta. Domnul si Maica Domnului sa fie cu voi si sa va binecuvanteze.

    • Dumnezeu sa-i ierte pe preotii care nu va acorda sprijinul potrivit si dvs. sa va dea tarie sa-L urmati! Pana la urma, relatia cu Dumnezeu e personala…
      Multa sanatate si pace!

    • mihai zice:

      Cel mai mare medic e dumnezeu ,el e calea spre vindecare a tuturor bolilor,pacat ca traim intr-o tara cu multe neajunsuri , viata grea care duce la disperare sau chiar inbolnavire de la care incep si bolile psihice sau depresiile ,lipsa locurilor de munca neACTIVITATI (LIPSA DE OCUPATIE SI TRAIREA INTR-O ZONA TENSIONATA PSIHIC POATE DUCE LA DEPRESI ,cu asta am incheiat pe scurt

  17. Amaia zice:

    Buna ziua!

    Eu sunt unul dintre oamenii despre care vorbiti. Tatal meu, Dumnezeu sa-l ierte, s-a stins din viata in urma unei suferinte psihice cumplite, insotita in ultimii ani din viata de cancer. Nu am inteles prea multe si am facut multe greseli. La randul meu, ma lupt zi de zi sa pot sa infrang depresia si anxietatea. Am trecut prin umilinte greu de indurat de orice om, am avut perioade in care m-am indoit de existenta lui Dumnezeu, m-am razboit cu toata lumea…multe, multe mi s-au intamplat.
    Nu ma consider nici speciala si nici mai buna decat alti oameni, dar stiu ca Dumnezeu are planul Sau cu mine. Viata pentru mine este o framantare continua, dar incerc sa mi-o duc cu demnitate mai departe, cum pot eu mai bine.
    Fiecare bolnav care sufera de o tulburare mintala sau de personalitate este unic. De aici si greutatea, cred eu, de a intelege si de a trata astfel de suferinte, desi exista atat de multe manifestari comune.
    Cand am inteles ca am nevoie de ajutor, l-am cautat. Am mers cu inima deschisa, punandu-mi toata nadejdea in medici. Si am avut parte de mari dezamagiri. Sunt sigura ca exista si oameni de buna credinta, capabili, devotati, empatici si care isi fac meseria bine, dar nu a fost sa fie sa-i intalnesc pana acum. Imi amintesc perfect cum, la o varsta cand abia intram in valtoarea vietii, am realizat ca trebuie sa consult un medic, caci aveam nevoie de ajutor. Ca urmare a unor circumstante nefavorabile, am ajuns internata la spital, la cererea mea. Nu pot sa exprim in cuvinte dezamagirea care a urmat. Nu intru in detalii. Pot doar sa spun ca intimidarea, reducerea la tacere si profitul de pe urma bolnavilor sunt probleme reale.
    Mai apoi am incercat sa fac terapie. Vreau sa va spun ca persoanele in fata carora m-am deschis, carora le-am cerut ajutorul crezand cu tarie in aceasta solutie, m-au dezamagit in continuare. Au profitat si m-au manipulat pentru a obtine foloase materiale, pentru a-si dovedi poate puterea si ceea ce e mai grav, pentru a-si satisface propriile nevoi. Dar a trecut, toate trec. Eu locuiesc acum in strainatate si am incercat sa fac terapie aici. Am dat peste un medic care a vrut sa ma abuzeze sexual. Am fost perspicace, m-am informat si am plecat. Mi-a fost f greu, inca imi este, dar sunt si mandra de mine si stiu ca Dumnezeu m-a salvat.
    Am un sot care ma iubeste si care ma sustine foarte mult si cred ca doar iubirea si respectul ma ajuta sa raman autentica.
    Eu va felicit din tot sufletul domnule doctor pentru devotamentul de care dati dovada si ma bucur nespus de mult ca exista si asfel de oameni ca dumneavoastra. Este mare lucru sa intalnesti oameni care sa nu judece.
    Va doresc multa putere de munca!

  18. Laura T. zice:

    Atunci cand incepi sa-ti raspunzi la intrebari ai impresia ca totul devine mai clar.
    Altfel poti lupta cu acel adevar in momentul in care il recunosti ca facand parte din viata ta. Iar aici trebuie curaj… mult curaj.
    Ajutorul specializat poate fi o solutie.. poate singura.

    Sentimentul ca te afli intr-un labirint „fara solutii” este tot un semn ca al depresie, al anxietatii ? Sau este doar un semn al lipsei comunicarii cu vocea interioara ?

    Multumesc!

    • Un labirint fara solutii care rapeste din libertatea individului poate fi strict consecinta unor situatii exterioare imuabile, a unei probleme interioare (nu neaparat depresia, anxietatea, cat si probleme relationale, profesionale, etc.) si, de cele mai multe ori, ale ambelor variante. Deci ceva va tine in prizonierat, e de vazut ce, si cum pot gasi calea spre libertatea de atitudine.

  19. Nu vă cunosc însă vorbiți ca un om încercat.

  20. oana zice:

    Buna seara!Am certitudinea ca sunteti un psihiatru deosebit(am cunoscut destui,si cu asta cred ca am spus totul..).Ce m-a bucurat in articolul acesta este ca am intrezarit asa ca o umbra si ideea ca luati in calcul posibilitatea vindecarii de boala psihica,ceea ce este rarisim printre psihiatri,sper ca nu m-am inselat.Despre experientele mele sau despre lupta indarjita pe care am dus-o cu o boala din categoria aceasta si cu prejucatecatile celor din jur n-am sa povestesc prea multe ,decat ca ,da, sunt de acord,chimia umbla la niste resorturi ,unge niste rotite in astfel de afectiuni ,dar cu riscul unor efecte adverse destul de grave.Eu cred ca cu tarie ca am ajuns in etapa in care imi controlez afectiunea si nu ma mai las controlata de ea…fara ajutorul chimiei.Sper sa nu aud si de la dumneavoastra cunoscuta replica:”Te vei decompensa,mai devreme sau mai tarziu”…)
    Cu drag!

    • Multumesc pentru comentariu!
      Evolutia unei boli psihice este imprevizibila. Pot fi episoade izolate, care, la un moment dat, sa nu se mai repete. Deci, daca va e bine, bine sa va fie! 🙂 Fiti multumitoare pentru asta si paziti-va mintea! Succes!

  21. Andrei zice:

    Va multumesc pentru gandurile frumoase. As vrea sa gandeasca ca dumneavoastra tot mai multi oameni.

  22. Carmen zice:

    ”…cat despre voi,iubitii mei pacienti,care plangeti pe ascuns,da-ti-mi voie,astazi,sa plang alaturi de voi!Va imbratisez cu drag,va sunt alaturi cu toata inima….”Ce poate fi mai graitor si mai minunat,din partea unui om,unui medic pe deasupra,decat aceste trairi transpuse in cuvinte?Dincolo de cuvinte esti tu,obisnuiesc eu sa spun…asadar dincolo de cuvinte esti Tu,OMUL,Andrei medicul si psihologul!Multumesc Divinitatii ca esti si ca maresti randul celor ”cu suflet”,celor care stiu sa vada cu ochii sufletului,nu doar cu cei fizici si categorisi omul ,cu ochii mintii.Ma inclin in fata Omului!Imi doresc din toata inima sa intalnesc pe Andrei Patrinca-OMUL SI MEDICUL,deopotriva,si sper sa se intample!Sunt o fiinta greu incercata si cu multe ”bube pe capul meu”,insa pot recunoaste un suflet ales care inainte de toate il poarta pe Dumnezeu in suflet,un om care se implica si o face cu mult drag si simt de raspundere.Pace,lumina si iubire!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s