„Alo, Universul?”


universAud tot mai des sintagme de genul: ”Universul e de partea ta!”, ”Universul te va ajuta!”, ”Universul îți va îndeplini orice dorință!” Ce se întâmplă cu noi, ăștia plouați, triști, temători, confruntați cu tot felul de probleme și circumstanțe pe care le resimțim dureros? Cei care cred în Univers au și pentru asta o explicație. „E vina noastră. Nu ne concentrăm prea tare, avem o credință șubredă în Univers, nu ne dorim cu adevărat să se întâmple un miracol. Noi suntem piedicile în calea împlinirii fanteziilor noastre”.

Eu nu cred în Univers. Cred că Universul își vede de propria-i legitate, habar nu are și nici nu-i pasă de ce se întâmplă în mine și cu mine. Nu cred nici în mine. Că e și asta o credință. Nu cred în puterile mele nelimitate de a mă sprijini pe mine însumi. Nu cred într-o forță interioară care, atunci când mi se dărâmă totul în față, pământul se despică și visurile se năruie, mă ajută să-mi păstrez calmul și să mă ridic din propriile ruine.

Cred că viața e mai mare decât noi. Și că ea nu se supune dorințelor și reprezentărilor noastre. Cred că nu poți râde atunci când inima-ți plânge și nu poți să rămâi uscat în fața furtunilor vieții. Cred însă că, undeva, la baza ființării, există un ultim substrat, care te va opri de la prăbușirea totală. Și, cumva, un Designer minunat, Creator al Universului exterior și interior mie, va face ca și cea mai întunecată noapte să ajungă la dimineață. Dar nu așa și nu când doresc eu.

Dacă tot suni la telefonul Universului și el nu-ți răspunde, ia în calcul că s-ar putea să fie surd, mut, neputincios sau, pur și simplu, indiferent. Mai bine sună un Prieten…

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la „Alo, Universul?”

  1. Asta ptr. ca te raportezi la un univers separat de om , din afara lui , conform ideii maajoritatii cate asteapta ca cineva din afara sa-i dea , sa-i faca , sa-i ajute , sa-l rezolve. Universul este in noi si noi suntem universul , si intr-adevar universul nu-ti da nimic de la el putere , separat de tine , el doar i-ti intoarce ceea ce tu i-ai dat . Si apropo….. domnule Petrica , se poate stii cine a scris acest articol ?…..va rog !

  2. Laura zice:

    Universul nu poate rezolva problemele noastre lumesti, asa cum nici Dumnezeu nu le va rezolva.. si asta pentru ca El stie ca numai noi o putem face. Problema este ca noi nu stim acest lucru.
    In plus, eu cred ca este suficient sa privim putin in jurul nostru pentru a constata ca Divinitatea ne trateaza ca un tot. De aceea uneori sau deseori platim pentru faptele altora, traim in nesiguranta sau ajungem in momentele acelea care ne provoaca sa punem intrebarea ” De ce eu ?”, “Unde am gresit ?”.
    Altfel, suntem niste victime cu o viziune gresita despre viata, credinta. Am imprumutat-o, am acceptat-o de la sine si bineinteles ne-a ingradit, ne-a limitat. Suntem superficiali si avem asteptari de la oricine altcineva numai de la noi mai putin.

  3. Dor zice:

    Ceea ce-i trist este faptul ca „universul” este o forta impersonala, pentru cei ce cred in el, un ajutor „rece”; pentru credinciosi, Dumnezeu nu este o forta, ci Persoana careia ii pasa si vine in ajutor, care intervine…. si acest adevar este totodata o mare mangaiere, siguranta…. 🙂

  4. Adriana zice:

    Incercari de a raspunde la intrebari legate de existenta umana, in orice mod, ca o fi religios, filozofic, psihologic s.a.m.d., au existat dintotdeauna. Iar modul in care un om alege sa-si raspunda la astfel de intrebari, depinde si el de foarte multi factori, multi poate peste puterea de intelegere umana. Asta in cazul in care aprobam existenta vreunei forte care ne guverneaza.
    Sunt de parere ca omul, cat traieste, invata. Si mai cred ca niciodata sa nu spunem ”niciodata”. Mintea ar trebui sa ramana deschisa la orice, atat cat se poate. Eu personal incerc sa iau lucrurile mai usor in ceea ce priveste intrebarile acestea si sa ma bucur de viata asa cum este ea. Aceasta viata mi-a demonstrat, uneori, ca exact in ceea ce nu credeam s-a dovedit a fi real, dar si invers.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s