Te simți singur de sărbători?


singur de sarbatoriIeri, trecând pe lângă o biserică mare din oraș, am observat mai multe coroane la ușa capelei mortuare a acesteia. Mi-am spus în sinea mea că nu poate fi durere mai mare decât să pierzi pe cineva drag în perioada sărbătorilor de iarnă. M-am întristat pentru cei care trec printr-o astfel de suferință, am simpatizat cu ei și mi-am continuat drumul. Însă acest scurt popas înăuntrul meu avea să nască subiectul acestui mesaj: „Te simți singur de sărbători?”.

Sunt semeni de-ai noștri care trec prin felurite încercări în această perioadă a anului. Mulți dintre dvs., cititorii acestui mesaj, se regăsesc printre aceștia. Unii au pierdut o persoană dragă (moarte, despărțire), alții sunt pe un pat de spital sau stau la căpătâiul unei persoane apropiate internate. Unii sunt în vârstă și singuri. Alții sunt tineri și singuri. Alții au și sănătate, și mulți prieteni, și-un partener de viață, dar, în inima lor, poartă durerea însingurării. Aceștia din urmă sunt poate cei mai nefericiți: totul pare bine în exterior, nimeni nu-i înțelege și nici măcar ei înșiși nu știu ce se petrece cu ei, dar ceva lipsește; o cruntă înstrăinare de sine, un adânc dezgust și-o tragică lipsă de sens le-a copleșit ființa, dincolo de măștile pe care și le pun în fiecare zi. Iar toate aceste stări se accentuează când oamenii de pe stradă se plimbă aparent bucuroși, veselindu-se de fiecare luminiță din decorul orașului, încălzindu-se unii pe ceilalți prin apropierea trupurilor și a sufletelor.

Mai sunt și forme subtile prin care se vădește lipsa de sens pe care o resimțim interior. De pildă, activismul: ne implicăm în fel de fel de activități, unele benefice pentru semeni, caritabile, valoroase în esență, dar mult pentru puterile noastre și nu spre într-ajutorarea semenilor, ci spre ascunderea rănilor noastre. Un alt exemplu ar fi cumpărăturile în exces: în realitate, știm că nu avem nevoie de atât, că iarăși se strică mâncarea, că riscăm indigestii sau alte probleme medicale, dar mergem la mall nu pentru că suntem mai flămânzi de sărbători, nici pentru „burțile nesătule” ale invitaților noștri, ci pentru a uita de faptul că ne doare. O a treia modalitate prin care încercăm să acoperim faptul că ne simțim existența fără rost este fanatismul. Subiecte care nu ne-au interesat tot anul (religia, politica) devin peste noapte pricini de ruminații interioare, de adânci și obsesive reflecții lăuntrice. Din nou, fanatismul e unul dintre mecanismele de apărare folosite pentru a ne îngropa durerile netămăduite. Și, să nu uităm sintagma: „dacă ceilalți se distrează, noi putem să facem bani de pe urma lor!” – banul devine un scop sub care ascundem lipsa de sens, iar noi ne îmbătăm cu apă rece că suntem mai isteți decât alții.

Pentru alții, sărbătorile de iarnă devin oportunitate de trăire liberă a patimilor: „mâncăm peste măsură”, „tragem o băută pe cinste”, „punem mai mult la loto”, „schiem de dimineața până seara”, ”conducem cu viteză”, „facem o nefăcută anul ăsta”. Știți că dependențele, patimile, tot ceea ce ne face captivi țin de depresie? Da, inclusiv sporturile extreme sau cele obișnuite, dar practicate în exces, vorbesc despre tristețea adâncă din noi. E ceva de genul: ”dacă nu-mi place viața per ansamblu, voi încerca să mănânc la nesfârșit din ea doar acea bucată care-mi face plăcere!”

Emil Cioran descria simptomatic singurătatea: „începi să știi ce e singurătatea atunci când auzi tăcerea lucrurilor.” Tot el adăuga aspectul curativ al ei: „singurătatea este o operă de convertire la tine însuți”. Dacă te regăsești în vreuna dintre ipostazele de mai sus, dacă te-ai pierdut pe tine și te cauți prin baruri, mall-uri, petreceri, extremism, fă din sărbătorile acestea un prilej de a te întâlni cu tine! Da, chiar cu tine. În intimitatea dialogului care se va naște între tine și tine, vei găsi răni, visuri abandonate, temeri, tristețe, deznădejde, neiertarea ta și-a celorlalți. Dar, aici, în intimitatea dialogului care se va naște între tine și tine, vei descoperi balsam pentru răni, îndrăzneală de a visa din nou, curaj, bucurie, speranță și iertare.

Remediul însingurării este chiar singurătatea. Însingurarea este înstrăinare de sine, de oameni și de Dumnezeu. Singurătatea ta cu tine însuți este cadrul potrivit al regăsirii de sine și-al consacrării spirituale.

„Mulți ar prefera să-și întâlnească cei mai răi dușmani pe câmpul de luptă decât propriile inimi într-o cameră izolată” (Charles Caleb Colton). Să fim dintr-aceia puțini! Să îndrăznim să ne întâlnim cu noi înșine! Abia atunci, sărbătorile acestea le vom trăi cu bucurie, speranță și dragoste!

Vă mulțumesc pentru lectura și comentariile dvs., pe care le aștept cu deschidere și drag!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Te simți singur de sărbători?

  1. Andreea zice:

    Tudor Chirila scria pe blogul lui ca singuratatea nu este un sentiment sau o stare. Este o camera in care intri si iesi pentru a afla adevarul din time.Singuratatea este sinceritate, dar cum noua este frica de noi insine si cautam sa fugim de noi insine, e incomparabil mai comod sa iti bagi capul in nisip si sa ignori CE iti spune interiorul..nu toata lumea e pregatita pentru aceasta intalnire cu el insusi.

  2. ovidiu zice:

    Remediul însingurării este chiar singurătatea. Însingurarea este înstrăinare de sine, de oameni și de Dumnezeu. Singurătatea ta cu tine însuți este cadrul potrivit al regăsirii de sine și-al consacrării spirituale.
    Singurătatea ta cu tine însuți , nu este oare incapacitatea de-a simti ceva, de-a oferi ceva emotional, in mod real cuiva drag tie, nominalizat, nu tuturor, doar cuiva? Oare genile insingurate nu sunt doar psihopati sterili emotionali, dar foarte inteligenti gognitiv, si teatral emotional? Poate este doar o parere de-a mea, sper sa fie asa , pt ca ambalajul este foarte frumos si cine stie ce este dupa el?

  3. Cami zice:

    Este primul Craciun in care mama mea nu mai este.
    Am fost crescuta intr-o familie in care nu exista frica de moarte, pentru ca avem nadejdea revederii. Am fost invatati sa asteptam „moartea” ca pe un pas inspre inainte, inspre adevarata viata, viata care nu se mai sfarseste niciodata, acolo unde nu mai exista lacrimi, suferinta si boala.
    Dar in familia in care am crescut, in comunitatea in care am crescut nu am fost invatata cum sa jelesc pe cineva drag, cum sa tin doliu dupa cineva drag, cum sa fac fata acestui fapt, care atunci cand il traiesti pe propria piele devine „tragedia ta”.
    Asa ca fiecare din familia noastra trece prin aceasta perioada (as numi-o cel mai potrivit = dor) in felul lui, cel mai adesea neinteresandu-ne de ceilalti, ci incercand sa supravietuim.
    Cand mama a murit, toata lumea simpatiza cu noi, ne-au fost alaturi familia, prietenii, cunoscutii, colegii, dar toata aceasta grija a durat o saptamana, saptamana in care noi nici macar nu am realizat bine ce s-a intamplat si ce uramari aveau sa vina in special in sufletele noastre.
    Dar trec saptamanile, lunile si cei de langa tine isi vad de viata lor si eu ma confront cu un dor necunoscut pana acum.
    Mi-e dor de rasul ei, de cuvintele ei, de chemarea „hai odata acasa ca mi-e dor de tine” de dragostea ei (care am descoperit ca nu se compara cu nimic). Realizez brusc ca nu ma va mai iubi nimeni ca ea. Si de aici incepe durerea. O durere atat de mare ca o simti in toate unghierele fiintei si a trupului.
    Am vrut sa fiu singura de aceasta sarbatoare, singura cu mine si cu durerea mea care oricum nu o intelege nimeni. Am vrut sa fiu singura sa plang atat cat vreau, fara sa imi spuna cineva „nu mai plange, linisteste-te”. Sa plang pana trece.
    Nu mi-a iesit, am mers la tara, in mijlocul unei familii care nu a cunoscut-o niciodata, care nu vorbeste despre ea, cu care nu pot vorbi despre durere si dor. Sunt singura inconjurata de atata lume voioasa. Singura cu durerea mea, cu dorul meu, cu mine.
    Oare de ce nu ne invata nimeni cum sa facem fata dorului?
    E Craciun. Mi-e dor de mama.

    • Te imbratisez si iti multumesc enorm pentru acest comentariu! Plangi, plangi, plangi! Eu nu pot decat sa-ti fiu alaturi, cu rugaciune si caldura! Multumesc ca ai impartasit cu noi acest dar minunat, o durere asa de frumoasa si de profunda!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s