1. „Dragostea” narcisică. Vezi dacă te regăsești!


Tipare ale dragostei

afectivitate                Afectivitatea este o componentă fundamentală a vieții noastre interioare. Ea conferă culoare, calitate, spirit existenței umane. Cele mai multe probleme ale oamenilor nu provin din carența dotărilor lor intelectuale, cognitive, raționale, ci din dezechilibrelele afectivității. Tocmai de aceea, mi-am propus, vreme de câteva reflecții, să vă invit la o incursiune printre tiparele iubirilor noastre. Pentru că da, cu toții iubim, dar nu cu toții iubim la fel. Cu toții avem nevoie de iubire, dar nu de orice fel de iubire. Și pentru că da, cele mai multe eșecuri în dragoste, oricât ne-am strădui să găsim cusururi mai mari în celălalt, ni se datorează în primul rând nouă, nu celor de lângă noi.

Vă spun din capul locului că ideile nu-mi aparțin, ci, eventual, singurul meu merit este așezarea lor într-un context concis, ușor comprehensibil și, cât de cât, practic. Mesajele prezentate în această serie conțin date care sunt urmarea unei munci titanice a consilierilor și a psihoterapeuților din lumea întreagă, din diverse orientări, unghiuri și abordări. Cea mai frumoasă sinteză a acestor tipare în dragoste am găsit-o alcătuită de Alon Gratch, psiholog clinician, psihoterapeut individual și de grup, profesor la „Columbia University”. În cartea de unde m-am inspirat în extragerea acestor rezumate, „Dacă dragostea ar putea gândi”, găsiți informații prețioase, cazuri clinice și teorii psihoterapice care vă vor face să înțelegeți profund temele abordate aici. De aceea, v-o recomand cu căldură și încredere.

Și acum să purcedem…

1. Dragostea narcisică

  narcis              Narcisicul nu se iubește pe sine, așa cum se crede. Din contră. El are o scăzută stimă de sine sau chiar se urăște pe sine, de aceea face tot posibilul să se simtă bine cu propria-i persoană, exagerând și lăudându-se cu realizările sale, frumusețea sau abilitățile lui. „Narcisismul este egocentrismul rezultat din eforturile noastre de a ne regla stima de sine” (Alon Gratch). Încercarea de a obține stimă de sine facilitează maturizarea, deci este un pas normal în dezvoltarea noastră. Doar când nevoia de a fi admirat devine un mod de viață, când întrece măsura și devine istovitoare pentru noi și, mai ales, pentru ceilalți, atunci vorbim de patologie.

Ne încadrăm în acest tipar de iubire narcisică dacă prezentăm trăsături precum cele enumerate mai jos:

-ne îndrăgostim de ceva din persoană, ne fixăm privirea pe ceea ce ni se pare frumos și confundăm partea cu întregul. De aceea, nu ajungem să ne cunoaștem cu adevărat partenerii, iar, mai târziu, descoperim că au un fel de viață secretă, ascunsă de noi

-căutăm persoane care nu seamănă cu oamenii care ne-au rănit din viața noastră (să nu semene cu tatăl absent, cu mama abuzivă, sau cu partenerii insensibili). Căutăm oameni pe care îi putem idealiza ușor: oameni perfecți. Problema este că nimeni nu e perfect, ba, din contră, cei care se autoproclamă perfecți au mai multe defecte, în general, decât ceilalți

-ne îndrăgostim de persoane sus-puse, bine văzute, „cu stare”, cu vieți aparent reușite, pentru ca noi să ne simțim speciali doar prin asociere

-am putea fi etichetați drept „bărbatul de casă” sau „soția tradițională”, pentru că stăm mereu în umbra celuilalt, care-i mai important și ale cărui nevoi ne angajăm a i le împlini, chiar abandonându-ne pe noi. De fapt, suntem la fel de narcisici, în acest caz, precum partenerul nostru sofisticat, răsfățat și absorbit de el însuși. Și asta pentru că, aici, nevoia noastră egoistă este să fim altruiști. Noi avem nevoie să fie nevoie de noi, chiar de noi, numai de noi, pentru că noi nu ne simțim valoroși decât dacă îi putem fi de folos partenerului. Este exemplul tipic al femeii din spatele bărbatului sau al bărbatului din spatele unei femei de succes, unul în fruntea comunității, luând aplauzele, celălalt aplaudând și având grijă de casă

-ești bărbatul sau femeia la patruzeci-cincizeci de ani, incapabil să-ți accepți îmbătrânirea, care te îndrăgostești de un partener tânăr, care sugerează tinerețea, vitalitatea, speranța, nemurirea. Nu doar că celălalt e mai tânăr, și, deci, mai atrăgător, dar tânărul nu are încă maturitatea să vadă în tine ceea ce ești, putându-se lăsa mai ușor sedus

narcis1-ne plac bijuteriile, cadourile, tratamentul special. Pentru că nu ne simțim valoroși prin noi înșine, încercăm să ne dăm valoare prin ambalaj. Cadourile primite de la partener nu sunt un semn că el ne iubește, ci noi le interpretăm ca un semn că avem valoare

-ne simțim dintr-o dată, după ce ne îndrăgostim, mult mai buni, mai străluciți, mai puternici decât eram înainte. Cu cât discrepanța dintre valoarea de sine de dinaintea îndrăgostirii și valoarea de sine de după momentul îndrăgostirii este mai mare, cu atât riscăm să-l folosim pe celălalt pentru nevoile noastre narcisice, pentru a ne demonstra cât suntem de valoroși

-un alt indiciu al dragostei narcisice este acela când sentimentele noastre pentru partener se schimbă în concordanță cu modul în care el este văzut de către cei din jur: îl iubim mai mult dacă-l iubește și mama, ne scade dragostea dacă tata are ceva împotriva lui

-nu ne place să stăm singuri – suntem foarte predispuși la o dragoste narcisică. Dacă simțim că nu putem sta la distanță de partener și nu ne e bine doar cu noi înșine, experimentăm dragostea narcisică

narcis2-dacă avem preocupări estetice excesive, ne îmbrăcăm mai mereu ca fotomodelele și ne decorăm casele ca niște muzee – suntem predispuși la dragostea de tip narcisic

-dacă ne distanțăm de familie, de prieteni și de celelalte responsabilități când iubim sau îi cerem partenerului să facă asta, suntem predispuși la dragostea narcisică

-dacă ne idealizăm partenerul, văzându-i doar părțile bune, pentru ca apoi să-l devalorizăm – și tiparul se repetă – posibil să iubim narcisic.

Remedii pentru a ne echilibra emoțional, în cazul în care ne regăsim în descrierea de mai sus:

-să ne amintim mereu că nimeni nu e perfect. Dar, pentru că nu putem tolera toate imperfecțiunile celorlalți, să ne punem întrebarea: „Care este defectul uman al celuilalt pe care l-aș putea trece cu vederea, cu care aș putea trăi?”

-să analizăm atent dacă suntem cuprinși de gelozie, suspiciuni, temeri și acuzații cu privire la partener și ne vine ușor să-i reproșăm: adesea e semn nu că celălalt are ceva, ci că noi dorim, mai mult sau mai puțin conștient, să ieșim din relație

-să nu încercăm o relație nouă înainte de a fi încercat ceva nou în relația existentă

-să conștientizăm că avem nevoie de celălalt pentru creșterea stimei noastre de sine scăzute. Apoi să analizăm clar ce am dori de la partenerul nostru. În cel de-al treilea pas, trecem dincolo de grija noastră narcisică, de a ne simți bine cu noi înșine, și începem să-l iubim pe celălalt pentru cine este el, incluzând și părțile în care el este diferit de noi

-să nu pretindem partenerului să  ne ofere viața pe care noi o dorim. Să ne facem o viață frumoasă, lucrând responsabil și individual la ea

-să apreciem la celălalt ceea ce are să ne ofere, nu ce nu are

-să ne bucurăm de creșterea, devenirea, maturizarea și împlinirea celuilalt

Dacă suntem predispuși la o dragoste narcisică, și, în diverse proporții cu toții suntem, cel mai important pas, după Alon Gratch, este să ne dedicăm unui lucru în care excelăm cu adevărat și în care suntem autentici (profesia, pictura, scrisul, sportul). Orice, atât timp cât este pentru noi înșine. Să facem ceva de care suntem pasionați și care ne place, spune Alon Gratch, pentru a ne considera valoroși prin rezultatele muncii noastre, nu prin validarea narcisică din partea partenerului. Eu aș adăuga că adevărata valoare a unui om nu stă în rezultatele sale, succesul fiind o resursă epuizabilă. Eu cred că adevărata provocare a unui narcisic este să se găsească pe el însuși, nu oglindit în privirile pline de admirație ale celorlalți, ci în străfundul lui. Acolo să se caute, de-acolo să meargă cu el mai departe, de-acolo să învețe să dăruiască iubire.

Mulțumesc tuturor pentru atenție și vă aștept să explorăm împreună celelalte tipare de iubire!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la 1. „Dragostea” narcisică. Vezi dacă te regăsești!

  1. Zilele acestea m-am uitat si eu in Matei 2 si l-am identificat pe Irod ca fiind un narcisist.- de la care avem de invatat. Daca avem curajul sa ne asezam in fata Oglinzii-Cuvantului Viu.
    Si m-am gandit ca Irod poate juca rolul impostorului din sufletele noastre.
    Cum arata astazi un impostor: IMPOSTORUL:
    – Traieste sub imperiul fricii
    – Isi lauda propriile realizari –ducandu-l spre IDOLATRIE
    – Nu vrea sa admita intunericul dinlauntru
    – Nu este constient de rautatea ce o provoaca in ceilalti
    – Nu poate cunoaste intimitatea in nici o relatie. Am vazut ce legatura stransa a avut IROD cu membrii familiei lui- DE ce ? Pentru ca Narcisismul sau ii exclude pe ceilalti. *Intrebarea magilor” Unde este Imparatul de curand nascut al iudeilor” a cazut ca un fulger in atmosfera palatului. Istoria consemneaza ca exact in anul aparitiei Stelei pe cer Irod si-a ucis 2 fii, pe Alexandru si pe Aristobul, de care se temea ca-I vor lua tronul.
    In total 3 copii de-ai lui si-a omorat pentru a nu ajunge la tron. Si pe Mariamne –sotia lui din gelozie- apoi a plans pentru ea.
    ..Impostorul…in continuare:
    – Insensibil fata de starile sufletesti, nevoile si visele celorlalti.
    – Este expert in deghizari inselatoare. (vedem vs 8)

  2. Cami zice:

    Abia astept continuarea 🙂

  3. Ce parere ai despre simptomele impostorului?
    Am ascultat predica. Multumesc!

    • Corespund intru totul realitatii. Mai mult, cred ca personalitatea antisociala, un grad mai adanc al tulburarii imaginii de sine, cred ca i s-ar potrivi mai tare. Ar fi interesant de vazut ce trauma – carenta afectiva majora, in perioada copilariei – i-a trasat asa un odios caracter. Daca aflii ceva, da-mi de stire!

  4. Comentariile teologice ce le-am verificat nu mi-au oferit destule informatii privitoare la educatia primita in familie. Insa stim cine se afla in spatele comportamentului sau deviant. Putem da vina pe multi factori in viata (pe circumstante, pe o rana din copilarie, pe o framantare sociala, pe lipsa de afectiune a mamei) ..insa peste toate acestea la originea „tulburarii imaginii de sine” este mereu cel care comploteaza si intuneca mintea omului. (Diavolul). Este cel care mai produce si azi Irozi -sau Nărozi i-as numi eu astazi. Efectele vazute si cunoscute de toti ne arata ca si astazi mai sunt oameni „macelariti” si ucisi datorita nebuniei si maniei unei singure persoane care ar face orice pentru a-si mentine o pozitie vremelnica sau pentru a-si proteja „mica imparatie” – fie ea o congregatie, biserica, firma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s