4. „Dragostea” triunghiulară. Vezi dacă te regăsești!


Jupiter_and_Juno_-_Frans_Christoph_JanneckSe întâmplă adesea ca, deși totul merge bine la început, unul dintre parteneri să găsească în afara relației ceea ce nu găsește în interiorul ei. Ne implicăm într-o dragoste triangulară atunci când aducem o a treia parte într-o relație.

De fapt, în copilăria noastră, triunghiurile sunt mereu prezente. Cei care au studiat atent dinamica minții unui bebeluș, au constatat că el creează un triunghi chiar și atunci când are de-a face doar cu o singură persoană, precum mama. Când primește de la mamă ceea ce dorește, are de-a face cu „mama bună”. Când nu primește, aceeași persoană este „mama rea”. De aici, spun psihanaliștii, suntem predispuși cu toții, într-o anumită măsură, triangulației. Dacă nu obținem ce dorim de la partenerul nostru, el devine „iubitul rău” și altcineva, real sau doar prezent în fantezia noastră, este „iubitul bun”.

infidelity-1024x745                Iată câteva dintre trăsăturile care indică faptul că suntem înclinați spre dragostea triunghiulară:

-negăm: „Nu-mi stă deloc în fire!”, „N-aș putea niciodată să înșel!”

-ne aflăm într-o relație stabilă și ne îndrăgostim mai mereu de o altă persoană

-unul dintre părinți a fost infidel, iar această informație ne-a marcat copilăria. Deși, în copilărie, condamnăm comportamentul părintelui infidel, atunci când partenerul nostru începe să semene cu părintele înșelat, începem să ne identificăm cu părintele infidel și să alegem aceeași variantă ca el

-dacă noi înșine am fost înșelați, din dorința de a-l face pe celălalt să simtă ce am simțit noi

-când avem impresia că nevoile noastre emoționale nu sunt satisfăcute de partenerul nostru. Nu este nimic greșit în a comunica emoțional cu alte persoane, dacă nu se ajunge la extrema de a limita comunicarea cu partenerul nostru sau la a-l denigra pe prezentul partener în ochii terțului/terților

-când discutăm imperfecțiune soțului/soției cu părinții. Aceasta conduce la o ruptură între părinții noștri și partenerii noștri și subordonează relația cu partenerul de viață – care ar trebui să fie primară – relației cu părinții

-ne-am întâlnit cu cineva care pare interesant. Apoi, îl/o întâlnim pe fratele/sora respectivului/respectivei, ni se pare mai drăguț și deja fantasmăm cum l-am putea părăsi pe primul pentru ruda sa

man-woman-talking-fkh               Remedii pentru a evita triunghiurile relaționale:

-„cea mai scurtă distanță între două puncte nu este un triunghi, ci o linie dreaptă” (Alon Gratch). Să începem să comunicăm mai mult cu partenerul nostru și să ne asumăm faptul că toate sentimentele pe care le simțim în relație aparțin relației și e bine să fie rezolvate în interiorul ei

-să evităm poziția de „mamă cicălitoare, dominantă, controlatoare și băgăreață”, pentru a nu-l transforma pe celălalt într-un băiețel iresponsabil, pasiv și inconștient

-să evităm să fim atât supuși și pasivi, preșul de șters picioarele al celuilalt, cât și poziția de războinic agresiv sau pește rece

-să ne implicăm în relații în care există un solid teren comun pentru un dialog sincer! Când nu există acest teren comun, vom căuta mereu valorile la care noi ținem în afara relației

-dacă unul dintre parteneri se maturizează, iar celălalt nu, tendința spre a căuta un partener la fel de matur crește. Dacă tu ești cel care s-a maturizat, e bine să te întorci spre prietenul tău și să-l provoci să se maturizeze, fără însă a forța nota sau a prezenta situația ca o critică. Dacă ești cel care a stagnat, e indicat să-i ceri perechii tale să te accepte o vreme așa cum ești, pentru a te putea dezvolta într-un mediu în care nu ești judecat, dar în care ești ajutat, susținut, educat

-învață să descoperi în prietenul tău și ceea ce este atrăgător, nu te concentra doar asupra cusururilor

-dacă te îndrepți spre persoane „inferioare” ție și-ți e mai ușor să evadezi în relații cu ele, apleacă-te asupra imaginii de sine: s-ar putea să cauți astfel de relații pentru că nu te simți suficient de „bărbat”, „femeie” pentru cineva de un statut socio-educațional similar ție sau s-ar putea ca, prin această relație extra, să-ți exprimi furia față de partenerul tău care te face să te simți mai puțin „bărbat”/„femeie”

Când ceea ce ne supără la ceilalți e dat pe față, pot apărea conflicte serioase. Relațiile în care unul sau amândoi sunt imaturi se clatină în acest punct și chiar se pot rupe. Totuși, cuplurile care au șanse de reușită împreună trec, tocmai în acest moment, într-o dimensiune nouă, curajoasă, în care sentimentele negative sunt exprimate și nimeni nu se isterizează, ba, mai mult, ele sunt prilejuri de devenire și de schimbare pentru amândoi. Cuplurile compatibile și mature știu că fiecare impas e, de fapt, un pas.

Sper că nu v-ați plictisit. Urmează un alt episod! Vă salut pe toți, cu multă dragoste!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s