Măștile jos, sus autenticul din noi!


baby-teeth-care         Ne naștem simpli, deschiși și sinceri. Știm să zâmbim frumos și să plângem înduioșător. Suntem, cumva, mai aproape de inocență, de puritate, de originalul și autenticul din noi. Încet, încet, începem să fim răniți de cei care-și spun oameni mari. Fiecare leziune ne doare, încercăm să vorbim despre ea, să căutăm soluții în lumea adulților, dar nu găsim. Și-atunci ne punem o mască. Fiecare rană, o nouă mască. Măștile nu pot acoperi pe de-a-ntregul însemnele loviturilor noastre lăuntrice, așa că, peste ele, mai punem alte măști. Măști peste suferințe, măști peste măști, măști peste măștile măștilor și tot așa. Până când, îngropați de vii în mecanismele noastre de apărare, din noi nu se mai vede nimic.

Mi-ar plăcea să avem o sărbătoare a sincerității. Da, o sărbătoare în care să ne spunem unii altora ce simțim, ce ne doare, ce ne bucură, ce ne place, ce ne enervează. O sărbătoare fără zâmbete false și plâns interior exhibat prin râs zgomotos. O sărbătoare în care să nu ne mai ascundem, cum avem obiceiul, acolo unde nu ne caută nimeni niciodată: în mijlocul atenției. O sărbătoare în care să avem curajul de a fi noi, biruind teama că, arătându-ne ca atare, ne vom expune iarăși, vom suferi din nou.

Mask - male to female                De fiecare dată când ne dăm jos o mască, o rană se descoperă. Dar, deopotrivă cu ea, ceva din ceea ce suntem noi va fi arătat. Oamenii care s-au înmormântat în măștile lor, ucigând în ei aproape tot ce e viu, vor fugi înspăimântați. Ei vor merge să-și joace rolul pe o scenă unde nimeni nu are viață, ci toți se prefac doar că trăiesc. Dar vor rămâne puțini lângă noi. Nu, nu fariseii atotsuficienți, ci dintr-ăștia păcătoși ca noi, mirosind a praf și cenușă. Ei nu se tem să se întâlnească cu noi, cei reali. Și, acești viteji căutători de autentic, ne vor învăța două lecții prețioase. Prima este aceea că rănile îngropate de vii nu mor niciodată. Prin urmare, e cazul ca, oricât ar durea, să le aducem la lumina zilei, în adierea vântului. Iar a doua lecție este aceea că rănile pot fi vindecate. Știu, ne temem că cicatricile nu arată la fel de bine ca măștile. În această lume nouă însă, în care ne-am regăsit cu suflete reale, a triumfat o nouă estetică. O estetică în care sufletele se ating, se îmbrățișează și dansează pe ritmurile înaltelor sfere. Când două suflete se întâlnesc, trupurile redevin ceea ce au fost într-o primordială intenție: doar purtătoare ale sufletelor de lumină. Când sufletele noastre se întâlnesc, redevenim trupuri în suflete, nu suflete în trupuri…

Măștile jos, sus autenticul din noi!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Măștile jos, sus autenticul din noi!

  1. Iulia zice:

    M-am gândit şi eu la cum “conştiinţa eului” poate adăsta în orice fel de trup, formă fizică care nu este şi alegerea noastră. Ori, în acest context, consider că este nejustificată presiunea media care spală creierii oamenilor în societatea contemporană afişând femei despletite cu danturi diamantine, bărbaţi musculoşi zâmbitori şi superfericiţi în casele lor calde, comode şi eventual folosind ultima pastă pentru spălat vase, sau consumând paste, brânză topită livrate în cea mai nouă ediţie.
    Sunt uimită cum sunt corupte minţile femeilor, ajungând în mod trist la segmentul de vârstă al adolescentelor care consumă videoclipurile musicale şi în care nu mai este suficientă afişarea unui corp frumos, ci derapează periculos tot mai mult la limita nudităţii, la folosirea portjartierului, push-up şi alte accesororii, plus limbaj cu tot felul de picanterii şi aluzii la limita vulgarului, mai mult, tot mai mult şi mă întreb până unde? Femeile sunt vulnerabilizate, expuse unei astfel de culturi că pot obţine control, influenţă, capital folosind atuu-uri fizice. Dar, mă întreb eu, cum de acceptă o femeie pentru clipa de putere şi dominaţie să fie obiect? Va veni vremea când va fi soţie şi mamă, orişicum frumuseţea este trecătoare; în societatea românească tradiţionalistă presiunea e că o femeie e neapărat şi gospodină; bărbatul nu se va mai uita cu adevărat nici un minut pe zi la soţia de lângă el, deoarece să cântărească alte atracţii adolescentine ademenitoare îi va părea perfect normal. Oameni buni, este doar industrie de făcut bani!

    • Inspirat comentariu. Pana cand? Probabil e o curba gaussiana, adica va veni si reversul. E si posibilitatea sa mergem tot mai spre rau. Deocamdata, e bine sa ne mai trezim cate unii, sa ne aprindem candelele sufletului si sa asteptam, activi si veghetori… 🙂
      Multumesc pentru simtirea comuna si gandurile impartasite!

  2. Ilie Sutu zice:

    Marea durere sunt mastile purtate in locul in care te-ai astepta cel mai putin , intre cei ce -si spun „lumina”. Tocmai de aceea cel mai infierat pacat de catre Mintuitorul a fost fatarnicia , duplicitatea .Doamne adinc ii infipt in noi raul asta , Trebuie sa lupti ca i cu fiarele cu tendinta de a purta masti . Cu toate astea nimic nu-i mai odihnitor decit „trairea in lumina „.Este reconfortant (sau datator de fiori )sa sti ca in fata Celui a carui parere despre tine conteaza cel mai mult , esti gol si descoperit , adeca fara nici un fel de masca .Multumesc ca ne faceti parte de gindurile care va imbogatesc si ne imbogatesc !

  3. pety zice:

    As recomanda: „cu precautie”. Datul jos a mastii presupune maturitate. Socul repercursiunilor negative (efectelor secundare) poate fi atat de mare, incat purtarea mastii sa fie necesara si irevocabila. Adevarul ma face slobod in masura in care EU sunt eliberat (de prejudecati, de resentimente, de rani, de orgoliu, etc., etc.).

  4. Pingback: Măştile… benefice | Ascensor Spiritual

  5. Ana Anutza zice:

    Nimic nu poate fi mai inaltator decat pacea launtrica si libertatea de a fi asa cum iti doresti !

  6. Otto zice:

    Vreau sa fiu autentic,fara masti, dar in ce conditii e bine sa fiu asa?… Fata de cine sa nu mai port masca, in ce imprejurari?

    • A fi autentic nu e bine sa fie confundat cu exhibitionismul simtirilor mele, in fata tuturor. Pot sa fiu autentic, eu insumi, fara sa incerc sa par altcineva, dar nedezvaluind o parte din mine, atunci cand simt ca celalalt nu poate suporta ceea ce eu ii transmit, ca e impovarator pentru el sa ma arat cu toate ale mele. Deci arat atat din mine cat nu devine ofensator sau impovarator pentru celalalt, dar acel ceva pe care-l arat face parte din mine, nu e o copie a ceva ce nu se potriveste deloc cu mine.

      • Otto zice:

        Foarte pretios raspuns pentru mine…
        Am inteles ca trebuie sa am grija de cel caruia ma exprim, dar cu mine cum ramane?
        Cum sa ma protejez de atitudinea rautacioasa a unora atunci cand sunt sincer cu ei?
        Chiar trebuie sa fiu autentic cu toti, desi ei nu ar fi afectati rau de ceeea ce le spun despre mine, dar sunt eu afectat negativ de atitudinea lor nepotrivita in urma impartasirii mele?(Atitudine a lor care m-a determinat sa nu mai fiu deschis de teama respingerii, ranirii, etc.)
        Intreb acestea fiindca simt nevoia sa fiu cunoscut de oameni, sa fiu real cu ei, sa nu ma mai chinui sa dau alta impresie fata de ei.
        Chiar daca nu sunt acceptat, nu sunt inteles, nu sunt crezut, tot trebuie sa fiu autentic?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s