De la spiritualitate și „Circ psihiatric” la oamenii de aici și de dincolo – un interviu deosebit cu actorul Adrian Lepădatu-


-Îți mulțumesc, Adi, pentru că ne faci iarăși onoarea de a ne fi alături! Interviul cu tine de data trecută s-a bucurat de o mare popularitate. Ce a însemnat pentru tine?

pf_1419601455-Și eu îți mulțumesc mult, dragul meu prieten spiritual, Andrei :), pentru că te-ai gândit din nou la mine și pentru că ai păstrat legătura cu mine! Le mulțumesc și cititorilor tăi pentru interesul manifestat! Înseamnă foarte mult pentru mine faptul că sunt apreciat, că pot să împărtășesc din experiențele mele de viață și profesionale. Mă bucură faptul că inițiativa acestui interviu vine din partea ta, deoarece și eu te apreciez și te urmăresc cu mult interes. Rezonez mult cu zona aceasta spirituală, nu doar de când am devenit artist cu adevărat, ci consider că din adolescență am început să-mi descopăr această latură și să o cultiv. Dacă mă gândesc bine, chiar de mic eram puțin mai diferit față de alți copii, prin personalitatea mea dezinvoltă, creativitate, empatia față de ceilalți, sensibilitatea și apropierea de Dumnezeu. În parte, bunica mea e responsabilă de aceasta, ducându-mă cu ea la Biserică și învățându-mă rugăciuni. Așadar pot să-ți spun că înseamnă mult pentru mine faptul că putem comunica și prin intermediul blogului tău, la care sunt părtași și alți prieteni virtuali și spirituali. Îți sunt profund recunoscător!

-Mulțumesc mult de cuvintele frumoase, Adi! Acum ești actor. Ai terminat facultatea. E altfel să fii actor decât ți-ai imaginat când erai student? Ce este așa cum te-ai așteptat, ce te-a surprins?

10410102_1782390151986157_4671953147763620535_n– Așa este. Acum sunt actor cu acte în regulă, cum se spune, și am făcut din asta o profesie și un mod de viață, pot spune. Este rațiunea mea de a trăi, de a-mi manifesta bucuriile, tristețile, având posibilitatea să le arăt fie pe scenă, fie pe un platou de filmare. Sigur că este diferit când închei perioada studenției în care  îți dorești să înveți cât mai mult, ești mai liber, protejat și concentrat pe studiu și practică. O dată cu absolvirea începe adevărata provocare pentru a pune în practică tot ce ai acumulat pe parcursul celor trei ani de studenție, foarte puțini de altfel, dorindu-ți să joci în piese de teatru și film. Ca actor profesionist, începi să cauți proiecte care ți se potrivesc, în care voiești să fii alături de regizori cu care tânjești să lucrezi, pe care trebuie să-i „curtezi” profesional -cum îmi place mie să spun-, pentru a te vedea și a-și dori, la rândul lor, să lucreze cu tine. De aceea, trebuie să mergi la foarte multe castinguri anunțate sau, de multe ori, cu circuit închis. Despre castinguri auzi doar printr-un coleg sau dacă respectivul regizor te știe, fie pentru că te-a văzut jucând -ceea ce este mai puțin probabil-, fie pentru că te-a cunoscut într-o anumită conjunctură. Diferența este aceea că începi lupta pentru existență, pentru a evolua în profesie, pentru a avea cât mai mult de lucru. Nu e tocmai lucru ușor, deoarece suntem foarte mulți actori: „Mulți chemați, puțini aleși”.  Din ceea ce mă așteptam, se întâmplă puțin, și iarăși o spun cu părere de rău, dar nu vreau să mă plâng sau să fac din asta o tragedie. O spun doar ca pe o realitate bine cunoscută. Există totuși satisfacția de a practica ceea ce mi-am dorit și bucuria de a fi într-un proiect pe care mi l-am dorit, de a lucra cu un regizor potrivit și de a face ceea ce îmi place cu adevărat, doar că nu s-a împlinit încă tot ce mi-am dorit.

– Ce-ai mai făcut, între timp?

32167_439memodif807– De la primul interviu, după cum știi, am absolvit facultatea și am avut mici proiecte: am participat la un concurs național „10 minutes plays” organizat de „Godot Cafe Teatru” din București, unul dintre cele mai bune spații unde se joacă mult teatru independent, și în cadrul căruia am obținut premiul pentru cel mai bun spectacol „Permise auto și înregistrări ” de Nick Zagone. Am avut reprezentații în locația menționată, „Godot Cafe Teatru”, în datele de  13 iunie și 26 iunie. În același concurs, am fost nominalizat și pentru Cel mai bun actor pentru rolul bărbatului din acest spectacol. Am mai avut un rol, tot în cadrul aceluiași concurs, rolul copilului din spectacolul „Vise de buruieni” de Eric Kaiser.

_DSC1115Apoi a urmat un alt concurs național, numit „24 hours play” în cadrul „Festivalului Național de Teatru Independent – ediția a doua”, desfășurat la Teatrul Mignion din București, unde, de asemenea, am obținut premiul pentru cel mai bun spectacol „Interioare delicat mobilate” de Lorin Sterian, în regia lui George Dușu și premiul pentru cel mai bun actor. Acestea au fost cele mai importante realizări, iar la scurt timp după acest concurs am fost sunat de una dintre artistele circului italian „Acquatico Bellucci”, Sandy Medini, cunoscut de public de la emisiunea ”Serviți, vă rog!” difuzată pe postul Pro Tv, care mi-a propus să merg în Italia să lucrez alături de ei la un show grandios de teatru-circ. Acest proiect s-a numit „Psychiatric Cyrcus” și  fost realizat de ea și de mama sa, Loredana Belluci, patroana circului, alături de tatăl lor Mario Medini, împreună cu Jennifer Medini, cea de a doua artistă, soră cu Sandy Medini.

-Vorbește-ne despre experiența ta cu „Psychiatric Cyrcus”! Ce este, ce face și ce rol ai jucat tu acolo?

IMG_0855-Desigur, cu plăcere. „Psychiatric Cyrcus” este un nou concept de teatru-circ, care are la bază un spectacol conceput doar din teatru și numere de acrobație de circ, fără animale. Pentru că aveau nevoie de actori, prima persoană la care s-au gândit am fost eu, alături de alți actori italieni, artiști acrobați italieni și români. O dată ce i-am cunoscut, am fost fascinat de lumea lor artistică și de modul lor de viață, încât mi-am dorit să am șansa să lucrez cu ei. Atunci nu a fost posibil, deoarece nu mă încadram în show-ul lor și nici nu aveam experiența necesară, nici vârsta și maturitatea, dar iată că, după câțiva ani, păstrând legătura, întâmplarea fericită a făcut ca ei să creeze acest concept de spectacol în care m-am încadrat perfect ca actor. Rolul meu în cadrul spectacolului a fost unul foarte ofertant, dar au fost mai multe roluri propriu-zise. Unul dintre ele, cel mai bun, care m-a bucurat mult și m-a provocat ca actor, a fost acela al unui pacient bolnav mintal care era extrem de violent și, de aceea, purta o mască și o cămașă de forță. 1484678_10203976668792858_7783002042617604022_nApoi spectacolul se desfășura în mai multe etape pe baza unei povești reale pe care nu o pot explica aici pe larg, deoarece ar dura prea mult, dar care poate fi citita pe internet, în italiană.

-Ce a însemnat „Psychiatric Cyrcus” pentru tine?

_DSC0712– A însemnat foarte mult pentru mine această experiență profesională, în primul rând deoarece totul s-a desfășurat în Italia, la un nivel profesional de cea mai bună calitate prin profesionalismul întregii echipe de artiști internaționali, regizor, coregraf și familia italiană de artiști. Am învățat foarte multe ca artist și m-am descoperit pe mine, am evoluat mult și m-am apropiat de profesionalism. Aici, în România, este foarte greu să obții astfel de performanțe, deoarece nu ai șansa de a lucra atât de mult. Acolo aveam spectacole zilnice, iar, în weekend-uri, erau câte două spectacole pe zi, ceea ce m-a ajutat să devin mai bun ca actor și să dobândesc aptitudini mult mai bune. Așadar, totul a fost la superlativ.

-Pe unde ai umblat, prin lume?
-Am fost în mai multe orașe din Italia, am vizitat și Venezia, de care m-am îndragostit iremediabil, și mi-am promis că voi mai merge cu siguranță într-o vacanță. Îmi doresc să mai merg acolo, fie în vizită, fie să lucrez, sau chiar îmbinandu-le foarte bine, pentru că mi-am dat seama că îmi place mult și mă ajută enorm să evoluez ca om și artist. Mi-am dorit și am simțit dintotdeauna că pot face mai mult, că îmi place să călătoresc și, o dată cu această experiență profesională, îmi doresc să lucrez mai mult în proiecte internaționale.

-Cum sunt oamenii pe acolo? Ce a rezonat în tine intrând în contact cu oameni și locuri noi? Ce te-a atins? Ce te-a mișcat?

-Oamenii sunt mult mai relaxați acolo, mult mai deschiși, mai puțin îndoctrinați și înverșunați față de tot ce îi înconjoară. Noi, din păcate, suntem mult prea încăpățânați să facem, să trăim, să răzbatem, ceea ce nu ne ajută foarte mult, deoarece e bine ca lucrurile să fie făcute în viață cu înțelepciune, cu calm, bunăvoință și relaxare. Dacă ne încrâncenăm, nu putem obține rezultate foarte bune. Fugim după bani zi de zi, ne frustrăm și devenim răi, insensibili, ne lăsăm conduși de sentimente meschine și avem prejudecăți. Cultura și civilizația din afară te ajută să conștientizezi că poți reuși cu ambiție, determinare, dar este nevoie și de relaxare, de detașare de prejudecăți, de  judecăți de valoare. Noi ne judecăm foarte mult între noi, ne bârfim, ne criticăm, ori ei sunt mai puțin atenți la detalii și la cum e celălalt, diferit de ei înșiși, se salută pe stradă cu respect și cu valorizare reciprocă. Am rezonat mult cu mentalitatea lor deschisă. Există desigur și la ei lucruri mai puțin plăcute sau dificultăți, dar ele sunt mai mult legate de ceea ce se întâmplă politic, mai puțin cultural sau uman. Oamenii sunt diverși oricum peste tot, sunt și mai buni și mai puțin buni, dar, în general, există o educație și o civilizație axate pe respectul semenului tău, pe care sper să le obținem și noi în decursul anilor.

-Ți-a fost dor de casă? Ce anume ți-a lipsit?

-Sigur că mi-a fost dor de familie, de casă, de prieteni și de țară, așa cum e ea, cu bune și rele, dar am fost împlinit profesional și uman. Mi-au lipsit prietenii și familia, obiceiurile de aici, tradițiile, sărbătorile noastre, deoarece ei sunt de altă religie, cea catolică.

-Ce ne pregătești, Adi? Ce urmează în viața ta artistică?

-Deocamdată nu pot vorbi foarte mult, pentru că vreau să se concretizeze, dar pot să spun că voi avea câteva proiecte importante. Unul este legat de teatru și îi aparține unui regizor american important. Celălalt, de film, este al unui regizor român cunoscut. Sunt  proiecte pe care mi le-am dorit și pe care sper să le duc la sfârșit și să pot să vorbesc mai mult după ce ele prind viață. Așa suntem noi artiștii, puțin mai superstițioși din teama și dorința de fi bine. 🙂

-Transmite-le un gând tuturor cititorilor acestui blog care te apreciază și cred în tine!

32167_439memodif807-Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au apreciat și citit primul interviu, sper să le placă și acesta. Îți mulțumesc ție, în primul rând, pentru că ești un om special, pe care îl apreciez mult, și îți sunt profund recunoscător pentru atenția ta și pentru faptul că ai crezut și crezi în mine! Iar celor care vor citi acest interviu, le transmit toate gândurile de bine și vreau să știe că sunt o persoană extrem de deschisă și am răspuns cu toată sinceritatea. Îi invit pe toți doritorii să mă descopere, ca artist, la teatrul din București și in proiectele de film ce vor fi postate, sper, și pe pagina de facebook:  https://www.facebook.com/adrianlepadatuart

Dumnezeu să ne binecuvânteze! Cu mult drag și recunoștință!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s