Eu, între oglinzile vieții


justin-timberlake-mirrors           Recunosc că nu sunt genul care să petreacă mult timp în oglindă. Mi se pare un efort inutil, nociv comodității mele ancestrale. Dar astăzi, intenționez să vă vorbesc despre altfel de oglinzi. Despre două oglinzi în care eu mă privesc mereu și mereu. De când am început să mă zăresc, tot privesc, ba într-una, ba în cealaltă. Și, dacă sunteți ca mine, adică om, probabil și dvs faceți la fel.

  1. Prima oglindă este oglinda exterioară. Privesc în ea ca să văd cum mă percep ceilalți. De-a lungul vremii, am primit învățături diferite cu privire la această oglindă. Au fost voci care mi-au spus că ea e tot ce contează. Că felul în care mă văd alții îmi asigură renumele, prestigiul, succesul, reușita în viață. „-Hei, ia-ți o mașină bună, un telefon mobil bun, haine de firmă, fă-ți liposucție, mai mergi și tu la sală, bagă-ți lentile sau bagă-ți mințile-n cap!”. „-De ce vrei tu să fii diferit de ceilalți?”, „-Fii și tu ca restul!”, etc. Când merg să mă tund, doamna frizer mă întreabă consecvent: „-Nu vreți și sprâncenele? Sunteți sigur?”. „-Lasă-mi, tu, duduie, sprâncenele-n pace, ce ai cu ele?”, îi răspund în gând. Oricât aș ignora vocile celor din jur, ele sunt importante pentru mine. Da, felul în care mă percep ceilalți contează pentru mine. Dacă aș alege să nu mă uit în această oglindă, viața mea ar fi marcată de egoism, de un exhibiționism care i-ar putea răni pe ceilalți. Și, care, în niciun caz, nu m-ar împlini. Dacă aș alege să-mi ordonez viața după pretențiile celorlalți, m-aș pierde pe mine, aș deveni un conformist, stingând în mine ceea ce-mi este propriu, unic, irepetabil, original.
  2. Cea de-a doua oglindă este oglinda interioară. În momentele mele de introspecție, nu puține, ca fire meditativă, mă uit cu băgare de seamă în ea. Uneori îmi place de mine. Îmi place, de pildă, că-mi pot gestiona simțămintele și impulsurile, că am o oarecare tendință la echilibru și cumpătare. Că am ochi albaștri și un zâmbet drăguț(el). Îmi place ce lucrez și ce rezultate am în urma muncii depuse. Nu-mi plac multe. Uneori, nu-mi place chipul meu. Nici seriozitatea și implicarea în toate lucrurile înfăptuite, care mă consumă. Dar, revenind, oglinda interioară este importantă pentru mine. Felul în care mă văd contează. Pentru că, în esență, „sunt ceea ce sunt atunci când sunt singur cu mine însumi”. Dacă nu mă mai văd, dacă nu mă mai aud, alunec în isterie sau în narcisism, îmi ascund sufletul rănit în spatele măștilor și joc roluri care să atragă aplauzele celorlalți. Când nu mă mai iubesc, fac tot posibilul să mă fac iubit de ceilalți, doar-doar voi căpăta și eu un strop din dragostea după care sufletul meu tânjește. Când mă văd prea tare și numai pe mine, pierd din vedere raportarea la ceilalți și viața mea sărăcește: deși universul meu interior e bogat, cel exterior e pustiit. Așa se întâmplă, de exemplu, când sunt deprimat: mă izolez, mă închid în cochilia mea, trag obloanele, fac întuneric și rece.

Am două oglinzi. Mereu. A mă uita la timp, cu măsură, în amândouă, ține de măiestria de a-mi trăi viața. Și în existența mea, ca și în trafic, viața are prioritate. De aceea, aleg să nu omit niciuna dintre cele două oglinzi, oricât m-ar durea când văd, în ele, ce multe mai am de îndreptat. 😉

Dar dvs.? Cum stați cu oglinzile? 😛

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Eu, între oglinzile vieții

  1. Carmen zice:

    Oglinda exterioara este de fapt formata din mai multe oglinzi. Ce te faci cand acestea iti arata lucruri total diferite…? Niciodata nu poti multumi pe toata lumea, nici nu e sanatos sa incerci! Cand mama incepe sa planga ca esti prea slaba in timp ce fiica ta iti spune ca esti prea grasa iar tu te simti perfect, important e cum te simti tu. Asta e simplu!
    Mai greu e cand un apropiat iti spune zilnic ca esti urata si pari penibila incercand sa te comporti ca si cand ai fi frumoasa; iti spune ca celor din jur le este mila sau rusine sa iti spuna cat de urata, batrana sau pitica esti…. Cu asta e mai greu. La inceput stii ca e doar rautate dar pe masura ce ti se tot repeta, te uiti in oglinda si incepi sa vezi ca ai din ce in ce mai multe defecte… Iti tot repeti ca esti tot tu, ca nu esti proasta, ca iti dai seama ca esti influentata de rautatea cuiva, dar degeaba! Te uiti si de la o zi la alta defectele se inmultesc si devin mai evidente si persista acolo, in fundul creierului o voce mica care repeta: si daca are dreptate? Si daca eu ma supraestimam?
    Asa o oglinda exterioara o influenteaza pe cea interioara si nu mai este niciun echilibru. Probabil ca problema asta are o denumire medicala dar eu doar asa am stiut sa o expun.

  2. Sunt introvertita si nonconformista. Ma intereseaza oglinda exterioara in masura in care imi poate oferi un anumit confort, insa nu conteaza foarte mult pentru mine. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s