Tu n-ai comis abuz niciodată?

Este mare zarvă, în țară, pe tema subiectului unei fete violate de mai mulți băieți. Am stat să mă gândesc dacă să scriu sau să nu scriu acest articol. Din mai multe pricini, am avut rețineri. Este un subiect delicat și, probabil, mulți dintre dvs ați fost atinși în corzile sensibile ale sufletelor dvs. Eu vă propun o privire menită să înțeleagă, să cuprindă fenomenul abuzului și locul lui în viața noastră, iar, netunând și nefulgerând, neanatemnizând nicio parte dintre cele două implicate, adică „agresorul” și „victima”, cu siguranță îi voi nemulțumi ba pe unii, ba pe ceilalți. În final, mă tem ca nu cumva mesajul meu să aprindă mai tare „farurile” de apărare ale unora dintre dvs., în loc să vă ajute să vă analizați introspectiv și să consimțiți cu cei implicați în această tragedie. Și, totuși, scriu… Poate scriu pentru mine. De fapt, da, cred că întâi pentru mine scriu! 😛

Am folosit cuvântul „tragedie. Violul este o tragedie. Să forțezi pe cineva la acte care implică sfâșierea rușinii induce în acea persoană răni adânci. Langle, părintele analizei existențiale, asemăna rușinea cu perdeaua care stă în fața persoanei, apărând-o. Dincolo de perdea, se află intimitatea noastră. Se află polul gingaș, sensibil, al nostru. Iar acolo, în intimitate, nu lăsăm pe nimeni să intre, decât cu acordul nostru. Sau bine ar fi să învățăm să facem asta. Viața noastră privată nu este prilej de scandal de presă. Exibiționismul de care unii dintre noi dau dovadă, vorbind „deschis” despre lucruri ce ar fi bine să le păstreze sub pecetea tainei sau etalându-și provocator părți intime ale corpului, este semn al „perdelei rupte”, al rușinii „violate”. A abuza de cineva, fizic sau emoțional, este, printre altele, semn că tu ai fost abuzat, că porți în suflet răni deschise. Iar rănile îngropate de vii nu mor niciodată. Pe fată o doare trupul și o doare sufletul. O doare puternic. Dintr-o dată, cursul firesc al vieții ei a fost întrerupt. Ce fragilitate va naște în ea, ce rezerve față de bărbați, ce inhibiții fizice și emoționale, doar structura ei lăuntrică, resursele ei interioare și seriozitatea cu care va lucra psihoterapic cu ea însăși și cu emoțiile ei vor putea spune.

Eu vă propun însă altceva. În „umbra” acestui eveniment, ce ar fi să ne răspundem sincer la următoarea întrebare: „-Eu n-am comis niciodată niciun abuz? Abuzez de oameni, în mod curent, fără să-mi dau seama? Cum mă simt eu, când cineva abuzează de mine? Cum se simte cel de care eu abuzez?” În practica mea psihiatrică, am constatat că problema abuzului e un fel de leitmotiv, adică e cam în toate cazurile motiv de suferință lăuntrică și unul dintre cauzele pentru care pacientul se prezintă la mine. De cele mai multe ori, pentru că nu are conotațiile violului fizic, abuzul trece neobservat. Dar doare și lasă urme nebănuite. Ai comis un abuz față de o altă persoană dacă:

-l-ai lovit, i-ai adresat cuvinte jignitoare sau sarcastice

-l-ai comparat cu alții

-i-ai umblat în lucrurile personale, fără a-i cere permisiunea

-i-ai dat sfaturi fără să ți le ceară

-ai dat răspunsuri în locul lui, deși nu trăiești viața sa: „eu, dac-aș fi în locul tău…”. Nu ești „în locul lui”, ești „în locul tău”. Rămâi pe „tarlaua” ta, „bre”!

-l-ai șantajat emoțional: „dacă nu faci ca mine, vezi tu!”, „dacă nu ești cuminte, moare mamițica! Vrei să moară mamițica?”

-i-ai făcut complimente cu scopul de a te pune bine cu el, de a obține de la el simpatia sau favorul său

-ai intrat în camera lui fără să bați la ușă

-i-ai verificat, în lipsă și fără știrea sa, telefonul mobil, contul de facebook, ș.a.

-șef fiind, i-ai pus angajatului tău mijloace de monitorizare, fără a-l avertiza, în prealabil, că activitatea la locul de muncă e supusă controlului

-i-ai făcut o vizită inopinată, fără să-l anunți în prealabil

-ai insistat cu apelurile telefonice, deși ai văzut că nu ți-a răspuns o dată

-te-ai folosit de poziția ta de autoritate, pentru a-ți exercita controlul asupra lui și a-l supune orb voinței tale

-te-ai folosit de imaginea lui ca să ieși în evidență, ca să fii și tu văzut

-ai dezvăluit altuia mistere ale lui, proprii, pe care le-a discutat intim cu tine

-ai vorbit despre el, în absența lui, nu „de bine”, ci spre înjosire și răzbunare

Lista poate continua. Nu mi-am propus să epuizez subiectul. Ci doar să supun atenției dvs realitatea abuzului, în ale cărui mreje suntem și noi cuprinși, în fiecare zi. Îmi doresc câteva lucruri prin acest mic buletin informativ pe chestiunea abuzului. Îmi doresc, întâi de toate, să ne eliberăm de povara acestei înșelări: „eu niciodată…”. „-Eu niciodată nu aș comite o astfel de faptă!”. Dincolo de mesajul ascuns al acestei afirmații, „eu niciodată nu aș comite o astfel de faptă, pentru că eu sunt mai bun decât cei care au făcut treaba asta”, vreau să-ți spun, cât se poate de serios: „-Eu niciodată n-aș băga mâna în foc pentru tine. Și nici pentru mine. Câte din lucrurile pe care am spus, odinioară, că nu le-am face niciodată, le-am făcut?” Sună dur, ăh? Apoi, bine, bine, n-ai comite viol, dar de unde știi că rănile pe care le-ai făcut altora -și poate continui să le faci zilnic-, nu lasă în inimile lor același dureros ecou? N-ar fi bine să încetezi cu abuzurile „mici” -de pildă să te oprești din zvonistică, să pui fermoar la gură și, apoi, să întrebi constant „-Pot să?”, „-Îmi dai voie?”, să înveți ce înseamnă, cu toată ființa, a spune „-Te rog!”, „-Mulțumesc!”, „-Apreciez!”- ? Te mai invit la o treabă, mai delicată apoi. Să simți cu cei acuzați! Dap, cu ăștia cărora le spui „violatori”. Nu mă interesează părerea ta cu privire la ce „ar trebui” să se întâmple cu ei. Mă interesează acest aspect: „con-simțirea”, „simțirea-împreună-cu-ei”. Am impresia că le-am pus o etichetă și nici nu ne mai mișcă drama lor interioară. Sunt și ei oameni. Au și ei familii. Bine, bine, vor fi toți niște insensibili. Dar sunt convins că, pe undeva, o mamă, un tată, sau, dacă nu, o bunică, un unchi, un prieten, o cunoștință plânge pentru ei. Și dacă nu plâng „ai lui”, ce te oprește pe tine a o face? Și da, ultima treabă, care e, de fapt, o rugăminte. Asta ca de la iubitor de facebook la iubitor de facebook. Ai putea, te rog frumos, să nu mai pui pe internet imagini cu chipul celor implicați, fie ale fetei abuzate, fie ale băieților abuzatori? Ai putea să nu mai contribui și tu la „demascarea” lor? Ai putea să nu mai înfigi și tu cuțitul în rană și să nu adâncești, mai mult, răul înfăptuit?

Poate sunt un visător, dar încă am tăria de a mai crede în noi. În mine, în tine. În vindecarea fetei. În reabilitatea morală a băieților. Sunt convins că lumea nu se va face mai bună dacă „justiția își va face treaba”, ce-o mai fi însemnând și asta!(?) Lumea se va schimba începând de la noi. De la mine, de la tine. Nu prin înnăsprirea pedepselor, nici măcar asupra sinelui. Ci printr-o sinceră și corectă analiză interioară. Prin a ne uita la ce ne-au făcut alții ieri și ne doare azi și a lua hotărârea solemnă să întrerupem, în dreptul nostru, seria abuzurilor. Și da, prin a trăi, la modul ferm, spusele lui I(i)sus:

„-De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poți să zici fratelui tău: „-Frate, lasă-mă să-ți scot paiul din ochi”, și, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Luca 6, 41-42).

„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra…” Ioan 8,7.