Mai degrabă respingi sau mai degrabă te laşi invadat?


Why women reject perfect men„Tendinţa de raportare la mediu ca o casă deschisă pare a fi legată de creşterea în preajma unor adulţi care au invadat în mod constant graniţele persoanei prin: aşteptări de a performa, reguli şi norme constante de comportament, cerinţe de adaptare la nevoile narcisice ale adulţilor. Cu astfel de imixtiuni, percepţiile şi nevoile copilului aflat în creştere sunt în mod constant înlocuite cu ale celorlalţi şi reglarea contactului la graniţă al copilului este perturbată.

Împotriva unor astfel de presiuni de graniţă, copilul are două opţiuni principale: 1. să renunţe la sinele său şi să se pună în slujba celuilalt, îngropându-şi propriile nevoi atât de adânc, încât acestea să nu se poată ciocni cu nevoile celuilalt; 2. să compenseze prin închiderea graniţelor în faţa oricărui contact care poate fi străin şi neasimilabil şi/sau prin atacarea oricărei apropieri de graniţa sa, ca măsură preventivă. Prima opţiune este similară casei lovite de vânt, locatarul fiind baricadat într-o cameră din interior – în timp ce el se află la adăpost de vânt, în restul casei nu se poate locui confortabil. Cea de-a doua opţiune este similară situaţiei în care locatarul închide toate ferestrele, făcând casa impermeabilă la orice mişcare a aerului şi instalând ventilatoare mari pentru a contracara orice briză care ar putea sufla în pereţii exteriori.

Dilema esenţială este aceeaşi, cu toate că stilurile de contact sunt aparent opuse: selectarea noului asimilabil şi a respingerii noului neasimilabil. În prima opţiune, nu are loc nicio hrănire în urma contactului, deoarece nu există sinele care să facă munca de asimilare a ceea ce este preluat peste graniţă. În cea de-a doua opţiune, se preia foarte puţin în interior, astfel că sinele nu are ce să asimileze. Prima rezultă în urma unei graniţe insuficient stabilite, iar cea de-a doua în urma unei graniţe exagerate. Lucrul terapeutic constă, în ambele cazuri, în dezvoltarea conştientizării modalităţilor prin care persoana se blochează în gestionarea procesului său de graniţă şi în recuperarea capacităţii de a-şi stabili limite flexibile şi receptive. Pentru a reveni la analogia cu casa, aceasta înseamnă a învăţa că poate fi reglată deschiderea ferestrelor pentru a permite intrarea aerului proaspăt şi a luminii şi că pot fi plantaţi atâţia copaci cât este necesar pentru a crea o distanţă potrivită, fără a fi nevoie să fie ridicate ziduri în faţa contactului.”

„Procesul corporal”, James Kepner, pg. 252-253

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s