Doliul și depresia în opera „După plâns” a lui Cristian Fulaș


„Când curge lacrima, izbucnește viața” – Goethe

  res_13277e88129cd505eebea2fdc2aaee16_450x450_es9l            Se întâmplă, și nu de puține ori, să simțim că viața noastră se oprește, că apa existenței noastre nu mai cunoaște o curgere lină, firească, ci, din contră, rămâne să băltească în noi, copleșindu-ne cu tulburătoarea întristare. Noi intrăm în doliu nu numai după moartea unor ființe dragi, noi parcurgem doliul după orice pierdere. Suferim când ne moare o persoană, dar suferim și când ne moare o iubire sau când ne mor visurile. Natural, suntem înzestrați cu mecanismele necesare trecerii peste orice ne-a păgubit. Uneori, nu reușim să biruim; atunci doliul se blochează, doliul barat conduce la depresie, iar depresia se asociază, ca în cazul prezentat de Cristi, cu dependența: „Depresia mea se manifestă prin îndepărtare, printr-o secționare a posibilelor legături cu lumea. Nu e o formă gravă, e doar ceva ce mă ține pe loc, ancora care nu mă lasă niciodată să mă deplasez în afara maimultcaprezentului, în afara stării primare a conștiinței, cea fără trecut și fără viitor, fără sentimente și fără resentimente, fără amintiri și fără planuri. Fără mine, la limită” – pg. 71. Cartea lui Cristi nu este un simplu roman biografic, asezonat cu salată de imaginație și cu filosofie existențială; romanul lui Cristi, „După plâns”, este o cheie validă a parcurgerii doliului, a eliberării albiei vieții.

Descrie Cristi o stare aparte, „o formă particulară a doliului” (Langle), regretul, „regret” pe care analiza existențială îl numește „doliu după sine”. Se deplânge Cristi, simte că prejudiul suferit este din cauza lui, prin intermediul lui: „Plâng. Plâng pentru anii pe care nu i-am trăit și pentru anii pe care nu îi mai pot trăi, pentru tot ce nu am fost și pentru tot ce nu pot fi: nici un stricat reușit, nici recuperat cum trebuie… Regret până și regretele mele, regret momentul când m-am apucat să mă las și am renunțat, m-am părăsit pe mine, m-am șters din lume. Ca să ce?… Dacă nu am iubit până acum, voi iubi de acum încolo? Dacă nu am vorbit, voi vorbi? Dacă nu am trăit, voi trăi?” –  pg 173. „Ce înseamnă, în cele din urmă, compromisul ăsta? Cine mai sunt eu, în condițiile date?… Mă gândesc la mine, la compromisul uriaș care a devenit viața mea și la nemulțumirea care emană din tot ceea ce fac” – pg. 36. Dar ca să ajungă la această analiză interioară, personajul central al cărții întreprinde primul lucru salvator în doliu -și, implicit, în depresie– stă cu el! Așadar, cel dintâi act izbăvitor în pierdere este să stăm cu noi, oricât ne-ar fi de greu și oricât am dori să fugim de noi: „Stau în noaptea asta, o noapte ca oricare alta, și mă gândesc la mine…”  Stăm cu noi, acceptăm să fie și plângem. Frumos spune analiza existențială: „Vestea pe care mi-o dau lacrimile este că, în ciuda a tot și a toate, cu toate că am crezut că viața mea e pierdută, în mine a rămas ceva viu. În mijlocul acestui dezastru, ajunge și la mine și se face simțit răspunsul vieții. Această vibrație interioară pe care o simt și care mă străbate este expresia vieții celei noi care se instalează în mine sau a celei vechi care n-a murit încă de tot” (Alfried Langle, părintele analizei existențiale).

Ce face Cristi după ce stă cu el? Începe și vorbește singur. Vorbește cu el. Între el și sine se înfiripă o vorbire interioară, un dialog interior. Așadar, pasul doi pe cărarea ieșirii din doliu este să vorbim cu noi. Vă sperie? Și Cristi se înfioară. I se pare ciudat, straniu, bizar, ieșit din comun. Să fie oare asocierea pe care o face cu solilocvia din psihoze, iar temerea lui să-și aibă obârșia în experiența ca psihoterapeut? Să fie sancțiunea socială pe care vorbitul cu sine o aduce, internalizată? Să fie o rezistență în parcurgerea doliului? „Acest gând mă sperie, nu îmi place realitatea asta în care vorbesc singur pe o cărare de munte, în mijlocul unui pârâu” – pg 84. „.`-Auzi, mă, m-am pomenit vorbind singur pe deal, ce chestie!`. ‚-Cum, brothere, vorbeai singur?’. ,Uite aşa. La un moment dat, mi-am dat seama că vorbeam singur, ca babele alea nebune. Ciudat’. ,-Mă brothere, mai odihneşte-te şi tu!’.” – pg. 84. „Există ceea ce aud, discursul meu interior care mă face să îmi pierd minţile uneori” – pg 98. În această vorbire interioară, ne plângem de milă, ne compătimim. Apoi, ne îmbărbătăm: „Asta trebuie să doară acum, dar vei vedea că tot are să fie cumva!” (Langle). În sfârșit, acest grai lăuntric se continuă cu grija față de sine, cu o o dedicare față de el care îl determină pe Cristi să se cruțe pentru o vreme, să se privească pe sine ca pe o persoană suferindă și angajată în vindecarea sa: în vârf de munte, cu el și cu prieteni suportivi, cu economică implicare în rezolvarea problemelor celorlalți.

  1. Acceptăm pierderea, lăsăm să fie.
  2.  Vorbim cu noi înșine.
  3.  Ne orientăm spre viitor. Dacă am acceptat trecutul, putem să ne îngrijim de viitor. Dacă nu, nu… Acum, în cel de-al treilea pas, suntem puși în fața întrebării: „viața care mi-a mai rămas merită să fie trăită? Cum poate decurge viața mea cu această pierdere?” Uitați ce bine surprinde Cristian Fulaș această etapă: „cumva deja port doliu, cumva nu vreau să plec din lumea asta și ar trebui să mă mai gândesc, să mai aștept să văd ce se întâmplă. Dacă se mai întâmplă ceva și ratez, dacă iar plec și îmi pare rău?” – pg 165. În această orientare și deschidere spre viitor, nu negăm trecutul, dar ne raportăm altfel la el: „Dumitru avea să moară într-o zi, mulți dintre ai mei urmau să pățească la fel. Și am știut că va mai durea și altă dată, dar durerea mea nu schimbă nimic din realitate. Cu oamenii ăia am trăit, ei au fost familia mea ani de zile, cum să nu doară? Dar știam că eu am plecat, nu mai sunt printre ei, nu mai sunt așa…” – pg 268. După ce se închide o ușă a vieții, se deschide o fereastră. Așa se încheie doliurile noastre, dacă se încheie, cu „asumarea altor relații, a altor valori”: „ratez începuturi după începuturi, scriu, rescriu, șterg, nici eu nu mai știu ce să fac. Dar știu un lucru: tocmai acel roman, o Carte, ar putea să îmi dea, la un moment dat, senzația că am lăsat și eu ceva pe lumea asta, că am devenit ceva în memoria colectivă. Un titlu și un autor, da, dar ce realizare!” – pg 53. Țin „realizarea” aceasta în mână, încă în al doilea volum, și încă mă minunez de ea! Felicitări, Cristi!

              În ceea ce ne privește pe noi toți, cititorii romanului „După plâns”, să nu uităm pașii parcurgerii doliului, minunat prezentați în analiza existențială și magistral surprinși de Cristi în analiza propriei existențe! Iar dacă, cumva, se zămislește în noi o legitimă întrebare: „-De ce unii trec mai ușor prin pierderi, iar alții se blochează în depresie si-n dependențe?”, să nu uităm să citim, pe lângă relatările lui Cristi despre pruncia sa, și „Micul prinț” al lui Antoine de Saint Exupery. Așa vom găsi răspunsul: „De unde sunt? Sunt din copilăria mea, ca dintr-o țară” (Antoine de Saint Exupery).

Lectură bucuroasă! 😉

 

 

Andrei Pătrîncă,

Medic specialist psihiatru,

Consilier analitic-existențial

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Doliul și depresia în opera „După plâns” a lui Cristian Fulaș

  1. Danut zice:

    Lectura bucuroasa a unei carti despre depresie si doliu :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s