„Prima iubire e și ultima”. Să fie așa?


01firstloveCe simțiri se nasc în noi, spontan, când ne amintim de prima iubire? Un fior? O neliniște? Un zbucium? Pace? Durere? Mâhnire? Și cum ne-a fost cu prima iubire? Cum ne este acum, încercând să o reînviem, preț de o clipă?

M-am gândit la acest subiect, în ultimul timp, pentru că mi s-au adresat câteva persoane blocate în prima iubire. Pentru unii dintre cunoscuții mei, puțini, dar fericiți (cel puțin aparent), viața a avut o astfel de traiectorie: prima iubire este actuala iubire. Pentru cei mai mulți însă, lucrurile nu stau așa. Prima dragoste a fost resimțită cu cea mai mare intensitate, a produs poate cele mai multe amintiri sau cele mai adânci răni, dar, pentru oamenii de rând, ăștia care nu suntem excepții, nu a fost și ultima.

yazyiki-lyubvi             De unde-și are prima dragoste forța ei? Din multe resurse. Ne aruncăm inocenți, cu o încredere de copil naiv, în marea ei. Crezând că ne ține. Proiectăm asupra celuilalt toate visele noastre de iubire, minimalizăm orice nepotrivire, înveșnicim fiecare clipă. Pentru ca, într-o zi, mai devreme sau mai târziu, să ne trezim. Ne-am adus împreună golurile din viața noastră, plăgile sângerânde, nevoile de iubire nesatisfăcute în copilărie, crezând că le vom umple cu prezența celuilalt. Și-apoi conștientizăm că nu ne-am îndrăgostit de cineva real, mirosind a carne și purtând rănile firii, ne-am îndrăgostit de „acel cineva din capul nostru”. Când celălalt se încăpățânează să nu se mai suprapună cu imaginea sa în capul nostru pătrat, începem să vociferăm. Apar conflictele majore. Tu-i spui: „-Stai acolo, în capul meu, ai înnebunit, doar nu erai așa înainte?!” Celălalt îți zice la fel: „-Ce-ai pățit? Nu te mai recunosc!” Iar când relația devine mai mult zbatere decât curgere, suntem puși în fața dureroasei alegeri: 1. „mă abandonez și ne stingem, puțin câte puțin, amândoi” sau 2. „mă eliberez, redându-ți, deopotrivă, și ție, libertatea”.

2016-02-09-1455056154-504108-heart-thumb            De ce nu mai sunt la fel de însuflețite celelalte iubiri? Pentru că nu le mai dăm voie. Suntem mai prudenți de aici încolo; renunțăm mai ușor; proiectăm mai puțin; tolerăm mai rar. Nu e rău că se întâmplă așa. Complicat devine totul când suntem cu totul închiși celorlalte oportunități. Când ridicăm, în jurul nostru, munți pe care nimeni, de aici încolo, nu îi mai poate escalada. Nu vom trăi la fel iubirea -de fiecare dată trăim altfel iubirea, orice fel de iubire-. Dar să ne dăm voie să o trăim! Ca un soare ce ne mângâie genele în frumoasa dimineață, ca „o adiere de vânt domol și un susur blând de izvor”, dragostea ne va surâde cândva. Să o întâmpinăm cu pieptul înainte, cu inima deschisă! Din inimă va mai curge și sânge, căci doar e din carne, nu-i de oțel, dar așa-i șade ei bine, inimii, să sângereze!

„Prima iubire e și ultima?” O realitate sau doar un mit, la adăpostul căruia ne-am îngropat simțirea adâncă? Hmm… 😉

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la „Prima iubire e și ultima”. Să fie așa?

  1. Miha zice:

    Ciudat cum în aceleași simțăminte se pot regăsi atâția oameni… După ce suferi o dată, ai face orice să nu mai treci prin aceleași lucruri, dar partea dificilă apare când, încercând să eviți nemulțumirile sau suferințele din trecut, strici și ce e bun din prezent…

  2. Iulia zice:

    O frumoasă abordare, inedită. Tu pur şi simplu scrii…altfel!

  3. Victoria zice:

    Mă înșel dacă trăiesc cu speranța că următoarea iubire mă va face sa o uit cu adevărat pe prima?

  4. Iulia M. zice:

    Imi place teoria ta! Mai plina de speranta:) Am auzit ca sentimentele se consuma… Sa nu fie oare adevarat? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s