Sibiul, uciderea ursului și moartea mitului


urs-in-transilvaniaMoartea unui pui de urs brun, care s-a rătăcit pe străzile Sibiului, a fost știrea de senzație care a născut multe reacții, de tot felul. M-am străduit să înțeleg de ce a stârnit așa de mare vâlvă acest moment (recunosc, a născut mâhnire și-n sufletul meu, deopotrivă). Am găsit mai multe răspunsuri, printre care și cel la care doresc să  mă opresc.

Aseară am vorbit cu mama la telefon. Înainte de orice alt subiect, mi-a spus cu dezamăgire: „-Ai văzut că și la voi se produc astfel de fapte?”. Ascultând, la radio, mesajele care fac înconjurul lumii în presa din lumea întreagă, am realizat un lucru. Reprezentarea Sibiului în ochii celor din afara lui e mult diferită față de realitate. Sibiul este văzut ca un oraș de poveste, „cetatea Zen”, cum o numea un prieten din Paris. „-Mă plimb prin centrul Sibiului și e, pentru mine, cel mai bun antidepresiv”, spunea cineva din București. „Aici totul e bună rânduială”, un „oraș liniștit și sigur”. Și, într-adevăr, oricine vine în Sibiu, dacă vizitează doar obiectivele turistice, dă peste chipurile senine și zâmbitoare ale locuitorilor sau ale vizitatorilor, peste vânzători amabili și peste oameni dispuși să-ți ofere orice informație la orice pas, ca să nu te pierzi. Asta comparativ cu alte orașe, cu multe alte orașe din România. Cetatea asta mică este un oraș „de poveste”, prin arhitectură, felul în care a fost gospodărită și, nu în ultimul rând, prin oameni. A fost capitală a culturii, capitală a ecumenismului și rămâne, în multe privințe, „în frunce”. Dar nu toate lucrurile merg perfect în Sibiu. Nu toți oamenii sunt cu bune intenții. Nu toți „specialiștii” sunt profesioniști. Și nu mereu știi cum să acționezi, chiar de ești bine intenționat și bun în ceea ce faci. Povestea nu e realitate.

În Sibiu se lovește, se fură, se ucide, se dezinformează -nu fac referire la evenimentul pomenit mai sus-. Povestea este una, realitatea este alta. Mitul Sibiului poate va muri cândva, e menținut doar „din nevoia noastră sănătoasă de mit” (Jung). Sau, posibil, mitul e viu în noi dintr-o intuitivă aspirație spre un loc al armoniei depline între om și întreaga Creație (profetul Isaia, 65.25: „Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face”; apostolul Pavel, Romani 8, 19-21: „…şi firea (creația) aşteaptă cu o dorinţă înfocată… Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii”).

Cel care mi-aș dori să fie viu, autentic, real este orașul inimilor noastre. Inimi în care să fie loc de popas, cald și primitor, pentru mulți… Mitul Sibiului este un mit doar. Dar povestea inimilor noastre calde și tandre să nu fie așa, oriunde am locui în lume, în vârf de munte sau la margini de ape… Sus inimile!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s